Din cele mai vechi timpuri, cel mai animat loc al unui oras era piata „mare“; era, de obicei, locul unde se intersectau drumurile si activitatile de tot felul. Piata insemna schimb de energii. Era inima cetatii.
text scris de Elena Mavrodin
Insemna locul unde inevitabil si spontan stateau alaturi tineri si batrani, bogati si saraci, locul unde nimeni nu era exclus si toti puteau veni asa cum erau.
Real life experience. Nu televiziune. Nu www.
Evolutia functionala a amenajarii urbane a condus la restrangrea tot mai mare a spatiului exclusiv pietonal in care urbea sa fie libera sa interactioneze. S-a cedat tot mai mult in fata nevoilor soferilor. In Bucuresti, de pilda, din piete a ramas doar denumirea : „Piata” Unirii, „Piata” Universitatii, „Piata” Romana… faptul ca acolo exista o intersectie semaforizata nu face din aceste locuri piete…Functia de spatiu al comunitatii a fost preluata, acolo unde s-a putut, de parcuri.
Insa un parc nu este acelasi lucru cu o piata publica.
Ar fi timpul sa ne intrebam ce am pierdut cu totii cand am facut peste tot loc sa treaca masinile…Ar trebui sa ne gandim ce am pierdut cand am inceput sa ne izolam de comunitate, stand tot mai mult la televizor, sau pe internet.
„Trebuie TU sa iti pazesti geanta, ca nimeni nu se baga pentru tine daca vede ca un hot ti-o taie.“
Consecinta ruperii contactului direct cu comunitatea este instalarea neincrederii fata de oamenii de langa tine (urmarirea stirilor „de la ora 5“ sustinad si amplificand procesul). Doar contactul direct fondeaza comunitatea si restabileste increderea si sentimentul apartenentei.
Si, indiscutabil, o comunitate este o forta. O comunitate poate sa miste lucrurile, nu mai trebuie sa astepte cuminte (acasa, carcotind in fata televizorului) rezolvarea „de sus“ a unei probleme; comunitatea isi creeaza parghiile si gaseste singura rezolvarea.
Tot din izolare, din lipsa contactului direct cu comunitatea, pleaca si problema lipsei spiritului civic, a asumarii unor responsabilitati ce decurg din calitatea de cetatean al orasului.
In cazul in care s-ar hotara sa iasa din casa – nu la un spectacol, nu la restaurant – pur si simplu sa stea afara, printre alti oameni, unde ar putea merge un citadin? A iesi in oras se rezuma la o plimbare solitara sau, cel mult in doi, prin „centru“, mergand pe trotuar, in paralel cu traficul masinilor. Aceasta forma de „iesire“ nu are cum sa genereze sentimentul de comuniune, decat, poate, cu masinile.
Este, deci, foarte importanta in amble sensuri, atat pentru individ, cat si pentru societate, pentru a „se aseza“, pentru a aparea in mod natural functiile unui organism sanatos si stabil.
Va trebui sa revendicam drepturi naturale, sa incepem sa fixam si niste limite, niste „pana aici!“ mai ferme, in fata nevoilor traficului masinilor, care a ajuns sa dicteze in ce priveste alocarea spatiului urban.
Se pune, in consecinta, problema reconsiderarii principiilor si a strategiei de dezvoltare urbana. Caci, pana la urma, orasul e al oamenilor, nu al oamenilor in masini.
In plus, va fi un beneficiu incontestabil pentru cetateni ca aerul din marile intersectii centrale sa nu mai fie concentrat cu gazele de esapament a sute sau mii de masini care stau intr-o zi obisnuita pe cele 2, 4, …20 de benzi din toate directiile, la semafoarele care converg in aceste puncte.
———————————————————————————————————————————————
4 comentarii
Tare frumos scris articolul, Elena! Nu te cunosc, dar cu siguranta voi cauta sa te mai citesc oricand… cat de curand 😉
multumesc, Bogdan! 🙂
Pingback: Botosani, renovarea Centrului Istoric! Seria “Urban. Pietonal”, episodul 1 | RomaniaPozitiva
Pingback: Prin blogosfera literara (7 – 13 februarie 2011) | Filme si carti