Liber la cicloturism în jurul Bucureștiului. VEZI TRASEUL!

0

Peste 400 sute de bicicliști au fost prezenți sâmbătă, 20 aprilie, la Ciocănești la inaugurarea Centurii Cicloturistice București, prima rețea de trasee turistice pentru bicicletă care conectează comunități rurale din jurul Capitalei.

„Am venit pentru că este un traseu nou, pentru că e aproape de București și pentru că mi-a plăcut ideea de localități cicloprietenoase”, a spus Ionuț, unul dintre participanți. El a făcut parte dintre cei peste 100 de bucureșteni antrenați care au parcurs pe bicicletă, pe lângă traseul special amenajat, cu o lungime de 25 km, și cei 30 km de la București la Ciocănești.

Pe traseu se găsesc puncte special amenajate unde turiștii se pot opri pentru a degusta produsele oferite de producătorii locali. Pe lângă celebrele gogoși din zonă ale Magdei Diaconu, producător local, cea mai apreciată oprire de pe traseu a fost la Crama Domnu’ Radu pentru degustare de vin.

„Ne bucurăm că bucureștenii au venit într-un număr mult mai mare decât ne-am așteptat. Am muncit mult pentru  amenajare și încă mai avem de lucrat la marcaje, iar numărul mare de bicicliști care ne-au vizitat ne încurajează să continuăm”, a spus Ionuț Udroiu, liderul “Clubului Tineri de Succes” Ciocănești, organizația care a realizat proiectul.

„Proiectul a fost început în octombrie 2012, iar lucrul pe teren a fost foarte intensiv și a durat aproape două luni, un sprijin important venind din partea Cycling Romania”, a declarat Șerban Moldoveanu, reprezentantul ApEAL, inițatorul proiectului și mentorul tinerilor din Ciocănești implicați ca voluntari în acest proiect.

Participanții au apreciat inițiativa și efortul depus de tinerii din Ciocănești. “Abia după parcurgerea traseului ne-am dat seama câtă muncă și câtă bunăvoință au fost necesare pentru realizarea acestui traseu. Mulțumim tuturor organizatorilor!”, a declarat Adi Andreescu, unul dintre participanți, pe pagina de Facebook a evenimentului.

“Bucureștenii au acum o alternativă viabilă pentru relaxare și mișcare în aer liber, aproape de Capitală, fără a mai sta blocați în trafic ore în șir pentru a ajunge la munte sau la mare. În același timp, au  posibilitatea de a descoperi, împreună cu prietenii sau familia, lucruri interesante din împrejurimi  – precum meșteșuguri locale, producători locali sau peisajul de microdeltă creat de râul Colentina. Invităm organizațiile și pasionații de bicicletă să ne fie parteneri, pentru a putea dezvolta proiectul și în alte comunități”, spune Mircea Crisbășanu, coordonator al Cycling Romania, organizație parteneră care a contribuit la implementarea și promovarea proiectului.

 

 

 

Despre traseu

Traseul parcurs de bicicliști are 25 km, cu suprafață de rulare mixtă (asfalt, drum de pământ, potecă înierbată) și poate fi vizualizat aici . Include localitățile Ciocănești, Decindea, Urziceanca, Vizurești și Crețu și se află la doar 30 km de Capitală.  La Ciocănești se poate ajunge cu bicicleta, cu trenul (stații CFR Ciocănești și Bâldana pe ruta București-Târgoviște) sau pe drum asfaltat cu autoturism personal sau microbuz.

Toate informațile despre traseu, puncte de asistență tehnică, obiective locale de interes cum sunt  Parcul de agrement „Codrii Vlăsiei”, lacuri pentru pescuit și traseul de echitație vor fi disponibile pe site-ul www.centuracicloturisticabucuresti.ro , pe care îl dezvoltă tinerii din Ciocănești. Pentru parcurgerea traseului se recomandă folosirea hărții de pe site și urmărirea atentă a marcajelor.

Centura Cicloturistică București este un proiect inițiat de ApEAL-Asociația pentru Educație Antreprenoriat Leadership si implementat de Clubul Tineri de Succes Ciocănești, cu sprijinul Primariei Ciocanesti,  Cycling Romania,  ADAMOS, FAT și alte organizații care doresc să devină partenere. Proiectul a beneficiat de finanțare prin programul PACT pentru COMUNITATE al Fundației PACT si cofinantat de Pensiunea Casa Mica” Bucuresti.

Website: www.centuracicloturisticabucuresti.ro

Facebook: https://www.facebook.com/centuracicloturistica?fref=ts

 

Traseu cicloturism Ciocănești – 25 km:

 

1 – Punct de parcare auto                                                        – km 0

2 – Bibliotecă / Centru Cultural                                                            – km 0

3 – Magazin cicloprieten                                                          – km 0

4 – Pădure                                                                                – km 4-10

5 – Producător local (fructe, legume)                                        – km 11

6 – Meșter local (mături) / Cramă / Degustare vinuri / Fermă   – km 11

7 – Producător local (fructe, legume) / Loc de servit masa      – km 14

8 – Producător local (apicultor)                                                            – km 17

9 – Punct de belvedere / Bird-watching                                                – km 19

10 – Producător local                                                                – km 24

 

Alte atracții din zonă:

–          Echitație

–          Parc Agrement “Codrii Vlasiei” (din luna mai)

–          Velo-dirt track (din luna mai)

–          Mese tradiționale la localnici

–          Meșteșuguri tradiționale

–          Pescuit

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează