Dr. Victor Tomulescu, Ponderas Academic Hospital: „Screeningul identifică cancerul colorectal înainte ca o persoană să aibă simptomatologie”

0

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, cancerul colorectal este a treia cea mai frecventă formă de cancer și a doua cauză principală a deceselor provocate de afecțiuni maligne, înregistrate la nivel mondial. 

Situația a devenit însă și mai îngrijorătoare odată cu creșterea cazurilor de cancer la persoanele tinere, cu vârsta sub 50 de ani. Potrivit unui studiu realizat în 2023 de BMJ Oncology, rata de diagnosticare cu cancer aproape s-a dublat din 1990 și până în anul 2019, la această grupă de vârstă. 

O depistare cât mai timpurie a leziunilor canceroase prin proceduri de screening crește semnificativ eficiența tratamentului și șansele de vindecare ale pacientului.

Riscul unei persoane de a dezvolta cancer colorectal poate fi influențat de două tipuri principale de factori, cei care pot fi modificați (fumatul, alimentația, consumul excesiv de alcool, lipsa de activitate fizică și obezitatea) și cei care nu pot fi schimbați.

Dintre factorii care nu pot fi schimbați, Dr. Victor Tomulescu, Chirurg de Excelențǎ in Chirurgia Colorectalǎ în cadrul Ponderas Academic Hospital – parte a Rețelei de sănătate Regina Maria, menționează: vârsta – după împlinirea vârstei de 50 de ani, șansele ca o persoană să dezvolte cancer colorectal cresc semnificativ; istoricul personal de polipi colorectali sau cancer de colon – dacă o persoană a avut în trecut cancer colorectal, în viitor există șanse mai mari ca aceasta să dezvolte  afecțiuni maligne în alte zone ale colonului sau rectului, iar posibilitatea este și mai ridicată dacă a fost diagnosticată în tinerețe; diabetul zaharat de tip 2 și boala inflamatorie intestinală – colita ulcerohemoragică sau boala Crohn.

De asemenea, persoanele care au membri în familie de gradul I diagnosticați cu cancer colorectal, au potențial de a dezvolta mai târziu tumori maligne.  

Screeningul pentru depistarea cancerului colorectal 

Cancerul de colon poate fi tratat atunci când este depistat în faza incipientă, prin proceduri de screening. Acestea sunt recomandate atât femeilor cât și bărbaților, iar frecvența este stabilită în funcție de vârstă sau de particularitățile și istoricul fiecărei persoane. 

„Screeningul identifică cancerul înainte ca o persoană să aibă simptomatologie. Când afecțiunea este depistată  într-un stadiu incipient, timpul este de partea noastră pentru a o trata. Până ca simptomele să apară, cancerul se poate deja răspândi în organism. Dacă testele de screening oferă un rezultat suspect, se recomandă efectuarea investigațiilor suplimentare, de diagnostic, cum este colonoscopia”, adaugă Dr. Victor Tomulescu. 

Pacienții cu vârsta peste 45 de ani, precum și cei cu istoric familial de cancer colorectal sau polipi avansați, ori cei cu o afecțiune inflamatorie intestinală, trebuie să aibă în vedere efectuarea unui test fecal imunochimic FIT în fiecare an. Acesta reprezintă o metodă neinvazivă care depistează sângerările ascunse din scaun, ce pot fi un semn al leziunilor canceroase colorectale. 

Un rezultat pozitiv al testului FIT va fi urmat de recomandarea efectuării unei colonoscopii, o procedură minim-invazivă care permite inspectarea vizuală a întregului intenstin gros. Principalul avantaj al procedurii este faptul că permite atât identificarea polipilor precanceroși din colon, cât și îndepărtarea lor înainte de a se transforma într-o afecțiune malignă. 

Începând cu data de 18 martie, în cadrul Ponderas Academic Hospital sunt distribuite gratuit teste FIT, ca parte din campania Treaba ta e treaba noastră”. Acestea pot fi ridicate din recepția spitalului Ponderas, iar după efectuarea testului la domiciliu, proba trebuie returnată în același loc pentru procesare. 

Simptomele pe care nu trebuie să le ignori 

Există anumite simptome care trebuie conștientizate și discutate cu un medic specialist, chiar dacă acestea nu indică în mod obligatoriu riscul unui diagnostic cum este cancerul de colon. Printre cele mai importante sunt tulburările de tranzit intestinal (diareea, constipația care durează mai mult de câteva zile), sânge în scaun și sângerare rectală, senzația frecventă de balonare, crampe și dureri abdominale, senzația de oboseală și anemia sau scăderea semnificativă în greutate, neintenționată. 

“Informarea corectă, educarea, comunicarea consecventă a riscurilor și posibilităților de prevenție, împreună cu promovarea screening-ului prin medicii de familie sunt măsuri foarte importante de avut în vedere pentru noi toți, ca numărul îngrijorător de persoane diagnosticate cu cancer colorectal să scadă în viitor”, precizează Dr. Victor Tomulescu.

Centru de Excelență în Chirurgie Colorectală din cadrul Ponderas Academic Hospital este singurul centru cu acreditare Surgical Review Corporation și locul unde pacienții vor găsi sprijinul unei echipe multidisciplinare, specializate în screeningul, diagnosticul, tratamentul și urmărirea pe termen lung a tuturor afecțiunilor de la nivelul colului și rectului. 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.