Noaptea Institutelor Culturale in 24 iunie 2011

0

Institutul Cultural Român aşteaptă toţi consumatorii de cultură nocturnă vineri, 24 iunie 2011, de la ora 19.30, până sâmbătă dimineaţa, la cea de-a cincea ediţie a Nopţii Institutelor Culturale. Timp de şapte ore, în Aleea Alexandru nr. 38 sunt programate evenimente organizate de ICR, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Camões/Ambasada Portugaliei şi Delegaţia Wallonie-Bruxelles.

Sursa: ICR.ro

Vom fi martorii unei inedite întrepătrunderi de culturi. De peste mări, vor ajunge în Aleea Alexandru imagini şi gusturi lusitane, cuvinte alese şi autori de poveste. Grădina va răsuna de ritmuri desprinse din tavernele greceşti, cărora li se vor adăuga bucate tradiționale elene, iar cafelele şi dulciurile oferite de maestrul Gheorghe Florescu vor completa atmosfera mediteraneană. Pe tot parcursul Nopţii, invitaţii vor putea savura dulceţuri preparate de echipa Les Saveaurs d’Yveline după reţete naturale. În programul nocturn vor fi inserate povestiri muzicale aduse de formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann“, care continuă seria concertelor „Când Bizanţul eram noi” organizată de ICR, dar şi muzică electro-avant garde venită din Belgia.

Ghid de călătorie culturală

Călătoria începe la ora 19.30, când va fi vernisată expoziția „Olhares romenos sobre Lisboa” a cursanţilor Şcolii de Poetică Fotografică „Francisc Mraz“, care prezintă viziuni ale acestora asupra capitalei portugheze. Alături, vă aşteaptă o alta: autori portughezi traduşi în limba română. În curte, un joc interactiv – „Cum se pronunță?“ va răsplăti câștigătorii (începători!) à portuguesa.

Un moment inedit al Nopţii îl reprezintă lecturile bilingve din seriile Nikos Kazantzakis şi Fernando Pessoa, publicate la Editura Humanitas. La standul amenajat în interior vor fi prezenţi, de la ora 20.00, traducători şi bursieri ai Centrului Naţional al Cărţii, colaboratori ai Fundaţiei Culturale Elene şi ai Institutului Camões. De asemenea, vor citi din volumele lor scriitorii Claudiu Komartin, Nora Iuga, Doina Ioanid, Andra Rotaru, Daniel Bănulescu, Sorin Despot, Teodor Dună şi Stoian G. Bogdan. Traducerile vor fi asigurate de actuala grupa de bursieri din cadrul ICR, proveniţi din Italia, Polonia, Germania, Spania, Chile şi Republica Moldova, dar şi de foşti beneficiari ai burselor derulate de ICR, care au ales să locuiască temporar în România.

Pornind de la fanarioţii bucureşteni, de la muzica de curte sau de mahala, de la umorul românesc ori de la manuscrise medievale de sorginte bizantină, formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann“ vă aşteaptă cu un nou concert din seria „Când Bizanţul eram noi”. Aranjamentul orchestral şi conceptul spectacolului, care începe la ora 21.30, sunt realizate de Constantin Răileanu, dirijorul şi fondatorul grupului.

Tangtype, un duo pop experimental, va concerta de la ora 23.30 pe scena amplasată în curtea ICR. Cu instrumente variate și cu o voce care amplifică starea de reverie, belgienii sunt cei care vor încheia noaptea într-o atmosferă avangardistă.

Programul complet: www.icr.ro/noapteainstitutelor2011

***
Noaptea Institutelor Culturale este un proiect derulat de clusterul EUNIC din România, care reuneşte peste 50 de evenimente propuse de British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Forumul Cultural Austriac, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Goethe, Institutul Cervantes, Institutul Camões/Ambasada Portugaliei, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Institutul Polonez şi Delegaţia Wallonie-Bruxelles. Coordonatorul ediţiei din acest an este Forumul Cultural Austriac. Evenimentele se vor derula timp de 14 ore în opt locuri din Bucureşti. Parteneri: R.A.T.B, Asociaţia Green Revolution, ANZI Soft.

Cu sprijinul Asociaţiei Green Revolution, organizatorii vor pune la dispoziţie 60 de biciclete echipate nocturn, care vor putea fi închiriate de la punct special amenajat pe str. Arthur Verona, lângă Biserica Anglicană. Doritorii sunt rugaţi să se inscrie în prealabil la adresa: office@austriacult-bucuresti.ro trimiţând: nume, prenume şi CNP. Bicicletele vor putea fi ridicate în baza cărţii de identitate în intervalul 19.00-21.00 şi vor fi înapoiate în intervalul orar 02.00-04.00.

Ca şi în anii precedenţi, va exista Cursa specială R.A.T.B. pentru Noaptea Institutelor Culturale, care va parcurge traseul Piaţa Presei Libere – Piaţa Universităţii, pe arterele: Bd. Mărăşti, Bd. Aviatorilor, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Dacia, Bd. Carol, Bd. Magheru, in intervalul orar 23.00-04.00. Călătoria cu acest mijloc de transport este gratuită.


Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează