Proiectul Woman Scars: Interviu cu Eliza Zdru

0

Interviu de Andrei Bucureci

Eliza Zdru este regizoare de film documentar, de videoclipuri muzicale, filme educaționale și filme promoționale licenţiată în Studii de Film şi Televiziune.

După primul ei film documentar, “Cântece pentru Muzeu”, Eliza a continuat cu filmul documentar personal “Fraţii Manakia. Jurnalul unei lungi priviri înapoi”, care a primit premiul Best Pitch la cea de-a doua ediţie a atelierului BDC Discoveries, ţinut în Kosovo.

Din portofoliul Elizei fac parte si Vagabond Sessions, spectacole live, piese de teatru, transmisii live.

Eliza Zdru – Autoportret

Motto-ul de artist/ regizoare de film documentar al Elizei poate fi sintetizat astfel: Acolo, încercând să înțelegem ce ne face să fim cine suntem.

Bună Eliza. Ne poți povesti te rog despre cariera ta în film documentar? Cum a început totul?

Nu știu dacă să îi spun carieră. Poate mai bine ar fi să o numim ”luptă”. Sau, și mai bine: ”bătaie”. Și asta e doar parțial o glumă. Nu știu dacă cineva poate face o carieră în film documentar, dar cu siguranță se poate bate toată viața să facă asta.

A început târziu, după ce am terminat facultatea de film și nu reușeam să îmi dau seama de ce nu fac și eu film. Acum știu de ce: pentru că nu cred că pot să fac ficțiune și încă nu descoperisem magia și potențialul documentarului.

Le-am descoperit târziu, la un workshop de film documentar, unde mi-am dat subit seama că acela era locul unde mă simțeam acasă.

Am terminat două documentare de lungmetraj, la care nu am curaj să mă uit și lucrez la un proiect de film documentar de 8 ani, care nici acum nu știu să spun dacă va ieși sau nu.

Asta e frumusețea și tragedia de a face film documentar. Pe de altă parte, e un mijloc de descoperire a lumii care mă va fascina întotdeauna și de care voi fi întotdeauna legată.

Dacă nu ca realizator, atunci ca profesoară / tutore, pentru că de curând am descoperit că vreau să lucrez cu adolescenții în sensul ăsta și chiar încep o aventură de profesoară de film în luna august, care îmi provoacă literalmente fluturași în stomac.

Cum se simte diferența între masculin și feminin în industria de film? Sună general, dar tu vorbești în noul tău proiect de vulnerabilitate, trauma și cicatrici dar și de forță, înțelepciune și profunzime feminină. Cum se manifestă aceste situații, sentimente și particularități în industrie? 

Cred că, la fel ca în toate industriile și profesiile, pentru a fi femeie și a reclama o poziție de decizie, trebuie să depui mult mai multe eforturi să fii recunoscută ca alegere viabilă între tine și orice bărbat. Trebuie să ai mai multe validări la activ și să demonstrezi mai multe și într-un mod mai consistent până să fii luată în considerare.

Acestea fiind spuse, cred că lucrurile se îndreaptă în mod categoric într-o direcție bună. Există mult mai multe femei regizor (eu încă nu știu exact dacă e corect să spui regizoare, am fost corectată rapid și categoric în diferite rânduri când am rostit cuvântul ăsta numai că, deși nu sună bine deloc, eu tot regizoare o să îmi spun :), femei operator, femei editor etc. Teoretic, dacă aplici la finanțări pentru proiecte cinematografice, ai șanse egale de reușită și chiar există astăzi unele programe de finațare sau de dezvoltare de proiecte care dau întâietate femeilor regizor sau poveștilor despre femei, în mod sigur și ca o consecință necesară a conștientizărilor produse de mișcări precum #metoo.

Mai cred că, în cinematografie, la fel ca în orice alt tip de demers creativ, vulnerabilitățile pot fi valorificate și pot deveni baza unei creații consistente și puternice. În plus, orice forță se naște dintr-o vulnerabilitate inițială. Cele mai bune creații la care mă pot gândi explorează, la bază, o situație de vulnerabilitate. Există mult potențial, deci.

 

Ne poți povesti te rog despre seria Woman Scars la care lucrezi acum? Care este conceptul și de unde a pornit ideea ta? Ne povestești despre cicatricile tale?

Woman Scars este o serie de portrete foto-audio cu femei pe corpul cărora există cicatrici ca urmare a unor evenimente aparent nefericite ale vieții: boli, operații, accidente, maltratări, etc. Fiecare fotografie portret este însoțită de o înregistrare audio în care femeia respectivă spune povestea cicatricii, a evenimentului ce a produs-o și a schimbărilor pe care acest eveniment le-a adus în viața ei. Proiectul va fi finalizat în luna octombrie cu o expoziție, iar întreaga colecție de 35 de portrete va fi publicată pe un website pe care îl vom lansa în curând.

Ideea proiectului a pornit de la propria mea experiență și propria cicatrice. Imediat după ce am născut al doilea copil, a trebuit să fac o operație la tiroidă și, cu toate că experiența unui diagnostic dur și procedurile medicale prin care trebuie să treci sunt, în sine, poate neplăcute și traumatizante, am simțit, în mod ciudat, că întreaga experiență a fost una profund pozitivă pentru mine, din toate punctele de vedere. Tot reflectând asupra schimbărilor fundamentale produse în viața mea ca urmare a acestui episod, am ajuns să cred că lecțiile bune ale vieții vin câteodată într-o formă brutală, tocmai pentru a fi luate în serios. Și am vrut să explorez ideea asta uitându-mă la alte cazuri de experiențe similare.

În paralel, și nu e deloc întâmplător, poate a fost și o conștientizare trezită progresiv tot în urma valurilor provocate de fenomene ca #metoo, am devenit foarte atentă la felul în care viețile femeilor, din orice categorie socială ar proveni ele, sunt, în mod cronic, supuse unor multiple surse de stres care ajung să le submineze sănătatea. Când m-am îmbolnăvit eu, tot încercând să mă dumiresc de ce mi se întâmplă ce mi se întâmplă, am dat peste niște studii științifice care arată că femeile se îmbolnăvesc mai des decât bărbații și trăiesc, o perioadă mai lungă a vieții lor, într-o stare precară de sănătate.

Așa că Woman Scars a devenit o poveste despre urmele lăsate pe corpul femeilor de evenimentele traumatice ale vieții care, departe de a face victime din purtătoarele lor, dimpotrivă, le-au transformat pe acestea în femei mai puternice, mai reziliente, mai înțelepte. Am vrut să dau o voce acestei perspective asupra lucrurilor, așa că, dincolo de fotografiile portret care înfățișează cicatricea fiecăreia, am vrut să însoțesc imaginea vizuală, care câteodată poate fi dificil de privit, de povestea din spatele acesteia și de relatarea felului în care evenimentul ce a provocat-o i-a schimbat viața purtătoarei.

Este o poveste colectivă despre ceea ce ne face puternice, în ciuda tuturor lucrurilor. Mai este o poveste despre frumusețe, dar o frumusețe care, așa cum spune Andreea, una dintre femeile pe care le-am fotografiat, reiese din atitudinea noastră, nu din felul în care arată corpul nostru. Și atitudinea pe care am vrut să o surprind este aceea de mândrie, de asumare: asta mi s-a întâmplat, asta sunt eu, mă arăt vouă așa cum sunt, mă simt mai bine așa.

Ne poți da mai multe detalii legate de femeile care sunt în proiect? Câte portrete foto-audio ți-ai propus să realizezi?

Mi-am propus să realizez 35 de portrete. Până acum, am realizat o parte din ele și sunt în continuare în căutare de femei care poartă cicatrici pe corp și sunt dispuse să împărtășească experiența lor. Poate fi orice fel de cicatrice, atâta vreme cât are o poveste în spate și atâta vreme cât a lăsat o urmă semnificativă în viața purtătoarei sale. Poate să aibă la bază o poveste tristă, dramatică sau una amuzantă, poate fi în egală măsură cauzată de sport, boli sau război. Caut diversitatea, mai mult decât orice. Și mă interesează impactul pe care evenimentul respectiv l-a avut în viața femeii, felul în care i-a reconstruit viața, nu neapărat tipul de eveniment care a produs-o.

Sunt extrem de recunoscătoare femeilor care au participat deja la proiect sau celor care vor urma. Mă emoționez de fiecare dată când o femeie acceptă să devină vulnerabilă în fața aparatului de fotografiat și a celui de înregistrat pentru a împărtăși experiența ei. Mi se pare că e un act de generozitate maximă față de proiect și față de lume, în general.

Când am conceput proiectul, m-am gândit că acesta va fi cel mai problematic aspect: cum conving pe cineva să își ofere viața pe tavă în mod public? Astfel că m-am gândit să încep totul cu auto-portretul și mărturisirea mea, ca să mă pun pe mine mai întâi în poziție de vulnerabilitate. Și mi-a fost extrem de greu să fac public auto-portretul, așa că pot să le transmit de pe acum participantelor că înțeleg perfect dacă e greu să veniți sau să duceți  la capăt decizia de a participa. Dar ce pot să mai spun cu certitudine este că mărturisirea e un demers eliberator și reconciliant.

Citezi articolul “De ce bărbații și femeile simt durerea în mod diferit?” și pe Gabor Mate care spunea că “femeile sunt amortizoarele de șoc ale societății”. Care sunt concluziile tale după acest proiect?

Propoziția asta a lui Gabor Mate a avut un efect foarte puternic asupra mea. E ca atunci când știi ceva foarte bine dar nu știi că știi și, la un moment dat, apare cineva care pune în cuvinte lucrul respectiv, îl verbalizează. Așa m-am simțit eu când am citit rândul ăsta. Toate am simțit-o dintotdeauna, l-am văzut la mamele și bunicile noastre, doar că, pentru că așa au stat lucrurile dintotdeauna și a fost singura realitate pe care am cunoscut-o, nu am obiectivizat-o poate niciodată sub forma unei declarații a stării de fapt.

Femeile au fost dintotdeauna pilonul casnic și afectiv al întregii familii și în ultimele decenii, au fost din ce în ce mai mult chemate să fie și unul dintre, sau singurul pilon financiar și de stabilitate al familiei. În tot acest timp, trebuie să aibă grijă și de cariera profesională. La toate acestea, se adaugă desigur tirania idealului feminin de frumusețe către care trebuie să aspire. La ce calitate a vieții duc toate aceste lucruri pentru viața de zi cu zi a unei femei obișnuite?

Nu mi-am propus să trag concluzii în urma proiectului. Mai degrabă să explorez consecințele pe care uneori evenimentele traumatice, alteori stările disfuncționale cronice, pe care le trăim toate le au asupra vieții femeilor, prin prisma urmelor lăsate pe corpul lor.

De asemenea există studii conform cărora “Femeile fumătoare au de două ori mai multe șanse decât bărbații care fumează să dezvolte cancer pulmonar”. Din perspectiva ta, este cancerul o temă recurentă în viața femeilor din România? Cum este ilustrată în Woman Scars această temă?

Cancerul este o temă recurentă în viața femeilor de oriunde, dar poate că este bine că e așa. În definitiv, multe cancere pot fi evitate sau gestionate eficient, atâta vreme cât există o monitorizare corectă a factorilor de risc. Poate că ar trebui să se vorbească chiar mai mult despre asta și sigur, putem visa la un sistem medical de stat care să ofere tuturor femeilor, din orice zonă sau mediu social al țării, oportunitatea de a-și monitoriza în mod regulat sănătatea dacă nu gratuit, atunci într-un fel în care să și-l poată permite oricine. Suntem foarte departe de asta.

Multe dintre femeile care au participat sau vor participa la proiect au cicatrici ca urmare a unei operații de cancer. Motivația Florentinei, una dintre femeile care au fost deja fotografiate și intervievate, de a participa la proiect a fost pentru a crea awareness cu privire la problema ei. Într-un fel, undeva în textura tuturor portretelor, există și îndemnul către toate femeile care privesc și ascultă să aibă grijă de ele ca lucrurile să nu ajungă acolo. Poate că ar trebui să vorbim mai mult despre asta, noi ca societate. Poate chiar începând cu adolescentele de liceu.

Care va fi traseul expoziției itinerante Woman Scars?

Expoziția va fi vernisată în trei spații alternative în perioada septembrie-octombrie: un spital de oncologie, o librărie și un centru comunitar. Revenim cu date și locații mai clare pe parcursul verii.

Ideea a fost să expunem fotografiile într-un spațiu în care să existe deja o parte a publicului țintă, un spațiu care nu e galerie de artă și nu este destinat neapărat unui eveniment artistic și care ar putea deveni un teren de discuții despre provocările cu care se confruntă femeile, despre vulnerabilitățile și puterea acestora.

La vernisaje vor fi invitate și femeile participante în proiect și, încercăm, diferiți profesioniști din zone precum sistemul de sănătate, psihologi, ONG-iști sau alți diferiți factori de inițiativă și decizie.

Povestește-ne te rog și despre parteneriatele cu Asociația Roz, Asociația Zi de Bine și Asociația Seneca. Ce rol au avut în proiect organizațiile?

Am încheiat parteneriate cu cele trei asociații care să ne sprijine atât în perioada de research, pentru a ne pune în legătură cu posibile participante la proiect, cât și în perioada finală, a vernisării expoziției, pentru posibile locații de desfășurare a expoziției, cât și pentru expertiza lor în lucrul cu persoane din zone vulnerabile.

Ca o concluzie, putem esențializa că Woman Scars este despre frumusețea și puterea femeilor prin prisma cicatricilor? Ce ai mai adăuga?

Aș adăuga că invit toate femeile care vor să povestim împreună despre vulnerabilitățile dar și despre puterea și frumusețea feminină, în toată paleta sa de expresie, să ne dea de știre la womanscars@gmail.com, la eliza.zdru@gmail.com, sau trimițându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook sau Instagram. Să ne susținem, să ne povestim, să ne împărtășim, să ne sprijinim, să ne emoționăm, să ne inspirăm. Cu toate avem nevoie de asta.

https://www.facebook.com/profile.php?id=61556537493497

https://www.instagram.com/woman_scars/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.