O premiera la Iasi in luna decembrie- Atelier Hartie Reciclata
Asociaţia Mai Bine vă invită sâmbătă, 11 decembrie, în intervalul orar 12.00 – 16.00 la Librăria Cărtureşti la primul atelier de hârtie reciclată organizat la Iaşi.
Pe parcursul acestui an, în cadrul proiectului IaŞi Reciclează am lucrat şi realizat împreună sesiuni informative, ateliere, workshopuri, videoproiecţii cu gândul la o mică schimbare în mai bine.
În luna decembrie, dorim să aducem în atenţia publicului ieşean o premieră – atelierul de hârtie reciclată. Astfel, pe parcursul a patru ore vă invităm să modelăm împreună pungi, coşuri, bijuterii, globuri, fulgi de nea şi alte decoraţiuni de Crăciun din pastă de hârtie!
Organizat într-un spaţiu deschis oferim posibilitatea participanţilor de a se deplasa de la o masă de lucru la alta, astfel încât să existe oportunitatea pentru fiecare participant de a opta pentru practica ce i se potriveste sau îl atrage cel mai mult.
Prin această activitate dorim ca participanţii să aibă posibilitatea de a experimenta principiile reutilizării şi reciclării, ca la final să conştientizeze importanţa fiecărui gest zilnic care poate contribui în mod semnificativ la dezvoltarea şi schimbarea comunităţii.
Accesul la atelier este gratuit, iar înscrierile se realizează printr-un email la adresa mihaela@maibine.eu cu subiectul “înscriere atelier hârtie reciclată”.
Cu sprijinul comunităţii mereu în schimbare, proiectului IaŞi Reciclează a ajuns anul acesta la ediţia a patra.
Vă aşteptăm la o poveste inedită despre şi cu hârtie, sâmbătă, 11 decembrie 2010!