WWF pune în concurs un panou solar, în cadrul campaniei Ora Pământului

2

WWF-România lansează concursul național „Energie de la soare, de Ora Pământului”, în cadrul campaniei Earth Hour 2014. Cetățenii care vor să treacă la surse curate de energie și să-și reducă amprenta de carbon pot câștiga un sistem de panouri solare pentru consum domestic în valoare de 20.000 de euro, iar premiul include și serviciile de instalare. WWF speră ca acest concurs să genereze o dezbatere publică și să-i motiveze pe oameni să se informeze cu privire la beneficiile energiei solare și la potențialul acesteia de a acoperi nevoile noastre crescânde de energie, într-o societate din ce în ce mai dezvoltată și mai urbanizată.

 Concurs panou solar_vizual_ realizat de Diana Bobes pentru WWF

Campania Earth Hour de anul acesta cuprinde astfel două provocări principale: una adresată orașelor din România de a organiza acțiuni diverse pentru comunitățile lor, manifestări inspirate din tematica de mediu, pentru a câștiga titlul de Capitala Earth Hour 2014 și o provocare adresată cetățenilor, la nivel individual, de a trece la o sursă nepoluantă de energie și de face și alte schimbări în stilul de viață.

Citește și alte informații de Bine despre România!

 

Earth Hour este cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie care a pornit în 2007 de la gestul simbolic de a stinge luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă a lunii martie. Mișcarea s-a născut din dorința de a mobiliza masele să acționeze și să ceară totodată măsuri de la factorii de decizie privind schimbările climatice. În prezent, Earth Hour coalizează o comunitate de peste două miliarde de oameni, din peste 7.000 de orașe din 153 de țări care participă la stingerea luminilor pentru a-și arăta preocuparea față de problemele de mediu.

Conform studiilor realizate pentru WWF, 6 din 10 români au auzit de Earth Hour și 4 din 10 sărbătoresc Earth Hour. Concursul lansat astăzi este unul dintre multele modalități prin care WWF România îi încurajează pe oameni să se implice sau să facă schimbări pentru un viitor durabil. Panoul solar este donat de compania austriacă Fronius International GmbH organizației WWF, care a decis să-l pună în concurs cu ocazia campaniei Earth Hour 2014.

Modalitatea de participare este simplă și se face în baza Regulamentului disponibil pe site-ul www.ora-pamantului.ro. Participanții trebuie să răspundă corect la 6 din 9 întrebări legate de energia solară și să completeze un scurt formular de final care va fi evaluat de echipa WWF si compania Fronius.

Calendarul concursului este următorul:

– completarea chestionarului de pe www.ora-pamantului.ro: 12 – 20 martie 2014

– evaluarea rezultatelor: 20-26 martie 2014

– anunţarea câştigătorului: 27 martie 2014

– decernarea premiului: 29 martie 2014, în cadrul evenimentului Earth Hour organizat de WWF-România în București. WWF va înmâna câștigătorului un voucher care atestă premiul.

– amplasarea panoului solar: în perioada aprilie-octombrie 2014, într-un interval agreat de comun acord între compania Fronius și persoana câștigătoare.

Earth Hour zi de zi

Earth Hour este un moment bun în care ne putem hotărî să reciclăm, să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta, să facem dușuri mai scurte, să trecem la sursele regenerabile de energie sau să ne schimbăm obiceiurile de consum, bazat mai mult pe nevoi decât pe dorințe create artificial prin trucuri de marketing și acordând mai mult loc în coșurile noastre de cumpărături produselor responsabile (tradiționale, ecologice sau certificate FSC, ce atestă proveniența din păduri gestionate responsabil).

Oamenii care doresc mai multe idei de cum pot trăi într-o mai mare armonie cu natura pot consulta lista cu sugestii disponibilă pe website-ul WWF-România, la adresa: www.wwf.ro/ce_poti_face_/traieste_in_armonie_cu_natura

Mai multe detalii despre Earth Hour în România puteţi citi pe website-ul oficial: www.ora-pamantului.ro.

Pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi pagina www.earthhour.org.

Partenerii campaniei Earth Hour sunt: Fronius GmbH, Digi24, UTV, Green Cat, Headvertising, Asociatia Municipiilor din Romania, Sub 25, Zeppelin, România Pozitivă, Blogunteer, Asociația Star Education.

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Despre Earth Hour

Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului.

În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. În 2010, 4.500 de orașe din 128 de ţări au participat la Earth Hour pe 27 martie, campania  devenind, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări. Detalii pe www.ora-pamantului.ro sau pe www.earthhour.org.

Despre Fronius International GmbH

Fronius este recunoscută în toată lumea ca un lider în privința calității. Divizia de energie solară din cadrul companiei dezvoltă și produce invertoare pentru sisteme solare cu o capacitate de peste 1kW. Gama de produse cuprinde și componente pentru o monitorizare profesională a sistemelor solare, pentru vizualizarea și analizarea datelor – toate disponibile ca și piese opționale de sine stătăoare. Celula Energetică Fronius este un produs de tehnologie central în această gamă.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

2 comentarii

Comentează