2 idei sociale de viitor ale tinerilor din România

1

Am vorbit cu 2 tineri antreprenori din cadrul competiției de idei antreprenoriale de viitor Future Makers despre afacerile lor și despre cum văd ei viitorul antreprenoriatului în România

Atât Andrada, cât și Ecaterina, prin ideile pe care le implementează, își doresc să creeze impact pozitiv în comunitățile din care fac parte în Sibiu, respectiv Suceava. Descoperim în fiecare zi prin Future Makers tineri care vor să rămână în orașe de provincie și să pună cărămizile dezvoltării durabile regionale, iar Heartwarming Sibiu și Omness sunt niște exemple de idei și comunități care vor contribui cu siguranță la susținerea economiei locale, dar și a viitorilor antreprenori locali.

Andrada Săftescu, fondator Hearwarming Sibiu, spune despre viitor că „Imaginația ne modelează viitorul iar el se bazează tot mai mult pe colaborări inovative, inedite și neașteptate. Domenii diametral opuse se întâlnesc și, împreună, găsesc soluții la probleme actuale. Separarea preconcepută dintre rațional și creativ dispare. Iar, drept rezultat, vedem cum de fapt, în loc să se respingă, cele două abordări se hrănesc armonios una pe cealaltă.”

În aceeași linie, Ecaterina Cănilă din Suceava, fondator Omness, crede cu tărie că „orice proiect profesional, mai ales unul antreprenorial, este o reflexie a lumii noastre interioare, o provocare si o oportunitate de a ne descoperi și șlefui talentele, de a le scoate la lumină, de a ne conștientiza și cuceri propriile limitări. Prin urmare, îmi doresc să văd cât mai mulți antreprenori intra și interconectați: conștienți de lumea exterioară, alimentați de dorința de a servi și de a-și aduce contribuția la evoluția, schimbarea, bunăstarea lumii în care trăim, deschiși către adaptare și colaborare (căci doar împreună putem construi o lume mai bună), fără a neglija preeminența universului interior.”

Amândouă vorbesc despre echilibru și alăturarea armonioasă a resurselor. „Echilibrul este un alt aspect ce vreau să îl vad înflorind, mai ales cel între visare și pragmatism (sau rațiune și simțire, pentru cei romantici), căci aceasta a fost pentru mine una dintre cele mai importante lecții de antreprenoriat: să așternem visurile, pasiunea, valorile pe un taler, iar structura și strategiile ce le ancorează în realitate pe celălalt.”, completează Ecaterina.

Denumirea de Omness ne duce cu gândul la liniște și echilibrul despre care vorbeau fetele mai devreme. Ecaterina, poți să ne spui puțin despre ideea ta antreprenorială?

Ecaterina:Omness este o parte din contribuția mea către o lume mai bună, născută din dorința de a oferi stări de bine, acestea fiind și pietrele de fundație ale proiectului. Omness își dorește să fie o oază de relaxare, o evadare din iureșul cotidian, un spațiu de reconectare cu magia, vitalitatea și pacea noastră interioară prin îmbinarea armonioasă dintre tehnologie, metode inovative sau cu rădăcini ancorate în timp (terapie prin deprivare senzorială – floating, dispozitiv radionic, terapie prin folosirea VR – realitate virtuală, aromo si sonoterapie etc.) și căldura umană (atingerea conștientă a Mâinilor Magice – masaj; spațiu de descoperire, explorare și reinventare – coaching, workshop-uri etc.). La momentul actual, Omness este o idee ce face pași mici către realizare: lucrăm acum la deschiderea primului studio de stări de bine în Suceava.”

De ce consideri că Omness este o idee inovativă?

Ecaterina: Cred ca promovarea unui stil de viață echilibrat este un trend universal ce depășește limitările temporale. În contextul actual, în care putem observa creșterea speranței de viață, alături de gradul crescut de îmbolnăvire a populației, cât și conștientizarea impactului psiho-emoțional asupra sănătății (manifestată prin nevoia crescândă de a face din starea de bine o constantă), consider că intervenții asupra calității vieții sunt imperios necesare. În plus, orice proces de vindecare ar trebui să fie unul holistic, iar starea de bine joacă un rol-cheie în acest lanț al schimbării. Abordarea unică pe care mi-aș dori să o generez este deschiderea către tehnologie și inovație, în combinație cu simplitatea tradițiilor străvechi și prezența umană vindecătoare, un pod creat între două lumi ce astăzi par divergente. În concluzie, sper ca pasiunea investită în Omness, dorința a contribui la construcția unei lumi mai bune prin dăruirea de stări de bine, capacitatea de a ne adapta și reinventa să ne paveze drumul către viitor.

Andrada, prin Heartwarming Sibiu doriți să inspirați și să aduceți laolaltă artiști și artizani din Sibiu. Cum plănuiești să faci asta?

Andrada: „Heartwarming Sibiu este un serviciu dedicat persoanelor creative, pasionate de artă și lucrul manual, care își doresc să își transforme talentul într-o afacere sustenabilă. Ofer programe online de consiliere și mentoring în strategii de marketing digital emoțional. Merg pas cu pas lângă clienții mei, și îi ajut să își vândă creațiile, printr-un brand bine definit și tehnici de promovare adaptate nevoilor lor specifice. Heartwarming Sibiu, este îmbinarea echilibrată între creativitatea „caldă” și marketingul „rece”, privite din perspectiva care le unește: centrul emoțional al omului. Soluția cu care vin, este a marketingului emoțional, bazat pe studii de psihologie și neuroștiință. Am adaptat tehnicile pentru lumea creativă, care se conectează astfel, la nevoile adevărate ale societății. Drept urmare, suntem martorii unei transformări digitale ale artelor care învață să comunice eficient cu publicul lor.”

Cum este Heartwarming Sibiu o afacere a viitorului?

Andrada: „Arta și artizanatul în România reprezintă în prezent, un domeniu ignorat, considerat un moft underground care nu aduce beneficii economice și culturale, societății sau indivizilor care îl practică. Însă creativitatea este singurul atribut uman care nu poate fi automatizat. De aceea, ea este resursa naturală de soluții pentru provocările cu care ne vom confrunta în viitor. Încurajând creativitatea în copii și adulți deopotrivă, asigurăm perpetuarea și formarea unei mase critice a populației, capabilă să se adapteze repede la noile contexte economice.

Infuzând principiile de marketing emoțional, în lumea artelor, oamenii creativi și talentați își:

hrănesc încrederea în propriile forțe,

validează ideile creative în fața unui public pregătit să le primească și să le integreze în viața de zi cu zi.

dobândesc independența financiară care le permite să se dedice găsirii de noi soluții creative.

Iar societatea îi învață să:

• aprecieze calitatea lucrurilor manuale, accentuând empatia,

încurajeze inițiativele culturale din propria comunitate ca o extensie a propriului sine,

se îndepărteze de mentalitatea rece consumatoristă, adoptând o atitudine de respect și grijă față de nevoile celuilalt.

Creativitatea este investiția cea mai bogată în viitorul nostru, atât ca țară, cât și ca umanitate.”

Momentan cei 2 antreprenori din Suceava și Sibiu se află în perioada de Community Voting din cadrul incubatorului de afaceri Future Makers. Dacă vă plac ideile lor susțineți-i pe platforma de vot https://futuremakers.ro/proiecte/.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Un comentariu

Comentează