Program de finanțare pentru școlile clujene. Lansăm Collegium. Excelență în Educație 2013
Fundația Comunitară Cluj lansează cea de-a treia ediție a programului de finanțare Collegium. Excelență în Educație, susținut de compania Electrogrup. Ne propunem să încurajăm introducerea de mijloace moderne de predare în instituțiile de învățământ din Cluj-Napoca, care vor primi granturi de până la 7.500 lei pentru un proiect.
Valoarea totală a fondului de finanțare este de 32.500 de lei, astfel că vom selecta până la cinci proiecte propuse de școlile și liceele de stat din municipiu. Aplicațiile pot fi depuse începând de astăzi, 4 martie 2013, până joi, 4 aprilie 2013, fiind necesară completarea formularului disponibil pe pagina programului, collegium.fundatiacomunitaracluj.ro.
Ajuns la cea de-a treia ediție, programul va finanța implementarea de soluții tehnice care contribuie la modernizarea procesului de predare și învățare. Printre altele, acesta va acoperi achiziția de table interactive, videoproiectoare și calculatoare, dar și de softuri educative, materiale și echipamente. Proiectele care vor primi finanțare vor fi implementate în perioada mai – septembrie 2013.
În cadrul primelor două ediții ale programului, am acordat granturi în valoare totală de 130.000 de lei, respectiv burse în valoare de 18.000 de lei.
Detalii pe collegium.fundatiacomunitaracluj.ro, www.fundatiacomunitaracluj.ro.
Fundația Comunitară Cluj
Suntem un finanțator privat și susținem interesele filantropice ale donatorilor noștri – persoane fizice și juridice – gestionând fonduri private, pe care le direcționăm spre nevoile comunității, sub formă de granturi și burse.
Între 2008 și 2012, am acordat finanțări în valoare totală de 1.000.000 de lei, din care 635.000 lei, pentru 150 de granturi și 365.000 lei, pentru 130 de burse.
Electrogrup
Electrogrup mobilizează și gestionează resurse în scopul sprijinirii financiare și manageriale a proiectelor de impact pentru dezvoltarea comunităților locale. În cadrul strategiei de implicare în comunitate, Electrogrup promovează în mediul business spiritul responsabilității sociale și al filantropiei, acționând în cadrul unor coaliții B2B pentru sprijinirea inițiativelor civice și comunitare.