Ți-ai luat bilet la Concertul Extraordinar de Anul Nou?

0

Mai sunt doar câteva bilete la Concertul Extraordinar de Anul Nou pe care Fundația Calea Victoriei îl organizează în 8 ianuarie, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național București.

Ce se va petrece pe scenă și cum de s-au vândut peste 800 de bilete în mai puțin de o lună?

În primul rând, invitatul special al acestei ediții este faimosul violonist elvețiano-italian Manrico Padovani. „Magicianul viorii”, cum a fost supranumit, va cânta alături de Symphactory Orchestra, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

Un alt punct de atracție este repertoriul care cuprinde lucrări din opera a doi compozitori celebri: Niccolo Paganini – Concert nr. 1 în Re Major pentru vioară și orchestră – și Georges Bizet – Suitele 1 și 2 ale operei „Carmen”.

Te așteaptă o seară plină de emoție și pasiune! Ca să te bucuri de ea, scrie-ți în agendă data de 8 ianuarie și asigură-te că vei prinde bilete la concert.

Biletele la concert se pot cumpăra numai prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online, de aici.

Categorii de bilete: Categoria I – 130 ron, Categoria II – 110 ron, Categoria III – 90 ron

Concertul Extraordinar de Anul Nou – ediția 2018 este organizat cu sprijinul: Casei de avocatură Bondoc şi Asociaţii SCA, Grand Hotel Continental şi al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Parteneri media: TVR 3, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, România Liberă, Forbes Life, Cinemagia, Agerpres, 100delocuri.ro, Bookblog, Bookhub, Bucureștii Vechi și Noi.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 10 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 2000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează