BACĂU: Începe a doua editie a Festivalului Educational Zilele Parcului Gherăiesti

0

Miercuri, 09 septembrie 2015, Asociația pentru Dezvoltare Activă, în parteneriat cu Universitatea George Bacovia și Primăria Municipiului Bacău, alături de alte peste 25 de organizații, instituții și companii din Bacău vă invită începând cu ora 14:00 la Conferința de lansare a proiectului ”Zilele Parcului Gherăiești 2”, proiect în cadrul căruia se va desfășura în perioada 10-13 septembrie a doua ediție a Festivalului Educațional Zilele Parcului Gherăiești.

bacau zilele parcului gheraiesti
În cadrul conferinței va fi prezentat proiectul, originea și nevoile de la care a pornit, dar și obiectivele și rezultatele așteptate pe termen scurt și lung, alături de programul complet al Festivalului.

Printre invitații așteptați să ia cuvântul se vor număra Domnul Consilier Ilie Bîrzu, unul dintre principalii susținători ai Festivalului și Domnul Gabriel Grițcu, Director al Direcției Salubrizare, Agrement, Parcuri în cadrul Primăriei Municipiului Bacău.

După conferința de lansare, vor avea loc dezbateri facilitate pe tema problemelor și nevoilor de dezvoltare ale parcului Gherăiești.

În perioada 10-13 septembrie 2015, înainte de începerea școlii, băcăuanii sunt așteptați în Parcul Gherăiești să participe la workshopurile și activitățile educaționale, concertele și activitățile culturale, activitățile sportive, dar și la activitățile de orientare în natură și ecologizare pe care Asociația pentru Dezvoltare Activă alături de partenerii săi le-au pregătit pentru publicul băcăuan.

Aflat la a doua ediție, Festivalul Educațional ”Zilele Parcului Gherăiești” revine sub sloganul ”Fii eroul parcului Gherăiești”, fiind un eveniment care oferă spațiu pentru informare, dezbateri și participare activă a tinerilor la dialogul cu factorii de decizie, încurajând participarea activă a acestora la viața democratică, dezvoltă bune practici în domeniul tineretului și promovează un stil de viață sănătos în rândul băcăuanilor. Astfel, în paralel cu festivalul, băcăuanii sunt așteptați să participe la sesiuni de dezbateri privind oportunitățile de dezvoltare a parcului Gherăiești, rezultatele dezbaterilor fiind apoi cuprinse într-o strategie de dezvoltare, un plan concret de activități și acțiuni, ce va fi înaintat Primăriei Municipiului Bacău.

Printre partenerii evenimentului se numără Primăria Municipiului Bacău, Centrul Regional de Ecologie, Asociația Mie îmi Pasă, Crucea Roșie Bacău, Asociația Un Zâmbet Bacău, Romanian Youth Movement for Democracy, Palatul Copiilor Bacău, Cercetașii României, Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale, Fundația Sfântul Ioan Bosco, Cetățeni activi pentru Bacău, Bliss Coffee, Teo’s Cafe; Sponsorii evenimentului: Grafit Invest, Arena Mall, Sala de Fitness Moving Express, Adamas Bacău, Smart Copy Print, Docucenter, Cofetăria Story; Parteneri media: Kiss FM, Deșteptarea, Bacău.net, Șapte seri, stiriong.ro, România Pozitivă, Ziarul de Bacău, Ferma Politică și deferlari.ro

A doua ediție a Festivalului educațional Zilele Parcului Gherăiești se desfășoară în cadrul proiectului Zilele Parcului Gherăiești 2, implementat de Asociatia Pentru Dezvoltare Activa și finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, KA3 – Dialog structurat.

