VEZI LISTA CĂȘTIGĂTORILOR Galei Naţionale a Voluntarilor 2012

0

Gala Naţională a Voluntarilor 2012 şi-a desemnat câştigătorii

 

Cea de-a doua ediţie a Galei Naţionale a Voluntarilor, evenimentul anual organizat de Federația VOLUM, şi-a desemnat cei 22 de câştigători.

Prezentatorii evenimentului Irina Păcurariu (realizator TVR) şi Dragoş Dehelean (CEO responsabilitatesociala.ro), alături de cei 33 de membrii ai juriului, cei 90 de finalişti şi alţi invitaţi de seamă au fost prezenţi la singura competiţie naţională ce aduce recunoaştere voluntarilor, proiectelor de voluntariat, coordonatorilor şi centrelor de voluntariat din întreaga ţară.

Printre personalităţile care au urcat pe scenă pentru a înmâna premiile câştigătorilor se numără Ambasadorii Voluntariatului: Raed Arafat (Ministrul Sănătăţii), Zoli Toth (prezentator Ecofrecvenţa, Naţional FM), Valeria Răcilă van Groningen (fostă campioană mondială la canotaj) și Damian Drăghici. Alte personalităţi prezente la eveniment au fost: Margareta Pâslaru, Iulia Deutsch (Şeful Adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene la București) şi Bianca Brad.

Anul acesta, tema evenimentului a fost “România Interbelică”, anul I.L.Caragiale. Cei peste 300 de invitaţi au avut parte de o seară de neuitat: momente artistice surpriză şi o expoziție cu obiecte de artă și mobilier puse la dispoziţie de Galeriile Noblesse şi Casa de Licitaţii Artmark.

 

Câştigătorii Galei Naţionale a Voluntarilor 2012 sunt:

Premii speciale:

„Voluntarul Anului în Domeniul Protecţia Mediului şi Animalelor”: Liana Naum, Corpul Voluntarilor Gărzii Naţionale de Mediu Constanţa

„Voluntarul Anului în Domeniul Corporatist”: Maria Duduman, Raiffeisen Bank SA, Bucureşti

  1. Categoria Centrul de Voluntariat al Anului: Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca
  2. Categoria Coordonatorul de Voluntari al Anului: Gabriel Măgurianu, Fundaţia de Sprijin Comunitar, Bacău
  3. Categoria Voluntarul Anului:

Secţiunea “Voluntarul Anului în Domeniul Activism Civic şi Drepturile Omului”: Oana Camelia Mic, Salvaţi Copiii Dolj

Secţiunea “Voluntarul Anului în Domeniul Artă şi Cultură”: Bianca Sadoschi, Fundaţia Giovanni Bosco, Constanţa

Secţiunea “Voluntarul Anului în Domeniul Educaţie”: Adrian Şuhanea, Organizaţia Naţională Cercetaşii României, Bucureşti

Secţiunea “Voluntarul Anului în Domeniul Sănătate”: Maria Culescu, Asociaţia M.A.M.E., Bucureşti

Secţiunea “Voluntarul Anului în Domeniul Social”: Andreea Călin, Asociaţia Misiunea Creştină Armata Salvării din România, Iaşi

Secţiunea “Voluntarul Anului în Domeniul Tineret”: Mihai Marian Sandulachi, Asociaţia Creştin Umanitară Slujirea Vieţii, Valea Lupului, judeţul Iaşi

Secţiunea “Voluntarul Junior al Anului”: Anastasia Ceredeev, Asociaţia Proiect Pro Europa, Suceava

Secţiunea “Voluntarul Anului în Domeniul Sport şi Recreere”: Codruţ Gabriel Morariu, Asociaţia Sportivă Maris 2009, Tg.Mureş

Secţiunea “Voluntarul Senior al Anului”: Ildico Baranyi, Asociaţia Servicul de Ajutor Maltez, Timişoara.

4. Categoria Proiectul de Voluntariat al Anului:

Secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Activism Civic şi Drepturile Omului”: “Solidaritate pentru dizabilitate”, Asociaţia IHTIS, Dumeni, judeţul Botoşani

Secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Artă şi Cultură”: „Eu sunt mic, tu fă-mă mare”, Asociaţia Un Zâmbet Bacău

Secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Corporativ”: „Împreună pentru comunitate”, Holcim România, Bucureşti

Secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Educaţie”: „EVRICA”, Fundaţia Tineri pentru Tineri, Bucureşti

Secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Protecţia Mediului şi Animalelor”: „Plantăm fapte bune în România”, Asociaţia EcoAssist, Bucureşti

Secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Sănătate”: „Copilăria nu trebuie trăită în spital”, Asociaţia M.A.M.E., Bucureşti

Secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Social”: „Big Build 2012”, Habitat for Humanity România, Bucureşti

Secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Sport si Recreere”: „Câmpina Open Mountain Bike – Race for Autism”, Fundația Romanian Angel Appeal, Bucureşti

Secţiunea “Proiectul de Voluntariat al Anului în Domeniul Tineret”: „De noi depinde viaţa lor”, Asociaţia Împreună Desenăm Viitorul, Bucureşti

Această competiție s-a desfășurat cu sprijinul partenerilor strategici Raiffeisen Bank și OMV Petrom, și a susținătorilor GlaxoSmithKlîne, URSUS Breweries, Crystal Palace Ballrooms, Coca-Cola Hellenic, Galeriile Noblesse și Artmark.

Mai multe înformaţii sunt disponibile pe pagina evenimentului www.voluntariat.ro/gala

Despre organizatori

VOLUM este Federaţia care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România. Înfiinţată în anul 2010 la iniţitiva Pro Vobis – Centrul de Resurse pentru Voluntariat, VOLUM este o organizaţie umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel naţional. În prezent, Federaţia VOLUM are 48 de organizaţii membre care implică voluntari şi sprijină mişcarea de voluntariat în următoarele domenii: social, educaţie, tineret, sănătate, protecţia mediului şi drepturile omului.

Despre parteneri

Parteneri strategici: Petrom, Raiffeisen Bank

Susţinători: URSUS Breweries, GSK Romania, Coca-Cola Hellenic

Parteneri logistici: Crystal Palace Ballrooms, Galeriile Noblesse, Artmark

Parteneri media: National FM, 121.ro, Revista Cariere, Cariere Onlîne, Responsabilitate Sociala, Stiriong, Wall-street, Busîness Edu, CSRmedia, Ejobs, Mastermînd Communications, PRwaveRevista Boutique,  AlTreileaSector.ro, actionamresponsabil.ro, Bestjobs, România Pozitivă.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează