Școala de vară de Astronomie (21-24 iunie)

0

Fundația Calea Victoriei vă invită marți, 21 iunie, ora 19:00, la Scoala de Vara de Astronomie – teorie și observații astronomice, susținut de Adrian Sonka, coordonatorul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Astronomie

Vom afla de la el ce înseamnă de fapt o constelație: cine, când și cum a stabilit aceste importante repere pe harta cerului, vom învăța cum să urmărim mișcarea corpurilor cerești, vom face observații astronomice și ne vom familiariza cu instrumentele astronomice.

La ședința finală vom face două călătorii prin cosmos: una vizuală în care, folosind imagini luate de marile telescoape, vom face un tur al obiectelor interesante de pe cer și una virtuală, folosind un program special de astronomie cu ajutorul căruia se vom călători până la marginea Universului.

Temele sedințelor acestui curs de astronomie vor fi:

1. De la haos la cosmos 1
Familiarizarea cu bolta cerească. Ce obiecte astronomice se pot vedea pe cer cu ochiul liber şi cum se schimbă ele cu timpul.

2. De la haos la cosmos 2
Familiarizarea cu bolta cerească. Mișcarea obiectelor astronomice și coordonatele astronomice.

3. De la stele la planete
Familiarizarea cu obiectele cerești ce se pot observa prin instrumentele astronomice.

4. Frumusețea Universului
Călătorie vizuală și virtuală prin cosmos. La ședința finală se vor face doua călătorii prin cosmos:
– una vizuală, folosind imagini luate de marile telescoape se va face un tur al obiectelor interesante de pe cer
– una virtuală, folosind un program special de astronomie se va face o călătorie până la marginea Universului

Lector: Adrian Sonka
Data începere: 21 iunie 2016; Ora curs: 19:00
Număr ateliere: 4; Vârsta Minimă: 16 ani
Cost: 200 ron (total 6 întâlniri); Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 180 ron (total 4 întâlniri)
Loc desfășurare: Fundația Calea Victoriei – Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1 (în apropierea Rondului Pache Protopopescu și Bisericii Sfânta Vineri – B-dul Corneliu Coposu)
Înscriere la CONTACT@VICTORIEI.RO

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează