Asistenţă de calitate pentru vârstnicii aflaţi în dificultate

0

În jur de 70 de specialişti din regiunea Moldovei şi-au dezvoltat abilităţile de lucru cu persoanele vârstnice în cadrul unor sesiuni de instruire organizate de Alternative Sociale. Totodată, asistenţi sociali şi psihologi de la nivel national, dar şi studenţi de la facultăţile de profil pot beneficia de o Metodologie de lucru în asistenţa psiho-socio-juridică a persoanelor vârstnice, lansată şi distribuită gratuit de către Alternative Sociale.

În perioada februarie-iulie 2012, cinci profesionişti din cadrul Alternative Sociale au susţinut trei sesiuni de instruire în judeţele Iaşi, Vaslui şi Botoşani în cadrul cărora au format 70 de specialişti în domeniul asistenţei persoanelor vârstnice aflate în dificultate.

Seminarul a fost excelent, constituind un imens bagaj de informaţii pe care nu le aveam la acel moment. Am învăţat care sunt instrumentele de lucru în asistenţa socială şi psihologică a bătrânilor, cele mai frecvente probleme juridice cu care aceştia se confruntă, legislaţia actuală din acest domeniu şi competenţele instituţionale”, a afirmat Mădălina Achiţei, psiholog.

Cursurile de instruire au fost organizate pe baza Metodologiei de lucru în asistenţa psiho-socio-juridică a persoanelor vârstnice, o lucrare creată de către specialiştii Alternative Sociale pe baza unei experienţe de asistenţă a peste 700 de vârstnici. În decursul lunii iulie, lucrarea a fost tipărită şi distribuită Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului de la nivel naţional, precum şi tuturor instituţiilor interesate de la nivel naţional care lucrează în acest domeniu.

Considerăm acest manual un instrument deosebit de util pentru dezvoltarea specialiştilor din domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice. Sperăm ca prin difuzarea acestuia tuturor celor interesaţi să crească nivelul de informare al personalului şi, totodată, să fie o modalitate de a atrage atenţia asupra problemelor vârstei a treia şi a nevoii de dezvoltare a serviciilor destinate lor” a declarat Miron Niculescu, preşedintele Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice şi preşedintele Uniunii Generale a Pensionarilor din România.

Metodologia este disponibilă şi în varianta electronică şi poate fi descărcată gratuit de pe site-ul www.alternativesociale.ro. Lucrarea şi cursurile de instruire au fost create şi organizate în cadrul proiectului “O viaţă mai bună pentru vârstnici”, finanţat de Fundaţia UniCredit şi implementat de Asociaţia Alternative Sociale în perioada aprilie 2011- septembrie 2012.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează