BOTOȘANI: Campania socială „Cine Grand face fapte bune” continuă

0

Campania socială „Cine Grand face fapte bune” continuă cu o nouă surpriză pentru cei mici.

În perioada sărbătorilor de Paște, Cine Grand a organizat un nou eveniment dedicat copiilor, continuând astfel campania socială „Cine Grand face fapte bune!”. Aproximativ 50 de copii din 3 centre de plasament din Botoșani au fost astăzi, 22 aprilie, oaspeții de seamă ai Cine Grand Botoșani.

În luna aprilie, la doar o săptămână după sărbătoarea de Paște, Cine Grand a continuat seria evenimentelor care fac parte din campania socială lansată în toamna anului trecut cu scopul de a susţine şi încuraja copiii și tinerii din Botoşani să se dezvolte frumos. Astfel, cei 50 de copii care provin din familii defavorizate au avut ocazia de a viziona în mod gratuit una dintre cele mai apreciate animații, pentru a le pune imaginația în mișcare!

Copii la Cine Grand 2

„Am fost încântați să le putem oferi acestor copii o zi deosebită la cinema, în compania unora dintre personajele lor de animație favorite. În acest fel am dorit să continuăm campania „Cine Grand face fapte bune!” prima campanie socială implementată de Cine Grand în România. Îi mai așteptăm și altă dată pe acești micuți minunați la cinema, să ne transmită din energia lor pozitivă și veselia copilăriei,” a declarat Ionuț Hrițcu, manager Cine Grand Botoșani.

Aceasta este pentru a treia oară când copii din centre de plasament din Botoșani au fost invitați la Cine Grand. Cei mici au sosit plini de bună-dispoziție și nerăbdători să intre în frumoasa și fascinanta lume a  animațiilor. Copiii au venit la film împreună cu mai mulți însoțitori de la cele 3 centre de plasament, dar și alături de reprezentanți ai Asociației Happy!

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina de Facebook Cine Grand România: https://www.facebook.com/CineGrandRO.

Despre Cine Grand

Cine Grand este parte a lanțului internațional Cine Grand Network, rețea fondată de un grup de profesioniști cu zeci de ani experiență în domeniile administrației și proiecției cinematografice. Pe lângă locațiile recent deschise în România și Bulgaria, compania are cinematografe și în China, India sau Statele Unite. Totodată, compania este în curs de a-şi consolida prezenţa pe pieţele din India, Bulgaria, România, China, America de Sud şi America de Nord

Despre campania „Cine Grand face fapte bune”

„Cine Grand face fapte bune!” este prima campanie de responsabilizare socială pe care compania o implementează în România. Aceasta a inclus și va include mai multe acțiuni dedicate prin care dorește să implice tinerii în activități sociale și nu numai.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează