Săptămâna Europeană a Tineretului

0

Săptămâna Europeană a Tineretului

– SETează-te pe tineret! –

saptamana tineretului

În perioada 26 mai – 2 iunie are loc la nivel european Săptămâna Europeană a Tineretului (SET), ce are ca scop aducerea în prim plan a inițiativelor de tineret europene și naționale și promovarea dialogului cu privire la politicile de tineret. În anul 2013, la cea de-a șasea ediție, temele principale sunt participarea la viața publică, cetățenia activă și sărbătorirea a 25 de ani de programe europene de tineret.

Cu ocazia Săptămânii Europene a Tineretului Androulla Vassiliou, Comisarul pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret, va găzdui la Bruxelles, pe 31 mai, un eveniment prin care se celebrează 25 de ani de programe UE de tineret. În cadrul evenimentului vor fi premiate proiecte de tineret finanțate prin programul european Tineret în Acțiune și se vor aborda subiecte de interes pentru tineri în cadrul unei dezbateri. În cadrul acestui eveniment vor participa și reprezentanți ai  ONESTIN din Onești, asociație ce a derulat, cu finanțare prin programul Tineret în Acțiune, proiectul de succes „Youth in Action in detention”.

Programul integral al evenimentelor organizate de către Comisia Europeană poate fi accesat la următorul link: www.youthweek.eu

În România, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) lansează Săptămâna Europeană a Tineretului luni, 27 mai, prin conferința „Tinerii în prim plan”. Tot în cadrul Săptămânii ANPCDEFP organizează cursuri de formare pe lobby și advocacy, participare activă a tinerilor, metode și instrumente de educație nonformală și elemente de constituire și funcționare a unui ONG. Pentru a consolida activitățile legate de conceptul de „capitală europeană” şi a dezvolta parteneriate pentru următorii doi ani (2014 și 2015), Agenția Națională în colaborare cu  Youth@Cluj-Napoca 2015 (Capitala Europeană a Tineretului) organizează evenimentul internațional  „Capital Europe”. Activitățile de tineret vor ocupa Piața Muzeului din Cluj pe 31 mai și 1 iunie, în cadrul evenimentului „Pe locuri! Fiți gata! SET”, orgazanizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Youth@Cluj-Napoca 2015 (Capitala Europeană a Tineretului) și cu ajutorul asociațiilor ce vor derula activități de educație nonformală, ateliere și dezbateri.

Tot sub umbrela SET s-au organizat și FotoSET (în colaborare cu Centrul de Resurse pentru participare publică) – eveniment prin care un grup de lucrători de tineret a ilustrat, folosind metoda photovoice, realitatea tinerilor, nevoile lor și potențialele soluții la care autoritățile pot recurge pentru a le rezolva – și SETStory – prin care 25 de mărturii ale participanților în programe europene de tineret au fost ilustrate.

În total, la nivel național au loc 78 de evenimente cu și pentru tineri.  Educația nonformală și voluntariatul vor fi ilustrate prin activități bazate pe dans, nutriție și sănătate, siguranță pe internet, animație, carieră, lobby, fotografie, joc sau creativitate. Toate cu un singur scop: de a pune tinerii și potențialul acestora în lumina reflectoarelor.

Programul complet al Săptămânii Europene a Tineretului la nivel național poate fi consultat online aici: www.nonformalii.ro/evenimente/saptamana-europeana-a-tineretului-2013

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează