Sebastian Grama: „Visez ca varsta cetatenilor sa fie socotita nu dupa anii de viata, ci dupa anii de scoala.”

2

O vorba inteleapta spune ca invatam toata viata. Invatam lucruri interesante in fiecare zi. Numai sa vrem sa le vedem. In peisajul educational din Capitala exista multe oferte de programe de invatare. Dintre aceste oferte, am remarcat o serie de evenimente extrem de interesante, ateliere destinate tinerilor si adultilor interesati de domeniile umaniste.

Fundatia Calea Victoriei iti aduce sub vazul ochilor activitati si pasiuni pe care -poate- le credeai pierdute, fie ca este vorba de istoria vechiului Bucuresti, de aroma unui atelier de nutritie sau de creativitatea unui atelier de inventat povesti. Lectorii fundatiei sunt personalitati ale vietii culturale, profesori, cercetatori sau artisti din diverse domenii, care prezinta subiectele propuse in mod original, carismatic si in dialog cu cursantii.

Ca sa vrei sa-ti vezi pasiunile puse in practica, culegem pentru tine cateva cuvinte direct de la lectorii Fundatiei Calea Victoriei. Avem placerea sa-ti prezentam o serie de interviuri cu invitatii Fundatiei Calea Victoriei, lectorii care „pun in scena” pasiunile tale.

Va asteptam cu ceai, intrebari si idei!

Fundatia Calea Victoriei propune ateliere si evenimente culturale tinerilor si adultilor interesati de domeniile umaniste. Atelierele se desfasoara intr-o atmosfera relaxata, non-conformista si interactiva, care face posibila invatarea cu placere fara restrictii, examene sau catedra. Lectorii fundatiei sunt personalitati ale vietii culturale, profesori, cercetatori sau artisti din diverse domenii, care prezinta subiectele propuse in mod original, carismatic si in dialog cu cursantii.

Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvintului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus. Am vrea ca aceasta serie de interviuri sa fie, pentru cititori, un prim pas in aceasta “imprietenire” cu lumea cartilor si a ideilor. (Fundatia Calea Victoriei)

——————————————————————————————————————————————-

Retorica, filosofie si rock cu Sebastian Grama

Colega noastra- Elena Mavrodin- adreseaza cateva intrebari primului invitat din seria de interviuri, Sebastian Grama.

  • Pana in ’89, in Romania, ca solutie pentru cei care doreau sa isi dezvolte, in timpul liber, o aptitudine, sau sa isi largeasca orizontul intr-o directie anume, existau niste institutii cultural-educative numite Scoli Populare de Arta. Acestea permiteau oricui sa se inscrie la orice curs, in schimbul unui onorariu mai degraba simbolic. Se poate spune ca ceea ce ofera cursurile si lecturile de la Fundatia Calea Victoriei se aseamana Scolilor Populare, ca menire asumata?

S.G..: – Greu de comparat. Lucrurile funcţionează, cred, foarte diferit. Sunt lumi diferite. Sigur că efectele trecerii cuiva pe la o conferinţă ori un curs organizate de Fundaţie pot fi asemănătoare cu cele ale unor “vizite” pe la vechile Şcoli Populare, însă am convingerea că suntem departe de esenţial dacă rămânem aici. De altfel, ştiu că mulţi dintre cei care au colaborat sau mai colaborează cu Fundaţia n-ar fi prea încântaţi de atare apropiere. Mai întâi fiindcă nu toate activităţile de aici se potrivesc etichetei “populare”. Unele dintre prelegeri se adresează, dimpotrivă, unui public foarte avizat. La atelierul de retorică aplicată pe care tocmai îl închei, am avut bucuria de a reîntâlni doi dintre cei mai buni studenţi ai mei de la Facultatea de Filosofie din U.B. Oameni care au susţinut examenul de “Istorie Filosofică a Retoricii” (curs de master, vă jur că deloc facil) chiar în perioada în care frecventau sus-numitul atelier.  Nu-mi închipui că astfel de oameni vin doar pentru a-şi dezvolta o aptitudine sau pentru a-şi lărgi orizontul… Unii dintre colegii mei au vorbit uneori despre apofază, ceea ce nu sună “popular” nicicum. Cât despre “menire”, am impresia că este un cuvânt mult mai convenabil pentru Şcolile dinainte de ’89 decât pentru ceea ce îşi asumă Fundaţia Calea Victoriei.

  • Va revine meritul identificarii si abordarii unor nise de mare interes pentru public. Ma gandeam, de exemplu, ca, in timp ce in privinta fenomenului muzicii rock, Florin Silviu Ursulescu si al sau „Filo-rock“ realiza o abordare enciclopedica a temei, dumneavoastra oferiti, daca nu ma insel, in premiera in Romania, viziunea unui filosof asupra evolutiei fenomenului. Fara a divulga prea mult din continutul cursului dumneavoastra „Istoria rock-ului spusa de un filosof“, analiza pe care o faceti este contextuala, fenomenul fiind integrat timpului caruia i-a apartinut, cu evenimentele istorice si sociale ale diferitelor epoci?

S.G.: – Mă bucur să aud că sunt pe cale de a comite o premieră naţională. Dacă aşa stau lucrurile, nu este meritul meu exclusiv. Ideea unei istorii a rock-ului a aparţinut Fundaţiei: eu am adus doar filosoful. În rest – da, fireşte că va trebui să mă refer la contexte. Însă o voi face numai în măsura în care va servi unei idei. Presupun că nu vor exista participanţi care-şi imaginează că mercenarii catalani prădau Imperiul bizantin ascultând Napalm Death. Sunt convins, de altminteri, că, printre cei de faţă, vor fi oameni care ştiu mai bine decât mine date, nume, locuri etc. Însă nu cred că miza celor şase întâlniri va consta în a concura informaţiile disponibile pe Internet, ci mai curând în propunerea unei priviri care să promită (măcar să promită, dacă nu să ofere) o logică, o structură, un “mod de lectură” a fenomenului rock. De ce (sau, kantian, cum este cu putinţă să) numim cu aceeaşi vorbă unele serii de sunete atât de diferite cum sunt Led Zeppelin şi Bolt Thrower, Phoenix şi Agnostic Front?… Aici, oricum ai face, chestiunea se pune cumva filosofic: fie generalizezi (“rock” apărând ca un gen în sensul cvasi-aristotelic), fie sesizezi un spirit comun, funcţionând în zona unităţii substanţiale a momentelor aceluiaşi, unitate ce dă rost oricărei istorii şi oricărei discuţii despre istorie.

  • „Actrita si filosoful“, conferinţa gândita ca un spectacol cu elemente interactive. In ce fel interactive?

S.G.: – Aici, lucrurile sunt foarte simple. Am împărţit sarcinile cu Smaranda Caragea (o minunată actriţă şi un om pe măsură). Eu puneam câte o problemă teoretică, ea chinuia cu sadism publicul încercând să-l aducă pe scenă pentru a găsi faţa practică a tărăşeniei. Pe scurt, discuţia se purta în jurul opoziţiei aparent ireconciliabile între lectura logică şi lectura emoţională a unui text. Îndrăznesc să afirm că a ieşit bine. Am încercat să ne prefacem a ne certa (actriţa cu filosoful), dar a fost evident că eram complici. Iar cei din sală ne-au sprijinit de fiecare dată printr-o participare cât se poate de activă. Sperăm să reluăm acest atelier, să mergem mai departe.

  • Atelierul de retorica aplicata, cu scop explicit de dezvoltare personala, are o evidenta utilitate practica, in special pentru cei care au de comunicat, demonstrat, argumentat in fata unui public. Ce fel de oameni se inscriu la acest curs? Presupun ca exista si avocati, si oameni din domeniul PR, profesori?

S.G.: – Din păcate, informaţii complete în această privinţă nu vă pot furniza decât cei de la Fundaţie. Eu sunt doar un colaborator (ca, de altfel, toţi cei care ţin cursuri acolo). Ştiu că au fost înscrişi oameni care activează în domeniul juridic, aşa este. Ştiu şi de filologi, dar şi de ingineri. Cred, totuşi, că un astfel de exerciţiu se poate dovedi util pentru oricine, indiferent de profesie. Nu este rău să-l poţi convinge pe vecinul pe al cărui loc de parcare ţi-ai lăsat maşina că este mai avantajos să te lase să pleci decât să dezgroape manivela războiului.

Însă – atenţie! – retorica nu este un soi de box unde vorbele funcţionează ca pumnii. Este o artă străveche şi reclamă o pregătire teoretică foarte serioasă, fără de care antrenamentele “fizice” nu folosesc la nimic. Nu este suficient să ai 115 kilograme ca să rezolvi precum Aristotel sau Cicero chestiunea locului de parcare!

  • Personal, consider ca este foarte pozitiv acest mod de a permite accesul oamenilor obisnuiti la o lume – si o viziune – altfel, accesibila doar unei elite foarte restranse. Credeti ca, daca ar fi la fel de accesibili si alti intelectuali, s-ar diminua sentimentul oamenilor obisnuiti (si nu numai al lor) ca intelectualii stau departe de „mase““, intr-un turn de fildes?

S.G.: – Nu. Este ca şi cum am crede că, dacă profesorii de muzică ar fi mai drăguţi, am deveni cu toţii Beethoven. În fond, sentimentul că intelectualii stau, prin definiţie ori prin condiţie, într-un turn de fildeş aparţine celor care nu vor avea niciodată acces la nimic, fie şi dacă li s-ar explica Fenomenologia spiritului prin semne ori cu ajutorul planşelor colorate. Cei care vin să asculte pe cineva care vorbeşte două ore despre Dionisie Areopagitul sau despre Leibniz nu au nimic în comun cu alpiniştii utilitari, plătiţi să escaladeze turnuri. Sunt ferm convins că taximetristul care m-a dus către casă în urmă cu vreo săptămână (şi care mi-a explicat tot drumul de ce nu mai ştiu care ţeavă de la maşina lui e mai tare decât cea de la maşina unui vecin) nu suferă de absolut nici o migrenă pricinuită de sentimentul depărtării, sentiment pe care i l-ar produce intelectualitatea. De altfel, când a venit vorba să apuce pe strada Vulcănescu, n-a reuşit să-şi înfrâneze un “Cine dreacu’ o mai fi fost ş-ăsta…”. După care a revenit plin de pasiune la ţevi, ceea ce m-a făcut să mă consider inapt a urca în turnul său de fildeş.

  • Ce credeti ca are nevoie Romania in aceasta perioada?

S.G.: – De idei şi de bani. Şi, ca să le administreze corect, vorba lui Arghezi, de nemţi.

Visez ca vârsta cetăţenilor să fie socotită nu după anii de viaţă, ci după anii de şcoală. Am întineri considerabil populaţia. (Sebastian Grama)

  • Un vis al Dumneavoastra despre / pentru Romania?

S.G.: – La drept vorbind, nu doar pentru România. Visez ca vârsta cetăţenilor să fie socotită nu după anii de viaţă, ci după anii de şcoală. Am întineri considerabil populaţia. Preşedintele Asociaţiei de proprietari din blocul unde locuiesc ar ajunge să fie strigat “băiete”.

  • BONUS: Un mesaj de final de interviu pentru vizitatorii RomaniaPozitiva.

S.G.: – Hegel se cumpără mai puţin decât revistele cu femei.

Multumim Sebastian Grama & Fundatia Calea Victoriei!

Interviurile RomaniaPozitiva, februarie 2011



Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

2 comentarii

  1. avatar

    Il salut pe dom’ profesor Grama, i-am fost cursant in urma cu cativa ani, la facultate.

    O intrebare totusi, care aparent doar contextuala sau poate ce vizeaza numai un aspect „colateral” – desi nu cred nici una din ambele categorisiri. Asadar, cum se poate aborda o perspectiva filosofica, o actiune a gandirii ca „intelepciune” si nu altceva, asupra unui fenomen in care „subiectii” consumau droguri, dar nu asa „ocazional” si de „fason” – doar s-o vedem si p’asta, s-o vedem cum e, ci pur si simplu „din plin” dupa cum se cunoaste, era practicalmente un „modus vivendi” al lor, daca se mai poate pronunta „viata” in vreun fel – in aceste conditii; iar faptul ca era inca „asumat”, veti putea spune ca asta poate „relativiza” totusi aspectul, dar voi adauga ca nu era doar un asemenea lucru, ci inca unul „absolut” neconditionat pt subiecti, conditionandu-le toate aspectele vietii, pana la orice celula din trup, sange, creier, minte. Pur si simplu respirau droguri, droguri si iar droguri.

    daca merg si mai departe spunand ca subiectii acestui fenomen pe langa acest fapt notoriu, in acelasi timp si mereu in legatura cu astfel practici, invocau duhuri, rele, absolut malefice, imi veti spune atunci ca eu cad in „pietisme”, ca poate „dau cu cadelnita”, cum ii placea domnului profesor sa spuna. Dar orice s-ar putea afirma despre cele ce le-am spus, totusi intrebarile cred ca stau in picioare. Asadar cum poate aborda „intelepciunea” spiritului „enciclopedic” al istoriei – ca sa ma exprim asa, o asemenea „aberatie” a naturii, a istoriei, a gandirii in toate aspectele, o expresie a maleficului, in forma cea mai bruta, nici macar inca a unei perspective intelective, ci a celei mai prozaice, mai joase si mai snoabe ce poate fi in adolescenta unor tineri.

    doresc raspuns aici – sunt convins ca cei care administreaza blogul cunosc adresa electronica a domnului profesor. Cu respect deosebit pe care il port inca din bancile facultatii pentru domn profesor, Marius.

    p.s.: acum sper ca nu „impietez” abordarea subiectului prin cele ce le voi adauga acum – este numai un „exercitiu” absolut teoretic: sa stiti ca nu m-ar convinge nici un raspuns de genul „pai SI unul ca J. Derrida mai „tragea” cum se spune, din acestea din cand in cand – numai ca sa schimbe „perspectiva” de a aborda lucrurile s.a.m.d. Repet, doresc sa imipetez nimic, nici memora filosofului – caci a fost numai un „exercitiu” teoretic, si nici eventualul abordarea subiectului.

    cu multumiri,
    Marius

  2. avatar

    am indraznit sa scriu domnului profesor gandind in acelasi timp ca nu voi fi gratulat cu o vorba gen „cam pietist si patetic pentru un absolvent de filosofie”, si cu toate ca in alt loc aseaza „mantuirea sufletului” in antiteza cu preocuparile adolescentine legate de „rock”, dar alaturi de Partidul vremii (asa proabil o fi facut si invocatul Mircea Vulcanescu, care a fost cadorisit de catre Partid cu o puscarie de ani grei..)

    Imi mai permit sa adaug doar o observatie, valabila pentru absolut noi toti, cuvant dumnezeiesc grait de Mantuitorul care spune.. Cruce este sa iti abandonezi sinele (a se citi „trecutul”), sa renunti la el, si sa ii urmezi Lui, repet pt noi toti! ( iar iubirea cu acesta poate fi dintre cele mai dulci si de neinlaturat pt om)

    in ciuda a ceea ce ar putea crede cineva citind aceste randuri, am avut o relatie f buna cu domnul profesor, o simpatie si o stima deosebita pentru pregatirea sa, retorica, atitudinea si bunul simt (si la propriu dar si la figurat) dovedit, si pe care am sa i le port mereu.

Comentează