Trei afaceri sociale sustinute in Cercul Donatorilor

0

PACT a organizat primul său Cerc al Donatorilor

Ieri seară, în gradina La Seratta, a avut loc prima ediţie a Cercului Donatorilor PACT, unde prieteni şi susţinători ai fundaţiei s-au adunat cu drag pentru a sprijini trei afaceri sociale dezvoltate în cadrul proiectului ”Identitate-Tradiţie-Bunăstare Locală” care îmbină tradițiile locale cu bunăstarea pe termen lung.

poza4

Câte trei reprezentanți din trei comunități PACT, Cocorăşti Mislii, jud. Prahova, Făcăeni, jud. Ialomiţa  şi Găujani, jud. Giurgiu, au povestit despre afacerile pe care doresc să le deschidă la ei în comunitate pentru a aduce noi resurse și a le face viața mai bună. Soții Colezea și domnul Neacșu din Cocorăști Mislii vor face un atelier de costume populare pentru a  reînvia portul popular local. Meșterii din Făcăeni vor dezvolta un atelier meșteșugăresc de împletituri de răchită și papură, iar primul produs va fi un set de mobilier format din două fotolii și o canapea. Asociația Datini, Educație, Cultură din Găujani va înființa un atelier de croitorie unde va realiza cămăși școlare cu motive populare locale și vor angaja și trei persoane din comunitate. 

Ceea ce este și mai frumos la proiectele propuse aseară este că aceşti oameni au cercetat, s-au documentat astfel încât acum pot clădi afaceri sociale în comunitate care au rădăcini solide în specificul lor local.

Fiecare dintre aceste iniţiative a fost sprijinită de către un prieten apropiat al organizației care a ales să susțină proiectul adoptat cu donaţii generoase şi să ne povestească despre motivaţia lor de a face asta: Daniela Nemoianu, Executive Partner KPMG Romania/Fundația KPMG pentru Cocorăști Mislii,  Alina Pintică, Chief Marketing & Executive Officer la Ţuca, Zbârcea & Asociaţii – Făcăieni și Andra Samson, Consultant Comunicare – Găujani.  

Când momentul prezentărilor s-a încheiat, au început rundele de donaţii, în care invitaţii au ales să susţină proiectele preferate, lucrând aproape ca într-o echipă să atingă ținta de 1500 ron/proiect. Entuziasmul și sentimentul de apartenenţă la o comunitate a creat o dinamică între participanţi încât am reușit să depăşim ținta pentru toate cele trei proiecte.

Mulțumim celor trei grupuri din comunitate pentru prezentări și curaj, participanţilor la acest eveniment şi în special celor trei susţinători, Andra Samson, Daniela Nemoianu şi Fundaţia KPMG,  Alina Pintică şi Ţucă Zbârcea & Asociaţii atât pentru susţinere, cât şi pentru donaţiile generoase pe care le-au făcut. De asemenea, Banca Cormercială Română (BCR), reprezentată de către Alexandra Corolea, Specialist Relații Comunitare, a susţinut proiectul grupului din Făcăeni cu o donaţie de 1000 de Ron, iar pentru fiecare donaţie către aceste proiecte facută pe platforma online, Bursa Binelui, unde Fundaţia PACT este înscrisă cu programul PACT pentru COMUNITATE, BCR dublat suma donată.

 

Cercul Donatorilor a fost un început frumos pentru aceste trei afaceri sociale care mai au nevoie de susţinere financiară pană la 5000 RON fiecare. Dacă vrei să sprijini unul dintre aceste proiecte să strângă suma necesară poți face o donaţie până pe 15 septembrie,  după cum urmează:

Cercul Donatorilor a început acum 10 ani în Londra. Este un concept creat de către cei de la The Funding Network din Marea Britanie care vizează crearea unei comunități conectate de oameni ce vor să susțină financiar proiecte sustenabile în care cred. În România, îl organizăm cu ajutorul TFN România și Asociația pentru Relații Comunitare. 

Te aşteptam şi pe tine în Cercul Donatorilor PACT!

poza1

 

Despre autor

avatar

Fundația PACT lucrează direct cu oamenii care trăiesc în zonele rurale şi oraşele mici din sudul României, pentru a crea structuri ale societăţii civile de tipul organizaţiilor comunitare, pe care le sprijină pentru a fi active, eficiente şi eficace, sustenabile şi vizibile în regiunea lor. Viziunea Fundației este ca un număr cât mai mare de oameni din mediul rural și mic urban să fie activi la nivel local, să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea în care locuiesc, să contribuie direct la dezvoltarea economică și socială proprie și a localității de care aparțin. Astfel, prin programele și proiectele derulate, Fundația PACT identifică oamenii cu inițiativă din comunitățile din sudul României și îi sprijină cu resurse și informații pentru a dezvolta proiecte relevante în comunitățile lor.

Comentează