Vesti incubator107 18 – 24 februarie

0

După o săptămână plină de iubire, dăm startul uneia noi, energizate cu mișcări de du-te vino prin București și în afara lui.

Luni:

1. luni anatomie

 

Plini de grijă și atenție, faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi, corpul are multe să ne învețe. Hai să vedem exact ce și exact cum, prin Anatomie experimentală, de la 19.00 în mansardă, cu Alexandra Cucu.

 

 

 

Marți:

2. marti capoeira  Ce? Cum? Avem un creier în stomac? De la sport la neuroni interconectați, continuăm Neuromaraton – ul cu Liliana Hajdi și Andrei Gurgu, de la 19.00, în mansardă.

Tu ce faci cu energiile tale? Prin Aikido poți învăța cum arată calea armonizării energiilor; cu Sensei Nicolae Mitu, de la 20.00, la clubul AikiBudo din Complexul Olimpic Național de Natație “Lia Manoliu”.

Mișcare și grație. Comunicare și anticipare. Sau mai bine zis Capoeira și poți face cunoștință cu acest sport de la 20.00, pe strada Gării de Nord, Ministerul Transporturilor, poarta F. Acolo te așteaptă antrenorul Alexandru Popa.

 

Miercuri:

3. miercuri special olympics

Special Olympics își propune, prin programele pe care le dezvoltă, integrarea socială prin sport a persoanelor cu nevoi speciale. Hai de la 19.00, în mansardă, să-i cunoști pe cei care tocmai au reprezentat România la Jocurile Mondiale Olimpice Special Olympics 2013 din Coreea de Sud.

 

 

 

Joi:

4. joi yoga Așteaptă-te la febră musculară, însă la un somn mai odihnitor. Stabileste-ți intenția și vino cu mintea deschisă la Conștientizare corporală prin Yoga și Pilates, cu Ioana Hudiță și Clubul de Mișcare pentru Sănătate, de la 19.30 în mansardă.

Prin Capoeira ne propunem să descoperim interacțiunile sociale folosind doar limbajul trupului. Trupul tău ce are de spus? Hai să vedem de la 20.00 cu Alexandru Popa, pe strada Gării de Nord, Ministerul Transporturilor, poarta F.

 

 

Vineri:

5. vineri triatloon

Lucrurile frumoase sunt întotdeauna simple; dar ca lucrurile să-și regăsească simplitatea, ele trebuie să se conecteze la zonele adânci ale firii, iar călătoria până acolo e plină de adrenalină. Povestea Fără asfalt a lui Tudor Vlad, de la 19.00, în mansarda incubator107.

Stângul – stângul – stâng – drept – stângul. În pași calculați de sport, ne îndreptăm către Vișinilor 17, pentru Cura de mișcare cu Andrei Gurgu. De la 19 fix.

Exprimare prin dans, muzică, luptă, istorie, Capoeira ne deschide noi orizonturi către artele marțiale. Tot pe strada Gării de Nord, Ministerul Transporturilor, poarta F, de la 20.00 cu Alexandru Popa, instructorul grupului Alemar Capoeira București.

 

Sâmbătă:

6. academia

Vrei să îți măsori forțele? Vrei să vezi cum este să fii soldat pentru o zi? Vrei? Aducem sala de forță și disciplina direct în mijlocul naturii, în Domnești, jud. Ilfov, într-o jumătate de zi în forță cu echipa BootCamp. Te-nrolezi și te-anunțăm despre plecare.

Evadăm din incubator pe rachete de zăpadă sau schiuri de tură și ne contopim cu zona Piatra Craiului/Zărnești și satul Măgura la 1000m altitudine. Cu haine groase și cu voie bună, gașca EvadeazăCuNoi ne promite aventură – plecăm de cu dimineață.

Weekendul îl petrecem în Tabăra de schi și snowboard, în Valea Dorului, zona Sinaia, unde împreună cu Academia 1,61 învăţăm să coborâm pârtiile uşor, lin și în condiții de siguranță. Plecarea la 6:45 dimineața, din Gara de Nord.

 

Duminică:

7. duminica racheteIa-ți perechea dragobetă și fă-i cadou un pașaport pentru capitalele lumii într-o sesiune de Walking cu Lavinia Toma – acel sport pe care nici n-avem idee cât de bine știm să-l practicăm. Relaxat și în ritm propriu, dăm startul între 9.00 și 11.00 din strada Berna nr. 7 și mergem, mergem, mergem…

Vrăjiți de obiectul care pluteşte în aer 4-5 secunde după ce a zburat din mână, gașca de la Bucharest Ultimate ne învață cum, fără contact, practici un sport în echipă. Se cheamă Ultimate Frisbee și o să-ți placă! Îl jucăm în sala de sport din Politehnică, de la 15.00.

De la 19.00, în mansarda incubator107Ariel Constantinof ne pune față în față cu abilitatea lui de a teleporta lucruri. Ne face cunoștință cu Tribul său de curierat rapid pe bicicletă. Nu veni cu mâna goală, ci cu tema făcută.

La munte – urcare către Poiana Frumoasă și coborâre prin Prăpăstiile Zărneștiului, pe Rachete de zăpadă și schiuri de tură, gașca EvadeazăCuNoi ne învață cum să ne trăim viața ca pe o vacanță.

Cazare în munți și jocuri de cabană, distracție, râsete şi, și, și… până să ne dăm seama, vom dibui deja câteva dintre tainele alunecatului controlat pe zăpadă. Schi și snowboard cu Academia 1,61 în Valea Dorului, Sinaia.

 

Dacă vrei să te înscrii la ateliere, trimite-ne dorința la adresa inscrieri@incubator107.com

Facebook

Despre autor

avatar

Incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți. incubator107 este un proiect al asociației culturale Macaz. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim în trei - spre meșteri, facturi & materialele pentru ateliere și echipa incubator107. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag. Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală. incubator107 a pornit în mansarda unei case în aprilie 2011 și pentru că noi credem că e nevoie de un incubator în fiecare oraș, am pornit caravana prin România. Am găsit în Iași (din aprilie 2012), Cluj (din mai 2012), Timișoara (din iulie 2012), Brașov (din octombrie 2012) și Oradea (din mai 2013) echipe descurcărețe care au pornit incubator107 la ei în oraș. Dacă ești din alt oraș și crezi că poți coordona un incubator, cheamă-ne!

Comentează