Tinerii Clubului Green Impact Baia Sprie finalizează proiectul de serviciu în folosul comunităţii „Trasee cu Impact”

1

Noi, Clubul Green Impact Baia Sprie din cadrul Colegiului Tehnic de Transporturi Auto Baia Sprie vă invităm la Green Splash, ultima activitatea din cadrul proiectului „Trasee cu Impact” care va avea loc vineri 17 august 2018 în centrul vechi al oraşului Baia Sprie începând cu ora 19:30.

Suntem un grup de tineri care a luat inițiativă în scopul de a reconecta oamenii cu natura și unul dintre cele dintre cele 10 noi cluburi de implicare comunitară pentru tineri GreenIMPACT în șapte destinații de ecoturism din România: Colinele Transilvaniei (Târnava Mare-Hârtibaciu-Olt), Pădurea Craiului (Bihor), Mara-Cosău-Creasta Cocoșului (Maramureș), Țara Dornelor (Suceava), Țara Hațegului, Retezat (Hunedoara), Ținutul Zimbrului (Neamț), Tușnad (Harghita).

Cu ajutorul programului GreenIMPACT am învățat să apreciem patrimoniul natural și cultural al locului în care ne-am născut, să planificăm și să implementăm un proiect astfel încât prin implicarea noastră în comunitate să ne dezvoltăm abilități de lucru în echipă, de a colabora cu alte instituţii şi de „antreprenoriat verde”.

Activitățile săptămânale ale clubului nostru se bazează în general pe învăţare prin jocuri. poveste și ieșiri în natură, fiecare dintre noi având oportunitatea să fie lider în anumite situații. Deși la început ne era destul de greu să colaborăm unii cu alții, pe parcurs am ajuns să ne cunoaștem și să legăm prietenii strânse bazate pe încredere, susținere și implicare.

Primul nostru proiect “Trasee cu Impact” a luat contur în luna martie din  dorința de a promova un element unic din localitatea noastră, și anume LACUL ALBASTRU împreună cu obiectivele din jurul lui: Puţul Francisc, Crăpătura Zorilor, Pilierul de siguranţă de la fostul abataj Leppen.

În cadrul proiectului am fost voluntari de Ziua Lacului Albastru, am refăcut marcajele şi am igienizat zona împreună cu membri ai Clubului Civic Lacul Albastru şi Primăriei Baia Sprie; am participat la evenimentele organizate de către Eco Maramureş; ne-am documentat la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Baia Sprie, la Bibiloteca Orăşenească Baia Sprie şi discutând cu membrii ai comunităţii noastre; am participat la un concurs despre produsele autentice şi cele considerate kitch din zona noastră.

Pentru a ne face cunoscută inițiativa la nivel naţional şi internaţional, am redactat pliante în limbile română, engleză şi maghiară cu informații relevante despre Lacul Albastru şi trei trasee care pot fi parcurse de către turişti. Cele 3 trasee către Lacul Albastru, pe care le-am denumit simbolic „Traseul Notelor Muzicale”, „Traseul Credinţei” şi „Traseul Încercărilor”, pot fi accesate din contul Green Impact Baia Sprie în aplicaţiile Bikemap, Strava şi Google Earth.

Evenimentele și activitățile desfășurate de-a lungul proiectului au avut ca scop principal promovarea Lacului Albastru, însă au avut și un impact pozitiv asupra personalității noastre.

Toată munca depusă ne-a ajutat să ieșim din zona de confort, să reducem teama de a vorbi în public și să interacționăm cu instituţii şi persoane noi. A fost o experienţă inedită de învăţare.

Mai multe detalii despre proiect se pot găsi şi în mediul online

–  pe site-ul creat de noi https://traseecuimpact.wixsite.com/mysite

– pe pagina de facebook Trasee cu Impact

– pe  instagram TraseecuImpact

Vă aşteptăm alături de noi!

 

 

GreenIMPACT este un program al Fundației Noi Orizonturi dezvoltat cu sprijinul partenerilor săi, Romanian American Foundation și Lidl.

 

 

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.