Programul detaliat al Festivalului poate fi găsit pe site-ul oficial al evenimentului:
http://zpg.dezvoltareactiva.ro/wordpress/ sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/ParculGheraiesti

Programul complet al festivalului:

Ziua Intervalul orar Organizator Activitate Tipul activității
ZIUA I
JOI – 10/09 10:30-12:30 Asociația pentru Dezvoltare Activă Identificarea de măsuri pertinente și eficiente pentru promovarea Parcului Gherăiești Sesiuni de dezbateri
ZIUA I
JOI – 10/09 13:30-15:00 Asociația pentru Dezvoltare Activă Oportunități de dezvoltare ale Parcului Gherăiești I Sesiuni de dezbateri
ZIUA I
JOI – 10/09 15:30-17:00 Asociația pentru Dezvoltare Activă Oportunități de dezvoltare ale Parcului Gherăiești II Sesiuni de dezbateri
ZIUA I
JOI – 10/09 17:00-18:30 Asociația pentru Dezvoltare Activă Deschiderea oficială a festivalului Zilele Parcului Gherăiești Activități culturale
ZIUA I
JOI – 10/09 18:30-19:00 Asociația Un Zâmbet Bacău Voluntariat prin prietenie – muzică folk Activități culturale
ZIUA I
JOI – 10/09 19:00-20:15 Concert soliști: Irina Aldea
Diana Dulhac
Theodor Achivei
Elisa Panciu
Ruxandra Rusu Muzică ușoară Activități culturale

ZIUA II
VINERI – 11/09 10:30-12:30 Asociația pentru Dezvoltare Activă Elaborarea strategiei de dezvoltare a Parcului Gherăiești Sesiuni de dezbateri
ZIUA II
VINERI – 11/09 13:30-14:30 Ștefan Luncanu Spectacol magie Activități culturale
ZIUA II
VINERI – 11/09 14:30-15:00 Sebi Roman Concert Activități culturale
ZIUA II
VINERI – 11/09 15:30-17:30 Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale Sănătate, Tinerețe, Identitate, Implicare – STII Activități educaționale
ZIUA II
VINERI – 11/09 15:30-17:30 Palatul Copiilor IKEBANA Activități educaționale
ZIUA II
VINERI – 11/09 15:30-17:30 Palatul Copiilor Atelier de creație Activități educaționale
ZIUA II
VINERI – 11/09 15:30-17:30 Trainer Codrin Iuganu Start up pentru succes Activități educaționale
ZIUA II
VINERI – 11/09 15:30-17:30 ADA Family Activity Activități sportive
ZIUA II
VINERI – 11/09 16:00-16:30 Moving Express Total Body Workout Activități sportive
ZIUA II
VINERI – 11/09 17:00-17:30 ADAMAS ZUMBA Activități sportive
ZIUA II
VINERI – 11/09 18:00-18:30 Voluntarii ADA Concert muzică ușoară Activități culturale
ZIUA II
VINERI – 11/09 18:30-19:00 Trio AD LIBITUM Concert muzică clasică Activități culturale
ZIUA II
VINERI – 11/09 19:00-19:20 Solist Andreea Tuduriu Concert muzică ușoară Activități culturale
ZIUA II
VINERI – 11/09 19:20-19:35 Duet Adelina Sabău și Monica Gemene Concert muzică clasică Activități culturale
ZIUA II
VINERI – 11/09 19:35-20:30 House of kings Concert rock și muzică ușoară Activități culturale
ZIUA II
VINERI – 11/09 20:30-21:00 ADA Animație Activități culturale
ZIUA II
VINERI – 11/09 21:00-21:30 ADA Spectacol de planetariu Activități culturale

ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 10:30-12:30 Asociația pentru Dezvoltare Activă Elaborarea strategiei de dezvoltare a Parcului Gherăiești Sesiuni de dezbateri
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 10:30-12:30 Asociația pentru Promovarea Dezvoltării Personale Relații cu părinții. Relația cu ceilalți Activități educaționale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 10:30-12:30 Palatul Copiilor Ikebana și atelier de creație Activități educaționale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 10:30-12:30 Romanian Youth Movement for Democracy Ecologizare Parc Gherăiești Activități de mediu și ecologizare
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 12:30-13:00 ADA Cross de biciclete (sub 14 ani) Activități sportive
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 13:00-13:30 ADA Cross de biciclete (peste 14 ani) Activități sportive
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 13:30-14:45 Concert soliști:
Ruxandra Rusu
Andreea Roberta
Diana Burceanu
Diana Dulhac Concert Muzică ușoară Activități culturale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 14:00-17:00 Centrul Regional de Ecologie Adventure Race – Insula Misterioasă Activități de agrement
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 15:30-17:30 Asociația pentru Dezvoltare Activă Educația altfel Activități educaționale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 15:30-17:30 Crucea Roșie Atelier de prim ajutor Activități educaționale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 15:30-17:30 Asociația Un Zâmbet Teatru de improvizație Activități educaționale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 15:30-17:30 Asociația Un Zâmbet Voluntariat prin prietenie Activități educaționale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 15:30-17:30 Bliss Coffee Arta Cafelei Activități educaționale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 15:30-17:30 Asociația Mie Îmi Pasă Atelier HANDMADE Activități educaționale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 15:30-17:30 Cercetașii României – Bacău Centru Treasure Hunt / Căutarea comorii Activități educaționale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 17:30-18:00 Asociația Un Zâmbet Spectacol Voluntariat prin Prietenie Activități culturale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 18:00-19:00 Palatul Copiilor Bacău Concert Activități culturale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 19:00-19:30 Solist Gabriel Carnariu Muzică Populară Activități culturale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 19:30-19:50 Răzvan Păduraru și Anca Toma Spectacol de dans Activități culturale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 19:50-20:10 Young Feeftee Minim Concert Activități culturale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 20:10-20:40 Ștefan Liche și Dragoș Bâlbâie Muzică ușoară Activități culturale
ZIUA III – SÂMBĂTĂ – 12/09 20:40-21:10 Reflections Concert rock Activități culturale

ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 10:30-12:30 Palatul Copiilor Bacău Ikebana și atelier creație Activități educaționale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 10:30-12:30 Trainer Răzvan Prodan Workshop comunicare Activități educaționale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 10:30-12:30 ADA Măsuri de implementare a strategiei de dezvoltare a Parcului Gherăiești Sesiuni de dezbateri
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 12:30-13:30 Școala de Canto Claudia Vasilache Concert Activități culturale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 13:30-13:45 Duet Mălina Mihalcea – Cătălin Sociu Muzică ușoară Activități culturale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 13:45-15:15 Oratoriul Don Bosco – Fundația Sfântul Ioan Bosco Animație Activități educaționale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 15:20-15:50 ADAMAS Zumba Activități sportive
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 15:50-16:20 ADAMAS Urbhanize Activități sportive
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 15:30-17:30 Romanian Youth Movement for Democracy Democrație aplicată Activități educaționale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 15:30-17:30 Transparency Teatru în aer liber Activități educaționale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 15:30-17:30 Asociația Mie Îmi Pasă Atelier HANDMADE Activități educaționale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 16:00-16:30 Asociația pentru Dezvoltare Activă Cross Alergat – vârsta sub 14 ani Activități Sportive
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 16:30-17:00 Asociația pentru Dezvoltare Activă Cross Alergat – vârsta peste 14 ani Activități sportive
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 17:00-17:30 ADAMAS Spectacol Dans Sportiv Activități culturale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 17:30-18:00 Ansamblul Ciobănașu Dans popular Activități culturale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 18:00-19:00 Palatul Copiilor Concert Activități culturale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 19:00-20:00 Asociația pentru Dezvoltare Activă Ceremonia de închidere și premierea participanților la crossuri Activități culturale
ZIUA IV – DUMINICĂ -13/09 20:00-21:30 Concert soliști
Andra Simon
Aura Șova
Irina Aldea
Theodor Achivei
Elisa Panciu Concert soliști Activități culturale

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează