Articol pozitiv despre Iasi scris de elevi

2

Elevii de la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani au inițiat o acțiune de promovare a României pozitive.

Ei publicat mai multe articole în revista Paroles de Jeunes ce apare la Lunel, Franța și este coordonată de profesorul Julien Combes.

Scopul acestor articole (ca și al celorlalte care urmează să apară în urma documentarii altor elevi) este promovarea  imaginii României afectată de anumite circumstanțe sau atitudini, a unei Românii ce se modernizează căutându-și repere pe baza constanțelor istorice care au creat-o.

Avem placerea sa iti prezentam acum un articol care o sa fie publicat in revista franceza in cursul lunii februarie 2012.

IAŞI …oraşul meu românesc…aproape magic

 

Când păşesc pe străzile pline de amintiri, simt că îmi imprim paşii în istoria generaţiilor trecute şi în momentele de neuitat pe care acest oraş magic le-a imprimat în sufletele locuitorilor şi ale pelerinilor săi.

Iaşi este un important centru urban din nord estul României şi fosta capitală din timpul Primului Război Mondial (1916- 1918), de vreme ce regele Ferdinand a trebuit să abandoneze Bucureştiul ocupat de germani.

Întins pe şapte coline la fel ca şi capitala italiană, Iaşi este oraşul marilor idei, a primului muzeu literar (1834), a primului Muzeu de Istorie Naturală (1834), a primului spectacol de teatru (1840), a primei uniri a Principatelor Române şi locul unde Alexandru Ioan Cuza a devenit primul suveran al tânarului şi fragilului stat, născut din unirea Moldovei şi a Ţărilor Române (1859).

Aici a fost fondată şi prima universitate din ţară, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, o instituţie academică de prestigiu.

La Iaşi este născut de asemenea şi Emil Racoviţă, primul savant român participant la o expediţie ştiinţifică internaţională. A realizat investigaţii asupra florei şi faunei din America de Sud şi din Antarctica şi un studiu elaborat asupra balenelor şi a altor specii din această zonă.

Un alt nume ilustru este George Emil Palade, românul laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi biologie ( 1974).

În Piaţa Unirii, în inima oraşului, Grand Hotel Traian a fost construit după planurile lui Gustave Eiffel. In perioada interbelică,

în Piaţa Eminescu,  a fost înfiinţată Instituţia culturală regală care adăposteşte astăzi, cea mai veche bibliotecă universitară din ţară, cu o colecţie de aproximativ trei milioane de cărţi.

Catedrala ortodoxă din Iaşi, o construcţie monumentală,  adăposteşte moaştele Sfintei Parascheva, protectoarea Moldovei. 14 octombrie este ziua oraşului, prilej pentru credincioşii din ţară şi din străinătate de a veni să atingă moaştele Sfintei, care, se zice, fac miracole pentru bolnavi.

…. Şi pentru că m-am născut aici, trăiesc prin aceste poveşti…

 

autor text Delia Mihuț, Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani, Iași


Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

2 comentarii

Comentează