Beat the drums for Fair Trade

1

Asociaţia Mai Bine vă invită sâmbătă şi duminică, 8 – 9 mai 2010 la ultimele două evenimente organizate în cadrul proiectului Săptămâna Fair Trade: sâmbătă, 8 mai, ora 18.00, Parcul Voievozilor, Iaşi: Beat the drums for Fair Trade şi sâmbătă – duminică, 8 – 9 mai, str. Lăpuşneanu: Târg Fair Trade.

Aceste activităţi sunt organizate în cadrul proiectului Săptămâna Fair Trade, implementat la Iaşi în perioada 3 – 9 mai 2010 de către asociaţia Mai Bine.

Fair Trade (comerţ echitabil) desemnează o mişcare socială şi economică ce apără drepturile producătorilor şi doreşte să echilibreze sumele ce le revin acestora din vânzarea produselor, în comparaţie cu profiturile realizate de distribuitori.

În fiecare an, a doua zi de sâmbătă a lunii mai este Ziua Internaţională Fair Trade, anul acesta sărbătorindu-se pe 8 mai. La nivel mondial, în această zi, se organizează evenimente de informare şi susţinere a mişcării Fair Trade, printre care un concert la care spectatorii devin participanţi, creând ritmuri împreună, cu ajutorul tobelor sau instrumentelor alternative. Cântăreţi precum Antonio Gringo (Brazilia), Luz Casal, Ainhoa Arteta şi Joaquin Padilla (Spania) şi actriţa Chin-chin Gutierrez se implică în astfel de evenimente anul acesta.

Asociaţia Mai Bine se alătură iniţiativelor din lumea întreagă şi organizează un astfel de concert la Iaşi, cu ajutorul artiştilor locali, toboşari în formaţii ieşene. Aceştia vor crea împreună ritmuri, vor improviza pe teme cunoscute şi vor invita publicul să li se alăture, folosind instrumentele puse la dispoziţie de către organizatori. Cei care doresc să participe la un jam – session de proporţii în aer liber sunt încurajaţi să aducă instrumente proprii – precum tobe, bongasuri, instrumente alternative şi să improvizeze ritmuri sonore alături de ceilalţi.

Târgul Fair Trade, gândit ca platformă de întâlnire între meşteri populari, artişti handmade şi publicul larg, va oferi  posibilitatea publicului de a comunica liber cu artiştii, de a participa la scurte ateliere introductive susţinute de meşterii populari sau de artişti, de a face un prim pas în susţinerea unui comerţ echitabil, plătind preţul corect către producător şi consumând local, produse realizate manual, cu un consum redus de energie.

Scopul organizării unui Târg Fair Trade la Iaşi este acela de a susţine, încuraja şi promova în mod direct artizanii şi meşterii populari, iar, prin ei, cultura şi tradiţia autohtonă şi consumul local. Totodată, prin valorificarea produselor donate de meşteri Asociaţiei Mai Bine târgul are o componentă caritabilă, solidară, fondurile fiind direcţionate către Centrul de Recuperare a Copiilor cu Handicap Sever Galata din Iaşi.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.