O Românie pozitivă, o Românie a Faptelor Bune!

0

Pentru ca România este Pozitivă, pentru că dorim să cunoaștem oameni speciali, să le auzim poveștile și să le urmăm exemplul, Plantăm fapte bune în România lansează Campania “Colecția faptelor bune”!

Aceasta este dedicată persoanelor care sunt demne de lauda noastră a tuturor: dacă au fost voluntari într-un ONG, au participat la acţiuni de protecţie a mediului, educaţie, cultură, dacă au ajutat oameni nevoiaşi, au donat sânge sau carte, s-au implicat în bunul mers al comunităţii ori au reuşit să readucă zâmbete pe chipuri, să clădească bucurii.
Avem şansa să învăţăm de la ei, să primim o lecţie de omenie pe care să o transmitem mai departe, creştem în fiecare zi, cunoaştem din ce în ce mai multe lucruri şi de cele mai multe ori cu sprijinul acestora.

Faptele bune nu trebuie uitate, rolul lor este unul esenţial, de aceea trebuie să le înscriem în colecţie.

Haideţi să aflăm cine sunt cei care le-au realizat, să-i aplaudăm şi chiar să-i răsplătim! 10 dintre aceştia vor primi câte un puiet pe care să îl planteze și să îl îngrijească pe viitor.

Mai multe detalii despre campanie pot fi regăsite pe pagina oficială a Plantăm fapte bune în România.

Despre autor

avatar

Înființată în 2008, EcoAssist are drept misiune generarea unei mișcări sociale în domeniul protecției mediului care implică, în primul rând, voluntarii. “Impactul proiectelor realizate prin EcoAssist a dus la mobilizarea unui număr mare de oamenii, iar eu am crezut întotdeauna că oamenii care petrec timp în folosul comunității sunt exact oamenii de care România are nevoie”, mărturisește Liana Buzea, fondator EcoAssist. “Plantăm fapte bune în România” este inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României și începută de EcoAssist în 2011, Anul internațional al pădurilor și Anul European al voluntariatului. Misiunea inițiativei este aceea de a crește și proteja păduri. Din portofoliul EcoAssist, mai fac parte, alături de “Plantăm fapte bune în România” și ale proiecte. EcoAssist este inițiatorul și reprezentantul legal al primei ediții a "Let's Do It, Romania!" – mișcarea internațională de curățarea țării într-o singură zi, prin implicarea societății civile, a cetățenilor și a autorităților, “Salvați Spațiile Verzi”, campanile națională de advocacy și lobby pentru legislația spațiilor verzi sau “Broșura ECO”, ce a avut drept obiectiv promovarea ecologiei în București.

Comentează