Proiecte educaționale la Transilvania Fest / 29-31 iulie 2011 Blaj

0

Festivalul itinerant de cultură și mâncare continuă seria micro-proiectelor pe educație. Prin partenerii săi, Oxford Brookes University, British Council, Reper 21 și Allberry, Transilvania Fest aduce informații esențiale profesorilor, organizațiilor non-profit, micilor producători dar și altor reprezentanți ai comunității din județul Alba, pentru viitoarele lor activități.

În ultimii patru ani, Universitatea Oxford Brookes din Marea Britanie a avut diferite parteneriate în România prin proiecte de dezvoltare culturală şi turism culinar, printre care stabilirea și derularea unui program de internship pentru studenţii Oxford Brookes, care are ca scop inițierea de proiecte culturale și turistice.

Programul de internship 2011 dezvoltat împreună cu Asociația Transilvania Fest le oferă studenţilor Oxford Brookes nu doar posibilitatea de a-și exersa și dezvolta abilitățile și cunoștințele dobândite la universitatea Oxford Brookes dar și cea de a ajuta în mod practic la dezvoltarea turistică a zonelor în care lucrează. Anul acesta proiectele celor trei studenți sunt: un studiu privind gastronomia în Transilvania, un studiu privind dezvoltarea de oportunități turistice în Blaj și un studiu privind managementul dezvoltarii sustenabile a evenimentelor.

Structura proiectului propus de British Council România, „Pentru o educație mai bună”, a fost stabilită în concordanţă cu nevoile locale, conţinutul educaţional urmărind să ofere sprijin metodologic cadrelor didactice pentru a introduce abordări noi, alternative, în procesul de învăţământ, tematica preponderentă fiind axată pe predarea limbii engleze.

Acest proiect urmăreşte obţinerea unor rezultate de durată, cu impact pe termen lung, precum şi diseminarea informaţiei către personalul didactic din zonă, cu efecte pozitive asupra calităţii educaţiei formale, în beneficiul elevilor.

Unul dintre seminarii, „Programare neuro-lingvistică pentru profesori”, se adresează profesorilor interesaţi de dezvoltarea personală, exersarea şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare interpersonale. Aceștia vor fi implicaţi în activităţi practice ce pot fi preluate şi utilizate în procesul de predare.

Seminarul „Pregătirea elevilor pentru examenul IELTS (International English Language Testing System)” este centrat pe metodica predării celor patru deprinderi, din perspectiva cerinţelor examenului. Profesorii se vor familiariza cu formatul examenului şi vor discuta tehnici care vor duce la îmbunătăţirea performanţelor elevilor.

Asociația Reper 21 derulează din 2010 proiectul Societal, în parteneriat cu ANPCDEFP şi Asociaţia CRIES. Proiectul Societal vizează elaborarea de instrumente, formarea de competenţe şi dezvoltarea unei reţele pentru managementul responsabil al proiectelor realizate în zona neguvernamentală.

Seminarul Societal din cadrul festivalului aduce participanţilor din sectorul non-profit o mai bună înţelegere a provocărilor şi oportunităţilor legate de organizarea de evenimente. Metoda propusă prezintă soluţii de management responsabil pentru aspecte precum: creşterea eficienţei economice a evenimentului, valorificarea deşeurilor şi reducerea generării lor sau mobilizarea resurselor sociale, economice şi culturale locale.

Allberry Artisan este un program românesc de susţinere a meşteşugarilor care câştigă sau vor să câştige o mare parte a veniturilor curente din meşteşugul practicat. Printre obiectivele programului se regăsesc dezvoltarea unei platforme de vânzare online pentru meşteşugarii înscrişi în program, asigurarea oportunităţilor de vânzare directă la târguri de profil din ţară sau dezvoltarea şi promovarea unor meşteşuguri la cele mai bune standarde de producţie.

In cadrul festivalului Allberry Artisan va desfășura un „atelier de meșterit bani dedicat micilor producători expozanți care câștigă parţial sau total veniturile din exploatarea muncii de meşteşugar, care pot produce la comandă un anumit număr cerut de piese similare și ale căror produse dau dovadă de un înalt grad de creativitate, inovativitate sau finisaj.

Transilvania Fest 2011 se va desfășura în perioada 29-31 iulie pe Câmpia Libertății din Blaj.

Transilvania Fest se desfășoară sub înaltul patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României şi înaltul patronaj internaţional al Alteței Sale Regale Prinţul Charles de Wales.

Parteneri: Primăria Municipiului Blaj, Consiliul Local al Municipiului Blaj, Consiliul Județean Alba, StratusMob, Tenaris, Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu Londra

Parteneri media: TVR Cluj, Traveller Magazin, Beyond Transylvania, Good Food, Zile și Nopți, Radio România Internațional, Radio Transilvania

Parteneri online: romaniapozitiva.ro, welcome2cluj.com, ecuisine.ro, romania-insider.com, stirifeldefel.ro, authentictransylvania.com,  roportal.ro

Parteneri de proiect: Universitatea Oxford Brookes, Centrul Rațiu pentru Democrație, British Council, Transilvanian Brunch, Societal, Allberry, Modernism.ro, TNT Brothers, West City Hotel, Jidvei, EcoART Fest, Slow Food Cluj Transilvania

––

Urmăriți-ne pe:

http://www.transilvaniafest.com
http://transilvaniafest.blogspot.com
Twitter: http://twitter.com/TransilvFest
Facebook: http://facebook.com/TransilvFest

Flickr: http://www.flickr.com/photos/transilvaniafest

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează