150 de copii din zona rurală beneficiază de dotări noi cu echipamente IT, mobilier și rechizite, în cinci centre „Școală după Școală”

0

Centrele se află în județele Vâlcea, Dolj, Ialomița, Cluj și Vaslui

Cinci centre de tip „Școală după Școală” din mediul rural au fost dotate cu echipamente IT, mobilier și rechizite, beneficiarii acestei schimbări fiind 150 de copii din familii defavorizate din comunele Scundu, județul Vâlcea, Breasta, județul Dolj, Roșiori, județul Ialomița, Cămărașu, județul Cluj și Pungești, județul Vaslui. Proiectul face parte din programul Investiție în Mediul Rural, al Fundaţiei Vodafone România și este derulat în parteneriat cu Fundaţia World Vision România. Finanțarea acordată de Fundația Vodafone România pentru acest proiect se ridică la peste 630.000 lei.

Dotarea centrelor a fost adaptată la nevoile copiilor și constă, printre altele, în laptopuri, tablete, imprimante, boxe portabile, aplicații educaționale, pachete complete de table interactivebănci individuale și scaune cu înălțime reglabilă, parchet, dulapuri și saltele de relaxare pentru copii. Acestora li se adaugă rechizitele de care copiii au nevoie în activitatea școlară, ei urmând să beneficieze, de asemenea, de luni până vineri, de un prânz cald servit în centre.

Programa centrelor include atât activități de remediere școlară la limba română și matematică, cât și activități nonformale. Programul are și o componentă pentru cadrele didactice, prin care 10 dintre profesori participă la cursuri de formare periodice, precum și modulul Școala părinților, care îi ajută pe părinții celor 150 de copii să își îmbunătățească abilitățile și comportamentul parental.

Decizia Fundației Vodafone România de a investi în centrele de tip „Școală după Școală” se bazează pe rezultatele studiului „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural” realizat în prima parte a anului 2017. Conform acestuia, peste două treimi din unitățile de învățământ din mediul rural se confruntă cu cel puţin un factor de risc educațional, cum ar fi rezultate slabe la evaluarea națională, risc de abandon școlar, rate ridicate de absenteism și repetenție, și cu unul sau mai mulți factori de risc socio-educaționali, cum ar fi elevi proveniți din familii dezavantajate economic sau spații și dotări materiale insuficiente. Studiul, care poate fi citit integral aici, recomandă centrele de tip „Școală după Școală” ca soluție de prevenire a abandonului școlar.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe derulate de 660 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut 2 milioane de beneficiari – copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 26 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. World Vision România este o fundație creştină care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Fundația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. În 27 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe. World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş, de aceea, în comunităţile rurale unde este prezentă, desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Proiectele sale se concentrează pe transformarea comunităţilor şi a membrilor acestora, pentru a realiza o viaţă împlinită pentru fiecare copil.

Mai multe detalii despre fundație: www.worldvision.ro, www.facebook.com/WorldVisionRomania, blog.worldvision.ro/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează