Noaptea Cercetatorilor in Romania are loc vineri, 23 septembrie 2011

0

,,Noaptea Cercetătorilor” este un proiect pan-european ce are loc o dată pe an, în a treia vineri a lunii septembrie. Aduce împreună publicul larg şi cercetătorii, urmărind să atragă tinerii către domeniul cercetării şi încurajându-i să îl vadă ca o pe posibilă carieră.


Într-un cadru informal, se discută cu cercetătorii, descoperind atât realizările ce schimbă lumea şi multitudinea de aplicaţii ce ne fac viaţa mai uşoară, cât şi poveştile personale din spatele muncii lor. Evenimentul are loc simultan în 800 de locaţii din 320 de oraşe europene în 32 de ţări. România este şi în acest an parte a acestui program, cu 14 oraşe participante. Detalii despre activităţi şi program se regăsesc pe www.noapteacercetatorilor.eu şi pe pagina de Facebook a evenimentului.

 

Aflat la a cincea ediţie în România, ,,Noaptea Cercetătorilor”, îşi doreşte să arate faţa umană a cercetătorului. Încearcă astfel să dezvăluie tinerilor că a fi cercetător este un ideal ce poate fi atins, să se convingă astfel că, până la urmă, cercetătorii sunt  ,,oameni obişnuiţi ce fac lucruri neobişnuite”.

,,Noaptea Cercetătorilor” este ocazia ideală de a explora locuri noi, de a lua parte la experimente ştiinţifice, de a schimba idei cu cercetători din diferite domenii şi, nu în ultimul rând, de a avea o alternativă inedită pentru petrecerea unei tradiţionale seri de vineri.

,,Noaptea Cercetătorilor” are doua etape: cea de vară, în care tineri din toată ţara pregătesc proiecte pentru secţiunea de concurs şi evenimentul din ultima vineri din septembrie. La concursul de anul acesta, desfăşurat sub numele ,,Promovează un cercetător” , echipele participante au de pregătit o campanie de promovare pentru un cercetător. Omul este ales de către membrii echipei, strategia este decisă împreună, iar rezultatul este prezentat în faţa publicului pe 23 septembrie în oraşul organizator în care locuiesc.

În România,  evenimentul din 23 septembrie va prezenta publicului un concept structurat cu mai multe zone interactive. Se vor purta discuţii pe teme legate de ştiinţă, la iniţiativa publicului sau propuse de moderator, vor susţine prezentări echipele ce au înscris proiecte în concurs şi se va putea sta de vorbă cu cercetătorii şi afla mai multe despre munca de cercetare şi viaţa din spatele acesteia. Pe tot parcursul serii atmosfera va fi energizată de experimente ştiinţifice, concursuri şi jocuri. Cei curioşi vor putea afla informaţii despre investiţiile făcute în cercetare la nivel european.

La eveniment este aşteptat publicul larg, indiferent de vârstă sau background ştiinţific. Proiectul se adresează minţilor curioase, de la entuziaşti la sceptici şi oferă o mare varietate de activităţi ştiinţifice, educative şi culturale.

Oraşele participante din România sunt anul acesta: Alba Iulia, Bucureşti, Constanţa, Drobeta-Turnu Severin, Hunedoara, Mediaş, Ploieşti, Sfântul Gheorghe, Sibiu, Sinaia, Târgovişte, Tulcea, Vaslui, Zărneşti. Activităţile se desfăşoară în intervalul 18.00-22.00, dar se pot prelungi, în funcţie de locaţie.

În Bucureşti partener va fi Afi Palace Cotroceni. Aici, la activităţile standard se adaugă două concerte: Percussion Band, la ora 20:00, şi Moonlight Breakfast, la ora 22:00. După ultimul concert se va da şi premiul pentru concursul Facebook –  o chitară electrică

***

Despre ,,Noaptea Cercetătorilor”

,,Noaptea cercetătorilor” este un proiect iniţiat de Uniunea Europeană, care se desfaşoară în toate ţările membre şi afiliate, cu scopul de a promova ştiinţa şi cercetătorii în rândurile publicului larg. Rezultatul dorit pe termen lung este de a atrage noua generaţie către activitatea de cercetare, de a încuraja o carieră în acest domeniu şi de a creşte recunoaşterea publicului larg faţă de munca nevăzută a cercetătorilor.

Începând cu anul 2006, ,,Noaptea cercetătorilor” este un proiect de sine stătător din seria acţiunilor Marie Curie şi s-a bucurat de un success ce creşte de la an la an. În 2010, s-a desfăşurat în peste 600 de locaţii în 250 de oraşe din 33 de ţări europene.

,,Noaptea Cercetătorilor” în România

Proiectul se desfăsoară în România din anul 2006, organizatorii ediţiei din acest an fiind implicaţi în anii 2007, 2008 şi 2010. În 2011 oraşele partenere din România sunt: Alba Iulia, Bucureşti, Constanţa, Drobeta-Turnu Severin, Hunedoara, Mediaş, Ploieşti, Sfântul Gheorghe, Sibiu, Sinaia, Targovişte, Tulcea, Vaslui, Zărneşti. În cifre 2011 mai înseamnă: peste 150 de elevi care au studiat peste vară împreună cu profesorii lor, peste 40 de cercetători implicaţi, 25 de echipe în concurs, mai mult de 10 muzee, peste 10 instituţii de învăţământ, autorităţi publice locale, centre comerciale.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează