SkirtBike Timişoara: Flori, fete… biciclete! / 24 iunie 2012

0

Vara aduce un val de îndrăzneală, frumuseţe, bucurie şi culoare pe străzile Timişoarei! În 24 iunie 2012, celebrăm feminitatea în stilul Verde pentru Biciclete.

 

Te aşteptăm la SkirtBike, o plimbare adresată femeilor de toate vârstele, active, optimiste, atente la tendinţe, dedicate unui stil de viaţă sănătos şi modern. Vino într-o ţinută cât mai chic şi arată că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminităţii şi al libertăţii de mişcare!

                Ne vom întâlni începând cu ora 10:00 la Casa Verde pentru Biciclete – Platforma Timco, iar la ora 11:00 vom porni pe traseul: Calea Circumvalaţiunii, Bulevardul Regele Ferdinand, Splaiul Tudor Vladimirescu, Bulevardul Vasile Pârvan, Bulevardul Corneliu Coposu, Splaiul Nistrului, Strada Protopop Meletie Drăghici, Strada Andrei Mocioni, Splaiul Nistrului, Bulevardul Corneliu Coposu, Bulevardul Vasile Pârvan, Splaiul Tudor Vladimirescu.
                SkirtBike Timişoara este realizat de Verde pentru Biciclete în parteneriat naţional cu VeloBello Bucuresti.
                “Verde pentru biciclete”  este o mişcare pentru pedalare susţinută de Fundaţia Bega, în colaborare cu Clubul Sportiv Gratzu, KissFM, Pressalert.ro, Ziua de Vest, Agenda, agenda.ro, timisoreni.ro, 24Fun, Opinia Timişoarei, TvT89, Endless by Alina Lăţan, Alexandru Hreniuc Photography, Trandafilm.
                Fii şi tu una dintre cele mai nonconformiste şi active fete pe biciclete! Nu rata cea mai elegantă plimbare pe bicicletă de până acum, marca Verde pentru Biciclete!
                 Echipa Verde pentru Biciclete

http://www.facebook.com/verdepentrubiciclete

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează