Astroclubul „Călin Popovici” – 10 ani de activitate

0

 Pe 16 aprilie se împlinesc zece ani de când Astroclubul „Călin Popovici” şi-a început activitatea, acesta derulându-şi programele educaţionale pe lângă secţia Planetariu-Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. Iniţiatorul  astroclubului este chiar coordonatorul Observatorului Astronomic, muzeograful Ovidiu Tercu. Astroclubul „Călin Popovici” reprezintă pentru mulţi dintre membri un punct de plecare în cariera de astronom sau de muzeograf/operator în planetarii publice şi observatoare astronomice din ţară. Astroclubul poartă numele marelui astronom gălăţean, academicianul Călin Popovici (1910 – 1977), care a adus mari contribuţii la dezvoltarea astronomiei în România. Academicianul Călin Popovici şi-a desfăşurat activitatea la Observatorul Astronomic din Bucureşti şi a ocupat o poziţie specială printre oamenii de ştiinţă din generaţia sa, fiind caracterizat de pasiunea sa extraordinară pentru astronomie. În tinereţe, mai precis în anul 1924 Călin Popovici, împreună cu fratele său şi câţiva prieteni, au înfiinţat la Galaţi Asociaţia Astronomilor Români, cu ajutorul profesorului Constantin Pârvulescu.

     Începuturile Astroclubului „Călin Popovici” se identifică cu data de 16 aprilie 2005 (chiar de Ziua Astronomiei !), când în sala de proiecţie a Planetariului au venit mai mulţi pasionaţi de astronomie în urma unui comunicat de presă, în care se anunţa punerea bazelor unui astfel de club la Galaţi.

     „Au venit în acea zi foarte mulţi tineri, şi nu numai, care au dorit să devină membri ai clubului de astronomie. Iată că au trecut 10 ani şi mă bucur să văd că în continuare avem multe persoane care vin la muzeu să se înscrie în Astroclubul „Călin Popovici” pentru a desluşi tainele cerului”, ne-a declarat Ovidiu Tercu.

Cele mai frumoase şi interactive dintre toate activităţile din cei 10 ani de activitate ai astroclubului sunt taberele de astronomie „Deep-Sky” din Munţii Măcinului. Organizate în fiecare an în luna august, când condiţiile meteo sunt cele mai potrivite pentru observaţii astronomice, membrii astroclubului „Călin Popovici” se deplasează în locaţia „Dealul Pietrişului”, instalează corturile şi instrumentele pentru observaţii nocturne. În acest moment mai mulţi membri ai astroclubului sunt studenţi la diferite universităţi din lume, unde studiază astronomie şi astrofizică, sunt doctoranţi în acest domeniu, pregatindu-se astfel să devină astronomi profesionişti, sau  lucrează în domeniul popularizării astronomiei.

web astroclub

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează