Umbla vorba…

3

CU)DREPTUL LA CUVANT* este un “serial” de articole scrise cu şi despre România. Simplu, direct şi cinstit. Dacă pe parcurs apare şi puţin umor nu ne supărăm deloc:)
Pentru ediţia curentă a acestui serial avem plăcerea să o avem ca invitat pe Irina-Gabriela Buda – o prietenă a site-ului nostru – cu un articol despre lumea românească intelectuală, despre filozofie, despre jurnalism, dar şi despre activismul social.

La citire plăcută!
Mai 2010
RomaniaPozitiva

Umblă vorba…

În urmă cu vreo săptămână am accesat unul dintre cele mai populare siteuri de joburi de la noi (poate cel mai…) unde am avut plăcuta surpriză să descopăr un anunţ de ocupare a poziţiei de redactor de filosofie pentru o editură, şi ea, relativ cunoscută. Vestea m-a entuziasmat pentru că nu ai ocazia prea des să îţi găseşti o slujbă conformă cu pregătirea ta. Bucuria mi-a fost, însă, de scurtă durată pentru că am aflat, a doua zi chiar, că postul fusese deja dat prin concurs cuiva. Anunţul expiră pe 28 mai…Prin urmare toţi naivii care au avut speranţe în acest sens pot renunţa.

Ce m-a revoltat, poate, mai tare, a fost, însă, reacţia cunoscuţilor şi prietenilor mei care lucrează, mai toţi, prin domenii de acest fel. Mi s-a spus că „aşa se întâmplă lucrurile..”, au fost miraţi cum de nu ştiam sau cum de mi-am pus problema că aş putea accede la o poziţie de acest fel fără recomandări. Discuţia a pendulat între o acceptare dezineresată a stării de lucruri de facto şi o critică obosită, din vârful buzelor, a neseriozităţii, dezinteresului şi lipsei de profesionalism din această ţară.

..Pentru că, până la urmă, nu-i aşa, ne-am obişnuit….

Intelectualii români privesc cu un dispreţ de multe acritic, agresiv şi răzgâiat ceea ce se întâmplă în jurul lor. Se bea bere ieftină sau, de ceva vreme încoace, ceai la diferite cafenele cu ştaif (fiecare după posibilităţi), şi se strâmbă din nas dispreţuitor când vine vorba de mitocănie, kitsch de orice soi, mizerie morală şi gunoi real, delăsare, dezorganizare, dezinteres, lipsă de responsabilitate, corupţie,… În general despre tot procesul de „cocolăreală” ideologică care a

cuprins România în ultimii ani…

Intelectualul nostru este aseptic şi profund dispreţuitor. Dezaprobă şi se spală pe mâini de tot ce este în jurul lui. … Şi este primul care se salvează. Privim spre vest şi acum cu acelaşi romantism ca acum peste douazeci de ani. Pentru că, nu-i aşa „nu se mai poate trăi în ţara asta” ! Se pleacă mult, se evadează pentru bani mai mulţi şi, de fapt, mai ales pentru că simţim nevoia să fim luaţi în serios şi respectaţi.

E de înţeles, dar cine aţi vrea să repare lucrurile aici ?

Intelectualul român seamănă pe alocuri, fără să îşi dea seama, cu antimodelele pe care le respinge cu vehemenţă. Se dezice, fuge, aşteaptă „să se rezolve cumva”, are prejudecăţi, îndură, acceptă şi se supune contextelor favorizante care presupun abilitatea sau norocul de „a te descurca” sau „a cunoaşte pe cine trebuie”.

Umblă vorba că:

În presa românească sau în sistemul editorial se intră mai degrabă pe „recomandări”…
În învăţământul academic românesc sunt tineri care trag de doctoratele lor cu anii sau nici nu au intrat la o şcoală doctorală încă, în timp de alţii care şi-au terminat studiile doctorale rămân pe afară. Par să fie, de asemenea, preferaţi  mai degrabă cei care stau pe lângă profesor decât cei ale căror stagii sunt terminate cu succes la unviersităţi din afară. În învăţământul preuniversitar inspectorii primesc diferite atenţii, nu sub formă de bani, e adevărat, ci de cadouri nefiresc de generoase. Instituţii de prestigiu care promovează transparenţa ar oferi burse în mod preferenţial, probabil tot pe „recomandări”… Şi exemplele pot continua, pe acelaşi principiu, în multe domenii care îmi sunt, însă, mai puţin familiare…

Da, umblă vorba că şi în lumea aseptică a intelectualilor lucrurile merg cam la fel ca în cea de care se feresc atât de tare. Şi nu e vorba de contaminare, totul se naşte din interior.

Cu cât este mai mare elitismul şi sentimentul că intelectualul „nu se amestecă cu mulţimea”, cu atât pare mai evident că nici acolo sus, de unde priveşte el totul, situaţia nu este tocmai fericită. Dar îşi dă seama de acest acest lucru ? Sau, mai mult chiar, are de gând să facă ceva pentru a aduce o schimbare ?

Intelectualii noştri – nu toţi, dar, aşa umblă vorba – nu (mai) au sentimentul că este de datoria lor să ia atitudine pentru a îmbunătăţi situţia în care ne aflăm. Sunt bolnavi de un, iertaţi-mi francheţea, sictir existenţial….Este bine şi la modă să adopţi un aer vexat, să îţi înjuri ţara şi, mai ales, concetăţenii, să fii scârbit…Cel mai lăudabil este să te comporţi ca şobolanul care părăseşte corabia: aşa îţi salvezi pielea, pleci într-un loc mai bun şi faci, totodată, dovada valorii tale. Intelectualul român pare că baleiază actualmente între sentimentul mioritic al inutilităţii şi un instinct al naibii de puternic care îl îndeamnă să o ia la fugă bezmetic. Pentru că că nu vrea să se numere printre ultimii prostiţi care vor rămâne să stingă lumina…

Dar oare nu intelectualii sunt cei care au datoria să o menţină aprinsă? Cu siguranţă – dacă se pune problema aşa – obligaţia morală sau civică nu revine altei pături…

O prietenă foarte dragă (formare.info) mi-a deschis ochii cu privire la acest lucru vorbind, într-o seară, despre perspectiva plecării. Mi-a arătat cât de multe proiecte de resuscitare ideologică – şi cu valoare practică – există totuşi la noi. Unul foarte ambiţios, care mi se pare relevant şi ca valoare simbolică, este cel legat de ziua curăţirii României (letsdoitromania.ro). Am fost surprinsă să aflu câţi oameni sunt dispuşi să îşi suflece voluntar mâinile, la propriu, ca să facă curăţenie în ţară pe 25 septembrie.

Am răspuns că nu se poate face primăvară cu o floare. Şi ea mi-a explicat modelul insulelor care se unesc: treptat-treptat, cei care au proiecte de diferite feluri, prin care vor să aprindă iar lumina printre noi, ajung să se cunoască şi să colaboreze. Fenomenul este absolut real. An de an există mai multe astfel de iniţiative iar impactul lor creşte. Încet-încet, cei dezamăgiţi de cum stau lucrurile, cei pasivi sau indecişi, vor vedea semnele timide ale schimbării datorate activismului social şi moral. Vor vedea că merită să iei atitudine.

Există oameni care au obosit să se plângă, să urmărească zilnic telenovelele nevrotice ale ştirilor care prezintă o Românie dezastruoasă, în care a devenit firesc să ne complacem, pe care este de bonton să o bârfim (romaniapozitiva.ro, lumebuna.ro).

Acest articol nu se doreşte o anchetă documentată despre abuzurile din lumea românească intelectuală, de aceea nu apar nici nume sau date concrete. Dar este suficient să vă uitaţi în jurul dumneavoastră şi să fiţi puţin atenţi la ce face sau se spune.

Nu de alta dar, umblă vorba…

Şi, credeţi-mă, trebuie – pentru că nu prea mai avem de ales – să se poată şi mai bine….

Irina-Gabriela Buda,

18 mai 2010

Irina-Gabriela Buda face parte dintre mulţii tineri care ar vrea să vadă ceva schimbat în ţara asta, nu doar la nivel economic, ci şi de mentalităţi. După un doctorat la filosofie, la Universitatea Bucureşti, se înscrie printre, iarăşi, numeroşii tineri al căror entuziasm de a face ceva cu sens şi a construi ceva aici se loveşte de ziduri. De aici şi aceste rânduri…

*(CU)DREPTUL LA CUVANT este un “serial” de articole scrise cu şi despre România. Simplu, direct şi cinstit. Dacă pe parcurs apare şi puţin umor nu ne supărăm deloc:)
Dorim ca prin aceste scurte articole să oferim spaţiu pentru scris unor invitaţi care să transmită mesaje cu şi despre România. Nu e chiar un interviu. Este mai degrabă un spaţiu alb pe ecranul calculatoarelor. Un spaţiu ce aşteaptă să fie populat cu opinii, păreri, mesaje “la liber” despre ţara în care trăim.

Pentru acest serial o să invităm persoane ce doresc să scrie simplu, direct şi cinstit. Dacă doreşti să participi la acest serial din postura de actor principal, te rugăm să ne transmiţi un mesaj la romaniapozitiva@gmail.com Dacă ne place ce citim te publicăm şi ne vedem şi la o cafea. Poate că în timp o să transformăm serialul în film de cinema:) Până atunci, însă, spor la citire!

(foto Florin Ghindă,  2009)

Despre autor

avatar

Sunt Irina. Mă îndeletnicesc de ceva ani cu scrisul și profesoratul, în varii forme și pe diferite teme. De ce România Pozitivă? Pentru că e un proiect pe care îl văd ca pe un catalizator de imagine și ca pe un loc de unde poți afla multe și poți începe multe.

3 comentarii

  1. Pingback: Tweets that mention Umbla vorba… | RomaniaPozitiva -- Topsy.com

  2. avatar
    Serpele Ros on

    Irina,
    Sunt mai multe chestiuni care merita discutate in ce ai scris. Doua le amintesc doar in treacat: prima e senzatia „indreptatirii” persoanelor cu studii inalte la pozitii sociale corespunzatoare (apropo, ce o fi aia?). Doctoratele, licentele nemaipomenite nu te indreptatesc la nimic; ce faci cu ele dupa aceea conteaza. Ele sunt doar dovada trecerii unor examene/scrierii unor lucrari care indeplinesc anumite cerinte. Doi: parti din articol mi-au amintit de teoria veche a „apostolatului”, tare greu de sustinut in secolul 21. Dar partea mai interesanta e cu perspectiva fata de cei care pleaca. Am impresia ca si in mediile cultivate din Romania persista ideea ca cei care pleaca peste hotare aleg o existenta mai usoara. Fals. E mult mai usor sa ramai in sistemul de relatii de acasa, in casa proprie, in limba si obiceiurile culturale care te-au format. Persista in continuare ideea (alimentata si de insi din strainatate care in realitate isi exhiba doar frustrarile) ca indata ce treci peste hotare inspre vest incep sa curga rauri de lapte si miere, esti primit cu covor rosu, locul de munca se obtine imediat, salariile sunt imense, totul e ieftin si toti traiesc impliniri majore. Cei care aleg sa pleaca aleg drumul mai greu; in primul rand, a alege sa pleci e o opozitie morala si fizica la mizeria romaneasca, mult mai clara si mai evidenta decat statul la bere si barfitul guvernului prin carciumi. Singurul lucru echivalent pentru cei din tara ar fi echivalent cu miscarile de tip revolutionar. Cei care pleaca renunta la familie, prieteni, obisnuinte, limba, sistemul social si cultural atat de cunoscut. Aleg sa fie pentru cativa ani sau pe viata minoritati religioase, rasiale, lingvistice; e extrem de greu sa stii ca vei fi privit mereu drept un strain, ca tot ceea ce faci e privit cu o forma de suspiciune, ca trebuie sa tragi mult mai tare decat nativii pentru a primi, in cel mai fericit caz, aceeasi rasplata. Aleg sa nu aiba plasa de siguranta, sa aiba nesfarsite probleme cu actele un numar mare de ani, uneori sa ramana pana la moarte cu un statut legal incert acolo unde sunt. De fapt, ce e de blamat la ei? Ca nu au ramas la fel ca prietenii lor din tara, cantonati in niste proiecte care nu merg niciodata? Ca n-au indurat la nesfarsit sa lucreze ca fraierii, sa intareasca domenii in care in cele din urma nu promovau decat cei care aveau autorizatie sa promoveze?

  3. avatar

    Sarpe Ros,

    Merci de comment,

    foarte ok argumentele.

    cu ceva precizari, insa….

    in primul rand ma refeream la faptul ca, in multe situatii, nu se tine cont de pregatirea academica – sau de alta natura – iar oameni care nu o au ajung in mod dubios sa ocupe pozitii care presupun in mod necesar acea pregatire (sau o anumita pregatire, oricare).

    apoi nu sustineam ca traitul afara e mai usor, mai degraba redam ceea ce pare a fi o valoare destul de raspandita, anume dorinta de a pleca. restul, adica, interpretarea cum ca acolo traiul ar fi mai usor, nu am dat-o eu :)…

    in privinta apostolaului…da, aici cred ca s-a vazut, intr-adevar, ceva din ce pare a fi (pare inclusiv pentru mine, deocamdata) o idee inspre care ma indrept…desi, pe de alta parte, mi se pare foarte ok sa iti urmezi propria cale, sa alegi un loc unde poti fi valorizat…asta e de discutat…..interesanta tema…de mentionat ca nu blamasem plecatul in sine, iarasi nu e interpretarea mea :).

Comentează