Tazz și The Social Incubator lansează Școala de Rideri, un program de integrare profesională dedicat tinerilor vulnerabili

0

Școala de Rideri este un program social creat pentru a facilita integrarea profesională a tinerilor din medii vulnerabile, cu precădere a celor din centrele de plasament, care ajung peste noapte în situația de a se descurca singuri, odată cu ieșirea din sistemul de protecție a copilului. Pentru cei mai mulți dintre ei, primul job e cel mai greu de obținut, astfel că Tazz și Asociația The Social Incubator le pun la dispoziție un program de traininguri și beneficii menit să le susțină primii pași în carieră și traseul spre independență.

Ce este Școala de Rideri

Prin programul de consiliere și mentorat Școala de Rideri, Tazz și The Social Incubator susțin tinerii din sistemul de protecție a copilului și din alte categorii vulnerabile să se orienteze, informeze și educe pentru a-și alege drumul pe care doresc să și-l croiască în viață. Programul este dedicat în special tinerilor care ies de sub tutela statului și sunt puși în situația de a se descurca singuri, într-o societate care nu le oferă foarte multe șanse pentru un viitor mai bun. Statisticile arată că, în acest moment, doar 2,5% dintre tinerii care părăsesc sistemul de protecție din România ajungă să se angajeze în mod legal.

Ce înseamnă Școala de Rideri pentru tinerii din program

Școala de Rideri susține și încurajează integrarea socială și profesională a tinerilor vulnerabili, facilitându-le procesul de tranziție către o viață independentă. Astfel, în prima fază a programului, peste 30 de tineri din București, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, atât băieți, cât și fete, iau deja parte la atelierele de autocunoaștere și cursurile aplicate de realizare profil profesional, plan de carieră și educație financiară, susținute de consilierii The Social Incubator.

În a doua fază a programului, tinerii au ocazia să se familiarizeze cu jobul de rider, participând la traininguri de comunicare, comportament în food delivery și traininguri practice de utilizare a aplicației, susținute de reprezentanții Tazz. Ca parte practică din program, tinerii vor ieși pe teren alături de top rideri Tazz, care le vor povesti din experiența lor, în timp ce preiau și livrează împreună o comandă.

În plus, tinerii interesați să devină rideri se vor bucura de susținere din partea Tazz pentru a începe primul lor job, de la echipamente complete Tazz – cască de protecție, geantă, geacă, tricou, șapcă și smartphone, la bicicletă, cursuri de conducere preventivă a bicicletei și alte beneficii exclusive pentru viitorii rideri din program.

Tazz și Social Incubator, începuturile unui parteneriat de încredere

Astfel, Școala de Rideri susține acești tineri în dobândirea independenței din punct de vedere financiar și social, la un moment de răscruce din viața lor. Printr-o experiență interactivă de învățare și ghidare în carieră, oferită de un întreg ecosistem de mentori, consilieri vocaționali din Asociația The Social Incubator, traineri și membri ai echipei Tazz, programul urmărește să le faciliteze accesul pe piața muncii și integrarea lor în societate.

Partenerul de încredere din acest program este organizația non-profit The Social Incubator, fondată acum 8 ani de un grup de profesioniști și prieteni din dorința de a construi o platformă de inițiative cu impact social semnificativ în viața tinerilor din sistemul de protecție, oferindu-le susținere în procesul de integrare socială prin servicii personalizate și soluții de antreprenoriat inovatoare. Până în acest moment, peste 22.000 de tineri au beneficiat de ajutorul The Social Incubator. Așadar, Școala de Rideri susține creșterea acestui număr de beneficiari.

Școala de Rideri este o inițiativă la care ținem foarte mult, deoarece, alături de partenerii de la The Social Incubator, putem să aducem un impact real în viața tinerilor din centrele de plasament prin integrarea lor în piața muncii. Astfel, cu acest program, ne propunem să susținem cât mai mulți tineri din medii vulnerabile, oferindu-le tot ce au nevoie pentru a păși cu încredere în viață: de la o experiență de învățare și ghidare în carieră, până la asigurarea echipamentelor complete pentru jobul pe care urmează să-l facă, ajutându-i astfel să devină independenți într-un timp cât mai scurt.”, a declarat Cristina Sauciuc, Head of Brand & Communications Tazz.

Obținerea primului job este de obicei o provocare, așa că noi, la The Social Incubator, ne dorim să ușuram acest proces pentru tinerii care ne calcă pragul. De la ateliere de autocunoaștere și dezvoltare personală la cursuri de orientare profesională și dezvoltare competențe, ne propunem să venim în întâmpinarea tinerilor cu tot ce putem pentru a fi alături de ei în momentul în care părăsesc sistemul de protecție socială la terminarea liceului. Iar atunci când un partener ca Tazz ni se alătură, și se nasc programe inovatoare ca Școala de rideri, nu avem cuvinte să descriem bucuria noastră și a tinerilor care beneficiază astfel de un prim job, dar și de susținere atunci când au cea mai mare nevoie de ea.”, a declarat Adriana Preda, Executive Director & Board Member Asociația The Social Incubator.

****

Despre Tazz

Tazz este platforma locală de livrare rapidă care oferă la doar un click distanță preparate de la cele mai bune restaurante din țară, dar și produse diverse: de la cumpărături zilnice, medicamente și flori, la cărți, articole sportive, produse de îngrijire personală și înfrumusețare. Utilizatorii Tazz au parte de beneficii exclusive – comandă de grup, evenimente culinare cu chefi locali și plată cu toate cardurile de masă disponibile. Cea mai descărcată aplicație „Food & Drink” din România, Tazz poate fi accesată din aplicațiile de mobil Android și iOS, dar și online pe www.tazz.ro, din peste 33 de orașe din țară. 

Despre Asociația The Social Incubator

Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative. Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate. În 8 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 50 de proiecte implementate în 30 de județe, 22.100 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1.923 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 50 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.