VIDEO În mini-vacanța de 1-5 mai se merge cu 4inmasina

0

Începând de azi, 22 aprilie 2013, la adresa www.4inmasina.ro este disponibil un nou serviciu de carpooling dedicat publicului din România.

Acest serviciu are în vedere promovarea comportamentului de împărțire a mașinii cu alți pasageri, cu scopul de a reduce traficul și emisiile de carbon, dar și de a diminua cheltuielile cu combustibilul sau a face parcursul drumului mai distractiv.

125x125_2Astfel de servicii de carpooling (împarțire a mașinii în drumurile obișnuite din oraș sau pe rutele externe) sunt folosite de milioane de utilizatori în tările vest europene sau peste ocean, unde există și benzi speciale pe autostrăzi sau locuri de parcare dedicate mașinilor cu mai mult de doi pasageri. Și publicul din România prezintă interes pentru acest gen de serviciu, dovadă fiind grupurile organizate pe rețeaua de socializare Facebook sau cele câteva site-uri existente.

Ce aduce diferit 4inmasina față de inițiativele existente în România este o platformă realizată în mod profesionist, ușor de folosit, cu un inventar online complet, care include atât un website clasic, cât și aplicații Facebook, iOS și Android. Toate acestea sunt gândite pentru ca utilizatorii din România să o găsească ușor accesibilă și să o folosească din ce în ce mai des, de oriunde s-ar afla.

300x300_2“Lucrurile se schimbă rapid în modul în care călătorim și iată că acum putem ajunge la mare în două ore, în condiții de siguranță. Mai știm că foarte mulți oameni circulă frecvent pe anumite rute, de cele mai multe ori fără alți oameni în mașină. Tot așa, în orașe oamenii cu mașini folosesc zilnic același traseu, la aproximativ aceleași ore, circulând un singur om în mașină.

Plecând de aici și luând în considerare evoluția fenomenului în Europa de Vest, vrem să punem la dispoziția celor interesați un serviciu transparent și ușor de utilizat (în curând serviciul va fi portat și pe terminalele mobile), în care oamenii vor putea alege cele mai bune oferte în funcție de rating și experiența celor care le oferă, pentru cea mai bună experiență de drum, cu costurile cele mai mici și cel mai bun confort. .”, declară Ioana Proca, Project Manager 4inmasina.

4inmasina, probabil cel mai deștept mod de a călători, este un proiect al asociației cu același nume, fondată în 2012, dezvoltat de către iLeo Marketing Interactiv.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează