Angajați ai Raiffeisen Bank au pus umărul la construcția casei pentru Loredana Neagu, tânăra care a returnat un portofel cu bani

0

O echipă de angajați ai companiei Raiffeisen Bank a ales să sprijine Habitat for Humanity România la construcția casei pentru Loredana Neagu, o tânără săracă din satul Berca, județul Buzău. În urmă cu o jumătate de an, Loredana s-a remarcat cu gestul său: a returnat poliției un portofel găsit pe stradă.

Între 21 și 22 noiembrie, 20 de angajați ai companiei Raiffeisen Bank au muncit cot la cot cu specialiștii Habitat for Humanity România pentru a îi îndeplini Loredanei cel mai mare vis, acela de a avea o casă decentă în care să își crească cei doi copii, Raisa și Mădălin, în vârste de unul și patru ani. Deși afară a fost frig și a plouat, angajații au reușit în cele două zile să ridice pereții casei, să aplice polistiren peste OSB și să realizeze structura de acoperiș.

Casa Loredana Neagu_ziua a doua pe santer

„De multe ori, pentru a ști care e valoarea unui lucru, e nevoie să-l faci cu mâna ta: să măsori cu ruleta, să bați un cui, să ridici un perete în două zile. 20 de oameni împreună, dând timpul, atenția și priceperea lor, au ridicat o casa de la temelie până la structura acoperișului. O casă pentru familia Loredanei din Berca înseamnă condiții normale de locuit pentru copiii ei și șanse spre o viață mai bună. Pentru voluntari, lucrul pe șantierul din Berca a fost o experiență despre nevoi și ce pot face ei pentru a ajuta comunitatea. În același timp, au fost două zile în care ne-am cunoscut colegii, am format echipe și am construit împreună”, mărturisește Dana Cernat, voluntar Raiffeisen Bank.

“Cel mai frumos sentiment este să ajuți dezinteresat oameni săraci, dar cu suflet bun care vor avea șansa să sărbătorească Crăciunul într-un loc doar al lor, căruia pot să-i spună acasă. Asta s-a întâmplat în zilele de vineri și sâmbătă, când dincolo de frig, de noroi și de lipsa de cunoaștere în ale construitului, am reușit să punem pe picioare casa familiei Loredanei. A fost o experiență minunată pe care aș repeta-o oricând”, adaugă Liviu Gherghescu, voluntar Raiffeisen Bank.

“Nu am cuvinte să mulțumesc. Oamenii care m-au ajutat au un suflet mare și Dumnezeu să le dea sănătate”, spune Loredana Neagu.

Casa Loredanei Neagu este realizată pe structură de lemn. Aceasta va avea două dormitoare, un living, bucătărie și baie și va fi racordată la rețeaua de apă și de energie electrică.

Habitat for Humanity România a început în luna noiembrie construcția casei cu sprijinul Realitatea TV, cu care a derulat o o campanie de strângere de fonduri dar și cu ajutor financiar și în materiale de construcții din partea companiilor Raiffeisen Bank, Tondach, Knauf, Kronospan. Un ajutor important a venit și din partea Primăriei comunei Berca, care a oferit terenul pe care este ridicată locuința.

Habitat for Humanity România și-a propus să finalizeze construcția casei până de Crăciun.

Loredana Neagu își crește singură cei doi copii, Raisa Gabriela (1 an) și Mădălin (4 ani). Tânara face parte dintr-o familie extrem de săracă și numeroasă, 10 adulți și patru copii mici locuiesc într-o casă dărăpănată. Construită din chirpici, casa nu a mai fost renovată de 18 ani, iar din cauza acoperișului deteriorat în casă este mereu frig și mucegai. În luna aprilie, Loredana a găsit un portofel pe care l-a returnat poliției locale. În portofel erau în jur de 1.000 de lei și acte, iar Loredana spune că nu a avut niciodată atâția bani și că nu s-a gândit nicio clipă să păstreze portofelul. Când l-a găsit, Loredana mergea la primăria din sat pentru a cere 10 lei, cu care să cumpere lapte pentru fetița ei.

Donații pentru casa Loredanei se pot face în contul Habitat for Humanity România, cod fiscal: 15391896, cod IBAN: RO25 BRDE 050S V150 1751 0500, BRD, Sucursala Oradea (cont pentru donaţii în RON / EUR / USD) sau direct pe website-ul www.habitat.ro/loredana. Pentru donații în materiale de construcție puteți apela numărul de telefon 0731.039.103.

Despre Habitat for Humanity România

Habitat for Humanity România este una dintre cele mai importante organizații din România în domeniul locuirii sociale. Viziunea noastră este o lume în care toți oamenii au posibilitatea să locuiască decent. Din 1996 construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile.

Prin filialele sale din Beiuș, Cluj, Rădăuți, Comănești, Cumpăna și Craiova a ajutat peste 16.000 de persoane să aibă un loc decent în care să trăiască, prin construcții de case și reabilitări, și alte 20.000 prin programele de prevenție și răspuns la dezastre. La nivel internațional, Habitat for Humanity a construit și reabilitat peste 800.000 de locuințe pentru 4 milioane de persoane din 80 de țări de pe întreg Globul.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează