Reflectie asupra egoismului

0

 autor text Anca Neagu – invitata la rubrica Dreptul la Cuvant

”A fost odata o fata oarba care i-a spus prietenului ei ca s-ar marita cu el daca ar vedea. Intr-o zi, cineva i-a daruit fetei 2 ochi. Dupa ce bandajele i-au fost scoase si fata a putut vedea, prietenul ei a intrebat-o daca se va marita cu el. Intorcandu-se catre el, a vazut ca era orb si i-a spus ca nu se poate marita cu el, pentru ca este orb. Acesta i-a spus: ”priveste lumina acestui pamant si minuneaza-te de aceasta creatie a Domnului, care este omul, dar, te rog, ai grija de ochii tai, caci, inainte de a fi ai tai, au fost ai mei.”” (Oarba – “Ratacii”, Horatiu Malaele).

 

palarieCe se poate spune despre lipsa de egoism cand, de fapt, doua dintre caracteristicile fundamental valabile ale naturii umane sunt egoismul si vanitatea? Suntem viciosi, orgoliosi, vanitosi (oportunisti, ipocriti, partinitori, conventionali, superficiali, neatenti si, in cele din urma, absenti). Analizand din perspectiva pesimista, toate acestea vin din “ticalosia innascuta a speciei umane”, cea care ne da imboldul de a actiona si de a proceda “pentru propriul camin si pentru propria vatra” si “prin orice mijloace”. Toate acestea exista in fiecare dintre noi, neinsemnand insa ca suntem primordial indreptati spre rau, ci, mai degraba, primordial indreptati spre lupta, acea lupta de a supravietui.

Lipsa de egoism nu exista atat timp cat vanitatea este cuplata invincibil naturii umane, de aceea am putea vorbi mai degraba despre compasiune; in compasiune este anulata aparenta inselatoare a individualitatii.

Actionand din compasiune, dispar, asadar, interesul propriu, egoismul imediat, finalitatea actiunii nu isi mai gaseste raspunsul in explicatia “pentru propriul camin si pentru propria vatra”.

Asadar, nu este atat o lipsa de egoism, cat o lipsa de interes in sensul ca, prin actiunea intreprinsa, nu te astepti ca rezultatul ei sa produca un folos personal, material, imediat. O explicatie oportuna pentru afirmatia anterioara rezida in definitia actului de donatie. Privit din acest punct de vedere, am putea analiza egoismul imediat, indirect, aparenta lipsa a acestuia. De ce aparenta? Pentru ca si atunci cand facem un act total lipsit de interes, exista, totusi, o reminiscenta a egoismului, care s-ar putea traduce prin satisfactia resimtita la nivel individual, sufletesc.

Dar daca am avea in vedere aforismul biblic potrivit caruia trebuie sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti? Aceasta nu schimba cu nimic toate cele afirmate pana acum, ci este o explicatie a ceea ce inseamna a veni in intampinarea necesitatilor semenilor tai prin realizarea unor acte lipsite de interes (dezinteresate), intocmai ca si cand le-ai face pentru tine insuti (deci ca atunci cand ai avea in vedere propriul interes). Aceasta ar insema, poate, sa te dedici unei cauze. De ce? Pentru ca exista, la nivel subliminal, o nevoie de suferinta a omului, exprimata prin necesitatea de a face ceva bine, ceva de bine, pana la urma de a se sacrifica. A face ceva lipsit de interes, deci anuland egoismul imediat ori din compasiune vin, in cele din urma, in intampinarea propriei nevoi de suferinta.

Asadar, ceea ce facem lipsit de interes isi gaseste un folos la nivel personal (exista un egoism subliminal). Avem nevoie de trecere prin mici purgatorii pentru a ne defini, pentru a ne cunoate putintele, neputintele, limitele. Necesitatea trecerii pin micile purgatorii pamantesti defuleaza din cautarea de sine si pentru constructia interioara. De ce? Pentru ca avem nevoie de certitudini. Si atunci, gandesti ceea ce simiti sau simti ceea ce gandesti? Si cum este corect, de fapt: simtind ca ma irosesc, am gandit sa fac o schimbare sau gandind ca ma irosesc, am simtit sa fac o schimbare?

 

citeste si Anca Neagu participă la cel mai mare eveniment de strângere de fonduri din lume!

Anca NeaguImpresionata de situatia copiilor din Zambia, Anca Neagu s-a inscris si a castigat participarea la Maratonul Londrei pentru a strange bani pentru proiectul educational din Zambia, sustinut de UNICEF si ING Chances for Children.

Maratonul de la Londra este cel mai mare eveniment anual de strangere de fonduri din lume. 

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează