Vouă, întârziaților, leneșilor, chiulangiilor,

0

4 ani am îndurat, doar o zi am câștigat. Dar hai să fie ca-n povești! Intrăm în Piua nocturnă pe 4 februarie la Popa Nan 82 de la 8 seara și până-n zori.

Vrei să chiulești? Trebuie să te învoiești – scrie-ne la noi@incubator107.com, spune-ne de ce vrei să fii invitat și-apoi hai! Lasă-ți ceasul la intrare, adu-ne sarea din bucate și îmblânzește timpul cu o donație de 20 lei leneși.

Vrei timp? Ia-ți un timp pentru tine, așează-te frumos și ia-o-ncet: învață să fii optimist, să faci cadouri, să iubești, să te joci, apoi ridică-te și fă un pas, de dans, desigur. Apoi fredonează, cântă și chiuie jazz manouche cu Mălin Cristache Proiect.

Hai să ne săpunim! Dar nu oricum, cu baloane de săpun! Dăm leapșa spre Cluj cu un concurs de baloane de săpun. Și-apoi râzi nenicule că ai timp berechet – improvizație cu Backstage Boys.

Pelerinaj spre mansarda din Traian107 la o inviorare energetică și ritmică, chemăm răsăritul cu We Singing Colors și apoi ne simțim ca acasă la Hundorf cu gemuri și suc de soc. De-abia acum începe a 366-a zi, ziua noastră – Bună ziua! Noapte bună!

Facebook

Despre autor

avatar

Incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți. incubator107 este un proiect al asociației culturale Macaz. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim în trei - spre meșteri, facturi & materialele pentru ateliere și echipa incubator107. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag. Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală. incubator107 a pornit în mansarda unei case în aprilie 2011 și pentru că noi credem că e nevoie de un incubator în fiecare oraș, am pornit caravana prin România. Am găsit în Iași (din aprilie 2012), Cluj (din mai 2012), Timișoara (din iulie 2012), Brașov (din octombrie 2012) și Oradea (din mai 2013) echipe descurcărețe care au pornit incubator107 la ei în oraș. Dacă ești din alt oraș și crezi că poți coordona un incubator, cheamă-ne!

Comentează