Palatul Mogoşoaia, locul perfect pentru o escapadă în afara Bucureştiului

0

text şi foto: Andra Calenic

Cum vremea bună a devenit o obişnuinţă, câteva ore mai aproape de natură sunt binevenite. Dacă aveţi chef de ieşit în aer liber, dar nu într-un parc şi nici nu vreţi să vă îndepărtaţi prea mult de oraş, vă propun Palatul Mogoşoaia.

Mogoşoaia se află cam la 15 kilometri de centrul Capitalei şi se ajunge foarte uşor, fiind un loc accesibil chiar şi pentru cei care nu au maşină personală. Se poate merge cu metroul până la Parc Bazilescu (M4), iar apoi aveţi la dispoziţie autobuzul 460 (din ce am observat, circulă cam la o oră) sau maxi-taxi-urile care trec destul de frecvent, preţul unui bilet fiind în acest caz de 3-4 lei. Ajungeţi în aproximativ 20 de minute, în funcţie de trafic.

Intrarea la complextul Mogoşoaia este liberă, trebuie să plătiţi doar dacă vreţi să vizitaţi Muzeul de Artă Brâncovenească.

Am fost impresionată de cât de curat şi îngrijit este tot ansamblul. Clădirile sunt într-o stare foarte bună, renovate recent, nu există gunoaie şi nici reclame care să afecteze specificul locului. Aleile se integrează şi ele în peisaj.

 OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Biserica Sfântul Gheorghe se află în afara complexului, chiar la intrare. Cum treceţi de poartă, în faţa ochilor apare o curte largă, aerisită, care invită la relaxare.

În turnul porţii se ajunge pe o scară exterioară, iar de aiciputeţi admira întreg domeniul. Atmosfera are ceva din simplitatea unei mănăstiri, dar expune o eleganţă discretă.

Palatul Mogoşoaia a fost construit de Constantin Brâncoveanu, fiind finalizat la începutul secolului XVIII, pe un teren ce a aparţinut soţiei boierului Mogoş, de la care vine şi numele ansamblului. A aparţinut familiei Brâncoveanu pentru aproximativ 120 de ani, iar apoi a trecut în proprietatea familiei Bibescu. Palatul este realizat într-un stil românesc renascentist (brâncovenesc) – un stil electic, ce îmbină elemente renascentiste, orientale şi baroce.

Per ansamblu, aş spune că este o arhitectură destul de simplă, dar plăcută: predomină cărămida şi decoraţiunile florale sau alte motive vegetale. Faţada care dă spre lac străjuieşte o grădină în stil italian, cu garduri vii tunse sub forma unui mic labirint, iar treptele care duc spre apă sunt păzite de doi lei de piatră. O parcelă cu flori colorate se află pe o altă latură a Palatului.

palatul mogosoaia 2

Cuhnia (bucătăria brâncovenească) a fost construită între anii 1681 şi 1702, iar în prezent găzduieşte expoziţii şi alte evenimente. Când am vizitat-o eu, am avut ocazia să văd expoziţia Sculptura I Sacrificiul – Mihai Ţopescu. Mi-au atras atenţia capetele simbolizându-i pe Brâncoveanu şi pe fiii săi ucişi de turci.

Casa de oaspeţi a fost ridicată de Gheorghe Bibescu în 1870 pe amplasamentul unui conac din secolul XVII, fiind refăcută între anii 1922-1930 de George Matei Cantacuzino. Dacă nu v-aţi adus provizii, la Casa de oaspeţi există şi o terasă unde puteţi servi câte ceva, însă preţurile sunt pe măsură.

Alte puncte de văzut în cadrul complexului Mogoşoaia sunt serele, comandate de Nicolae Bibescu la un atelier parizian în 1890 şi refăcute în 2002, cavoul familiei Bibescu, frumos amplasat între copacii înalţi şi Gheţăria, undeîn trecutse păstrau sub stuf blocuri de gheaţă din lacul Mogoşoaia.

Mogoşoaia beneficiază şi de un spaţiu special amenejat pentru picnic. Vizita mea a avut loc în timpul săptămânii, când domeniul e destul de liniştit şi nu freamătă de oameni. În weekend, când e vreme bună, bănuiesc că e plin de lume.

La Palatul Mogoşoaia se organizează tot felul de evenimente, concerte şi festivaluri. De exemplu, în perioada 20 aprilie – 26 mai 2013 are loc MogoşoaiaClasic Fest.

Mai multe imagini aici

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează