Cardul de fidelitate CMCI, o nouă inițiativă a Centrului Municipal de Colectare Iași (CMCI)

0

Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) este primul centru municipal universal de colectare a deșeurilor din gospodării private. La doi ani de la lansare, se dă startul unei noi campanii de încurajare a ieșenilor să predea corect deșeurile spre reciclare, prin lansarea unui program de fidelizare și organizarea unei tombole cu premii atractive. Campania începe pe 5 aprilie 2018.

Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) și-a deschis porțile în martie 2016. Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Organizația ECOTIC, Primăria Iași, SALUBRIS SA și Recolamp. CMCI este o soluție europeană pentru orașe curate și ecologice, unde populația poate preda ușor, fie cu mașina, fie pietonal, toate tipurile de deșeuri ce se pot genera acasă: electrice și baterii uzate, plastic, hârtie, sticlă, haine vechi, mobilier vechi sau nefuncțional.

Practic, CMCI este o soluție modernă, bine gândită, realizată cu know-how european, menita să dea o direcție civilizată și prietenoasă cu mediul deșeurilor reciclabile care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi.

Pentru a impulsiona și mai mult ieșenii să colecteze separat și să participe la procesul reciclării, Centrul lansează, începând cu 5 aprilie 2018, un program de fidelizare menit să crească frecvența vizitelor in locație pentru fiecare cetățean în parte. Astfel, Centrul Municipal de Colectare Iași va avea un card de fidelitate, ce va fi nominal și va fi oferit celor care aduc deșeuri în Stradela Grădinari nr. 26.

La fiecare patru vizite, ieșenii vor primi cadou o umbrelă, iar primii 100 de participanți în campanie vor fi înscriși într-o tombolă cu premii atractive: 10 carnete de tichete în valoare de 200 lei.

Pentru mai multe detalii și regulamentul campaniei, www.cmciasi.ro.

Despre ECOTIC:

ECOTIC este o organizație colectivă nonprofit care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în numele a peste 600 de producători și importatori afiliați. ECOTIC asigură și supervizează întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, DEEE să nu mai reprezinte un pericol. Peste 113.000 tone DEEE au fost gestionate în sistemul ECOTIC, în cei 11 ani de activitate. Mai multe detalii gasiți pe www.ecotic.ro, pe pagina de Facebook dedicată Organizației ECOTIC, precum și pe pagina LinkedIn a Organizatiei ECOTIC.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează