Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

A început Săptămâna Europeană a Geoparcurilor

0

Hațeg, 28.05.2021 – În această perioadă are loc cel mai mare eveniment derulat simultan în toate geoparcurile de pe continentul nostru – Săptămâna Europeană a Geoparcurilor. În 88 de geoparcuri din 26 de țări, se desfășoară activități dedicate elevilor și turiștilor, tururi ghidate, prelegeri publice sau webinarii. Fiecare activitate reprezintă o celebrare a diversității planetei Pământ, dar mai ales o oportunitate de reluare a activităților și reîntâlnire cu iubitorii Geoparcurilor din Europa, după pauza impusă de pandemie.

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – administrat de Universitatea din București se alătură acestui important eveniment european prin mai multe activități și lansări de proiecte dedicate elevilor, voluntarilor, comunităților locale și turiștilor.

Noua normalitate impusă de pandemie a determinat adaptarea evenimentelor astfel încât să se desfășoare în siguranță, dar în același timp se ofere bucuria reîntâlnirii cu admiratorii și prietenii geoparcului. Din acest motiv, o parte dintre activități se vor derula față în față iar altele online.

Celebrăm Săptămâna Europeană a Geoparcurilor împreună cu voluntarii pentru Geoparc care și-au propus mai multe activități prin care să marcheze acest eveniment internațional. Două schimburi de experiență, desfășurate online, cu tineri de vârsta lor din Geoparcurile Internaționale UNESCO Origens (Spania) și Hong Kong (China) îi vor ajuta pe voluntarii din Țara Hațegului să descopere noi geoparcuri, să discute pe teme de dezvoltare durabilă, dar mai ales să promoveze primul geoparc internațional UNESCO din România. O altă activitate face apel la memoria în imagini a orașului Hațeg. Voluntarii și-au propus să lucreze la o expoziție foto care să ilustreze schimbările produse în aspectul orașului de-a lungul timpului. Ei urmează să fotografieze locuri din Hațeg din aceleași unghiuri în care au fost realizate mai multe fotografii de arhivă. Alăturarea fotografiilor din prezent cu cele din trecut le vor permite vizitatorilor expoziției să realizeze dimensiunea transformărilor prin care a trecut Hațegul. Și tot voluntarii, cei care au absolvit un curs intern de formare, se vor alătura echipei Geoparcului, în weekend și după orele de curs, în susținerea de ghidaje la Casa Geoparcului, în expoziția <Balauri, Dragoni, Dinozauri>. Mai multe activități de voluntariat se vor desfășura cu sprijinul Norei, o tânără voluntară din Germania care a ales să facă un stagiu în Geoparcul Țara Hațegului facilitat de Comisiile Naționale pentru UNESCO din România și din Germania.

GeoExploratorii, elevii școlilor de pe teritoriul Geoparcului membre în rețeaua EduGeoparc, marcheză evenimentul prin participarea la o lecție online din cadrul Școlii de Științe. Lecția face legătura dintre istoria europeană și cea a Țării Hațegului pentru că merge în căutarea imaginarilor Asterix și Obelix pentru a descoperi urmele lăsate de celți pe acest teritoriu. Dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva și profesor asociat la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara facilitează această călătorie în timpul istoric. În cadrul evenimentului, aceeași temă este abordată și din punctul de vedere al elevilor de la Școala Gimnazială Petros, coordonați de dna. prof. Alina Gărdean.

Tot în această perioadă vor fi lansate mai multe proiecte susținute sau desfășurate în parteneriat cu Universitatea din București în calitate de administrator al Geoparcului Internațional UNESCO.

Science for Resilience. Cercetare pentru dezvoltare durabilă locală”, derulat de Centrul Geomedia, este un proiect finanțat de Universitatea din București în cadrul Open Lab CIVIS care urmărește să contribuie la dezvoltarea și implementarea de inițiative care să răspundă provocărilor și nevoilor pe care le au comunitățile locale. Profesori și studenți de la mai multe facultăți din cadrul Universității din București vor derula diverse studii care să se reflecte apoi în activitățile Geoparcului sau ale partenerilor săi.

Albina Super Erou. 100 de milioane de ani în slujba mediului” este un proiect derulat de Asociația Drag de Hațeg în parteneriat cu Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România. Proiectul îmbină educația, știința și arta în vederea creșterii gradului de conștientizare asupra importanței albinelor pentru mediul înconjurător, în rândul elevilor, localnicilor și vizitatorilor Geoparcului.

Un alt proiect derulat în cadrul Programului Spații Verzi, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România va fi cel pus în aplicare împreună cu Asociația de Turism Retezat și Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. Proiectul urmărește ”adaptarea, completarea și îmbunătățirea infrastructurii de vizitare în ariile protejate din Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat”. Geoparcul va fi implicat în activități privind lucrări de reamenajare în expoziția ”Balauri, Dragoni, Dinozauri” de la Casa Geoparcului și în crearea unui nou traseu tematic în zona Cioclovina – Ponor – Râu Bărbat.

Celebrăm conceptul de geoparc și printr-o emisiune radio săptămânală intitulată „5 minute în Geoparc”. Împreună cu Radio BIG FM Deva, le vom oferim ascultătorilor, pe parcursul a cinci minute, informații relevante despre patrimoniul natural și cultural al Geoparcului.

Și celebra reconstrucție a dinozaurului Magyarosaurus dacus marchează evenimentul geoparcurilor europene printr-un periplu la partenerii Geoparcului din comuna Densuș.

Săptămâna Europeană a Geoparcurilor se va desfășura până pe 6 iunie. Evenimentul se derulează pe o perioadă mai mare de timp decât o săptămână calendaristică pentru a oferi ocazia unui număr cât mai mare de persoane să descopere frumusețea și diversitatea geoparcurilor europene.

*****

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 169 de teritorii din 44 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Pentru informații privind Geoparcul accesați: www.hateggeoparc.ro

Pentru informații privind Universitatea din București accesați: www.unibuc.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.