Esti parinte. Cum iti cresti copilul? Care sunt principiile pe care le ai in educatia copilului tau? Ce faci pentru tine ca parinte ca sa te „educi” in arta si stiinta de a fi un bun parinte? Este oare inca valida expresia „bataia este rupta din rai”? Cum te pregatesti pentru rolul de parinte chiar inainte de a-l avea?
Atunci cand am aflat despre programele prietenilor de la Parinti Autentici ne-am gandit la o parte din aceste intrebari. Acum ne face placere sa iti prezentam o poveste despre parinti autentici si constienti.
Raspunde la intrebarile RomaniaPozitiva Mihail Musat (co-fondator Parinti Autentici).
–
Parinti Autentici, despre cum inveti sa iti cresti copilul
RomaniaPozitiva: Parinti Autentici. Despre ce este vorba?
Parinti Autentici este o comunitate dedicata mamicilor, taticilor si cuplurilor, cu resurse specifice pentru fiecare in parte. Punem accent pe urmatoarea perioada: 5 ani inainte de nasterea copilului (perioada de pregatire) si primii 5 ani de la nasterea copilului (perioada cea mai intensa de dezvoltare emotionala a unui copil). Ramanem deschisi, insa, fata de orice parinte care simte sa ni se alature.
Viziunea noastra este sa traim intr-o lume in care copiii gasesc alaturi de parintii lor un spatiu unde le este respectata si apreciata unicitatea lor. Un spatiu sustinut de iubire, sinceritate, prezenta si evolutie continua. Un spatiu unde ei (copiii) pot creste armonios, in iubire, siguranta si autenticitate.
RomaniaPozitiva: Care este schimbarea pe care doriti sa o produceti?
Misiunea pe care ne-o asumam este aceea de a crea cea mai mare comunitate (offline) dedicata cresterii constiente a copiilor din Romania. O comunitate unde sa gasim repere, si la randul nostru sa fim repere pentru alti parinti. O comunitate deschisa atat pentru a invata cat si pentru a da mai departe si sustine evolutia altor parinti.
Principala schimbare este, deci, crearea unui spatiu unic unde parintii sa gaseasca repere si unde pot intalni specialisti de valoare din Romania si de la nivel international, pentru a lega un dialog direct cu acesti oameni.
RomaniaPozitiva: Care este povestea proiectului?
Totul a inceput acum 10 ani, cand aveam 23 de ani si am inceput pentru prima data sa ma gandesc serios la a deveni parinte. Mi-am dat seama atunci cand in jurul meu nu am nici un reper de parinti constienti. Parinti care sa fie in primul rand constienti de propria lor evolutie, ca apoi sa poata crea o experienta autentica de dezvoltare pentru copiii lor.
Atunci nu m-am simtit pregatit, insa, sa lansez acest proiect si nici cu cine sa o fac. Acum, in 2013 am simtit ca este momentul si ma bucur ca acum exista din ce in ce mai multi parinti care sa ne inspire prin felul in care ei isi traiesc viata in mod constient si ofera o experienta autentica de crestere copiiilor lor. Mai mult, sunt si din ce in ce mai multi specialisti de valoare care merita sa fie expusi catre parintii interesati de dezvoltarea lor. Si, nu in ultimul rand, ma simt sustinut si de propria experienta de a fi parinte.
RomaniaPozitiva: Care credeti voi ca este cea mai mare provocare in relatia parinte – copil in Romania?
Programele mostenite din generatie in generatie de la bunici si parinti. Sunt multe „mituri” pe care multi parinti inca nu le-ai eliminat de educatia copiiilor lor. Cateva exemple ar fi „Bataia e rupta din rai”, „Lasa-l sa planga mamaie, ca ii face bine la plamani”, „Hai sa il pacalim ca sa manance sau sa faca ce vrem noi” si comportamente precum ar fi cel de a compara propriul copil cu altii „Vezi ce cuminte e bebe. Tu de ce nu poti fi asa?”. Si lista poate continua.
Din diverse motive poate a fost nevoie de aceste programe la generatiile trecute, insa acum traim alte vremuri si putem sa ne crestem copiii si fara ele.
Apoi, poate in egala masura, este si provocarea timpului. Provocarea de a avea timp sa fii alaturi de copil. Traim intr-o lume in care unele locuri de munca ii solicita pe angajati sa stea 10-14 ore / zi la birou. Dupa o astfel de zi, nu doar ca timpul ramas pentru a fi petrecut cu copilul acasa este foarte putin, dar si energia ramasa pentru joaca si educarea copilului e una scazuta.
RomaniaPozitiva: Cum va gasim? Ce propuneri aveti pentru tinerii parinti in viitorul apropiat?
Incepand cu 23 februarie putem fi gasiti la adresa www.parintiautentici.ro. Tot pe 23 februarie avem si lansarea oficiala a proiectului. Evenimentul va avea loc la Libraria Bastilia din Bucuresti de la ora 16:00 la 19:00, iar detaliile complete despre aceasta lansare sunt aici.
Incepand cu luna martie 2013, principalele proiecte Parinti Autentici sunt:
Intalnirile bilunare. Un spatiu unde parintii “resursa” (cei care au trecut, constient, prin experienta de a fi parinte) si specialisti in domeniu sa poata sustine evolutia armonioasa a noi si noi generatii de parinti constienti. Un spatiu de invatare si evolutie informala, bazat pe incredere, deschidere, colaborare si evolutie continua.
Emisiunea “Parinti Autentici”, Radio Lynx. Mihail Musat, fondatorul proiectului, va fi moderatorul unei emisiuni saptamanale. Invitatii emisiunii vor fi parinti constienti, sau nume emblematice in domeniul cresterii constiente a copilului din Romania sau alte tari.
Conferinta bianuala. Pe parcursul a trei zile vom organiza workshop-uri si intalniri informale pentru a ii sustine pe cei preocupati de dezvoltarea lor ca parinte si ca om.
RomaniaPozitiva: 3 actiuni / invataminte pentru un parinte constient?
- Copilul este ca un burete. Abosoare tot ce vede, aude si simte in jurul lui.
- A nu fi prezent pentru un copil atunci cand are nevoie, pentru el se traduce intr-o traire de abandon.
- Copilul, chiar si atunci cand inca nu vorbeste, intotdeauna comunica ce are nevoie.
Despre Parinti Autentici
Am inceput acest proiect in luna ianuarie 2013 si echipa noastra este in continua crestere. In acest moment suntem trei oameni care ne dedicam zilnic timp si energie acestui proiect: Mihail (fondator), Diana (PR), Raluca (evenimente). In afara de noi trei, saptamana de saptamana ni se alatura noi oameni pentru a sustine acest proiect cu idei, cunostinte si alte resurse de care avem nevoie. Echipa noastra este deschisa, asa ca ne poti scrie oricand un mesaj pe pagina de Facebook.
—-
Multumim Parinti Autentici!
Interviurile RomaniaPozitiva, februarie 2013
2 comentarii
Citeam prezentarea voastra si ma gandeam ca, desi sunt din aceeasi generatie cu voi, n-am auzit niciuna din expresiile parafrazate de voi.
O intrebare…sunt relatari din experienta proprie? Sau ” din auzite” ?
La care expresii va referiti candspuneti ca nu le-atiauzit?