Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Apel COVID-19.2 : AUF lansează un nou apel dotat cu un fond excepțional de un milion de euro 

0

Agenția Universitară a Francofoniei (AUF), fidelă valorilor sale de solidaritate și împărtășire, lansează un al doilea apel COVID-19 destinat echipelor de tineri cercetători coordonând proiecte în sprijinul țărilor din Sud.

În 2020, lansarea primului apel internațional la proiecte în vederea susținerii, în cadrul instituțiilor sale membre, a inițiativelor studenților, elevilor ingineri și a tinerilor cercetători în legătură cu pandemia s-a dovedit a fi un real succes și a determinat Agenția să își dubleze subvenția inițială pentru a debloca în final mai mult de un milion de euro pentru finanțarea a 92 de proiecte provenind din 87 de instituții membre din 44 de țări.

Diversitatea și calitatea proiectelor reținute au dovedit agilitatea și creativitatea studenților și tinerilor cercetători pentru a răspunde într-o manieră inovatoare și rapidă numeroaselor provocări cu care se confruntă societățile noastre.

Din păcate, un an mai târziu, pandemia continuă să se manifeste în forță. Caracterul său endemic influențează în mod durabil nu doar sistemele de sănătate, ci și ecosistemele noastre și în mod deosebit, sistemele de educație. În plus, criza sanitară a amplificat fenomenele psiho-sociale, ale căror efecte nu pot fi încă măsurate.

Apelul la proiecte COVID-19.2 își propune să interogheze mecanismele de adaptare care favorizează reziliența indivizilor și a colectivităților ; acesta are ca obiectiv principal valorizarea implicării universităților membre AUF în dezvoltarea de soluții cu un impact tehnologic și/sau social în vederea înfruntării dificultăților provocate de prelungirea pandemiei de COVID-19, dar și totodată identificarea inițiativelor inovatoare, frugale și adaptate ecosistemului pentru a susține societățile afectate de consecințele unei crize sanitare de lungă durată.

Tipologia proiectelor eligibile este extinsă cu scopul de a finanța cercetări, acțiuni, anchete și/sau studii consacrate analizei consecințelor crizei sanitare și care propun soluții inovatoare atât în domeniul sănătății, științelor și tehnologiilor, cât și în cel al științelor umane, economice și sociale.

Apelul la proiecte COVID-19.2 se adresează cu prioritate echipelor de tineri cercetători coordonând proiecte în sprijinul țărilor din Sud, precum și consorțiilor propunând proiecte cu impact național, regional sau internațional. Implicarea Ministerelor este încurajată și valorizată.

Beneficiarii vizați de acest nou apel sunt :

  • Beneficiari finali : structuri educaționale, structuri de sănătate, structuri care îngrijesc persoane bolnave, vulnerabile sau izolate, structuri luptând împotriva violențelor sau discriminărilor legate de gen, handicap sau apartenența la medii marginalizate.

  • Beneficiarii direcți ai finanțării : instituțiile de învățământ superior membre ale AUF în beneficiul studenților, asociațiilor sau cluburilor studențești, elevilor ingineri, tinerilor cercetători, laboratoarelor sau centrelor de cercetare încadrând tineri cercetători, animatori de Fablab-uri sau incubatoare.

Link spre apelul la proiecte COVID-19.2 :  Apel internațional la proiecte AUF COVID-19 / 2 – AUF

Despre AUF

Fondată în 1961, AUF – Agenția Universitară a Francofoniei, prima rețea universitară din lume, cu mai mult de 1000 de instituții membre provenind din aproximativ 120 de țări, este operatorul direct și recunoscut al Francofoniei pentru învățământul superior și cercetare.

Agenția Universitară a Francofoniei cu o prezență pe cele cinci continente, datorită rețelei sale de implantații, cât mai aproape de ecosistemele educaționale și universitare, reprezintă unul dintre cei mai de impact operatori de teren. AUF pune în aplicare în principal angajamentele luate în domeniul său de către Conferința Șefilor de Stat și de Guvern din țările care au în comun limba franceză.

Misiunea Agenției Universitare a Francofoniei este de a acompania instituțiile de învățământ superior și de cercetare și de a acționa în favoarea unei francofonii științifice angajate în dezvoltarea economică, socială și culturală a societăților.

AUF dezvoltă un număr important de proiecte inovatoare în favoarea unei francofonii științifice de anvergură internațională, a unei mai bune inserții profesionale a tinerilor absolvenți și a dezvoltării culturii antreprenoriatului. www.auf.org

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.