Un sfert de secol de Pro Patrimonio: concert aniversar la Ambasada României la Paris

by Echipa RomaniaPozitiva

Caroline d’Assay, președinta filialei Pro Patrimonio Franța, continuă cu dedicație promovarea patrimoniului românesc la Paris, prin seria anuală Cycle Patrimoine, organizată împreună cu Institutul Cultural Român. Ediția din acest an a adus în prim-plan peisagistica și grădinile istorice din România, printr-o expoziție ilustrată și conferința „De la grădină la peisaj”, susținută de arhitectul peisagist Nicolas Triboï.

Evenimentul a oferit o perspectivă comparativă asupra practicilor din România și Franța, incluzând și o prezentare despre statutul Jardin Remarquable, făcută de arh. Jeremy Vrecken.

Expozitia „Parcuri și grădini din România” a fost realizată de doamna Caroline d’Assay, Președinta Pro Patrimonio France și domnul Paul Stancioiu, arhitect specializat în patrimoniu.

La Ambasada României din Paris, în prezența Excelenței Sale, doamna ambasador Ioana Bivolaru, a fost organizată serată aniversară dedicată celor 25 de ani de activitate ai Fundației Pro Patrimonio. O seară marcată de recunoștință, evocări emoționante și un recital cameral cu lucrări de Enescu și Fauré, susținut de tineri muzicieni. Un moment de celebrare și continuitate, care a reafirmat misiunea fundației de a proteja și pune în valoare patrimoniul cultural românesc.

Serata aniversară a inclus alocuțiuni din partea doamnei Caroline d’Assay, domnului Șerban Sturdza, Președintele Fundației Pro Patrimonio și domnului Ștefan Manciulescu, Arhitect Șef al Monumentelor Istorice din Franța.

You may also like

Leave a Comment