Un festival se încheie, iar alte câteva stau la start

0

Cafekultour se află în plină desfășurare la Timișoara, ceea ce ocupă consumatorilor de cultură cam tot timpul. Vineri, 15 aprilie, Théâtre Mu prezintă Romeo si Julieta, iubiții de plută, un teatru obiect, în cadrul Serii franceze la Bugar’D Pub. Personajele lui Shakespeare sunt metamorfozate în dopuri de plută ce se luptă, se îndrăgostesc, se căsătoresc, pe acordurile muzicii lui Prokofiev. La cafeneaua Kafka, din P-ța Maria, puteți vedea o expoziție de grafică, semnată Carmen Bayer, Mărturisiri ale feminității.

Sâmbătă, 16 aprilie, timpul se va dilata la Sala Capitol a Filarmonicii Timișoara, pe acorduri de Sebastian Spanache (pian), Stefan Olariu (trompeta), Lucian Naste (chitara), Csaba Santa (contrabas), Radu Pieloiu (tobe), Sergiu Catana (percutie). Expanding Time este un proiect complex ca și compoziție, abordând genurile jazz și funk.

un festival se incheie iar alte cateva stau la start articol evive

Cafekultour continuă cu Seara germană, în Café Spirit. Teatro Caprile, unul dintre cele mai mari trupe de teatru din Viena, fără scenă proprie, va prezenta teatrul-lectură scenică Despre trompetiștii de apă și peștii de serviciu după un colaj de texte de Fritz von Herzmanovsky-Orlando.

Norii încondeiați vor acoperi cerul cafenelei Papillon, timp de două zile, până duminică, oferindu-vă un spectacol color de săpunuri, ouă din gips, broșe și alte minunății handmade, mai mult sau mai puțin legate de Sărbătorile Pascale.

Dumică, 17 aprilie, în ultima zi a Cafekultour, este rândul Teatrului Maghiar Timișoara să ne lase să intrăm în universal muzical din spatele pieselor stagiunii lor, în cadrul Serii maghiare, desfășurate la Club Bunker.

Luni, 18 aprilie, la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara, se va petrece vernisajul expoziției de fotografie Jertfă, semnată Andrada Damianovskaia. Artista își definește lucrările ca introspecții ale propriilor trăiri și cugetări, mai curând căutări pe baza concepțiilor de viață, decât convingeri.

Spectacolul lui Radu Afrim, Boala familiei M, poate fi revăzut miercuri, 20 aprilie, la Sala 2 a Teatrului Național. Scenografa Velica Panduru a câștigat premiul Uniter cu acest spectacol, în care activează Ion Rizea, Claudia Ieremia, Eugen Jebeleanu, Colin Buzoianu, Victor Manovici și Mălina Manovici.

Închei cu o invitație la film, și anume Las13 rosas/ Cei 13 trandafiri, în cadrul proiecțiilor spaniole de la Cărturești (str. Mercy), un film cu temă social politică, în care protagonistele sunt condamnate la moarte pentru un delict pe care nu l-au comis. Și dacă tot am ajuns la proiecții spaniole, nu ratați filmul Biutiful care va rula la Cinema Timiș, în perioada 15-21 aprilie, pentru a-l vedea pe Javier Bardem intr-o Barcelonă aparte.

Pentru a vă putea organiza calendarul cultural personal, și pentru a putea “bifa” cât mai multe evenimente, vă voi oferi câteva informații ajutătoare. Luna mai se anunță una înțesată de cultură, Timișoara Muzicală, FDR Fest, Festivalul de Scurtmetraje Timishort, StudentFest, sunt patru festivaluri care vă vor asalta cu muzică, teatru, film și expoziții. Pregătiți-vă, deci, pofta și dispoziția, pentru că oferta va fi pe măsură!

Cristina Docea

 



Facebook

Despre autor

avatar

Evive.ro, artă și cultură - evenimente în Timișoara.

Comentează