Lean Startup. Reușește cu riscuri și investiții minime!

0

Lean start-up coverCe ?

Orice român, chiar şi trezit în miezul nopţii, poate să îţi spună imediat 2-3 idei de afaceri pe care le visează.
Idei de afaceri pe care le protejează gelos şi la care se gândeşte cu jind ori de câte ori viaţa i se pare nasoală.
O mică parte dintre ei, se şi apucă să pună în practică una dintre idei.
Fac un mic plan de afaceri, împrumută pe baza lui bani de la FFF şi se aruncă cu capul înainte în oceanul roşu sau albastru al afacerilor.
Statistic vorbind 80% din ei vor falimenta în primul an, şi încă 50% din cei rămaşi în anul doi.
Da, ştiu că habar nu aveaţi de şansele astea mari de a o da în bară.
Mass-media vorbeşte doar de acei 10% care au reuşit şi din povestea lor tragi concluzia eronată că e de ajuns să faci ce au făcut şi ei ca să ai succesul lor.
Să ai o idee genială, să faci un plan de afaceri bine documentat, să faci rost de capital şi să îl investeşti în afacerea visurilor tale.
Dar uite că nu este de ajuns şi de obicei afli asta doar după ce ai pierdut o mulțime de bani, timp, energie, încredere.
Din fericire soluţia este simplă şi logică.
Cum ai porni o afacere dacă nu ai avea decât câteva sute de euro?
Ai auzit de Lean Startup? Nu?
E doar metodologia devenită standard de facto în tot ecosistemul antreprenorial vestic, aşa că e normal să nu fi auzit de ea.
Vrei să îţi porneşti o afacere cu costuri şi riscuri minime?
Vrei să fii un antreprenor de succes?
Vino la atelierul din 13 şi 20 noiembrie, aplică ce îţi spun şi hai să numărăm rezultatele.

Cu cine?

Dragoș Nicolaescu: Copil fiind mi-am dorit să devin, pe rând, erou, scriitor, medic, jucător de go, filosof, psiholog, profesor, actor, călugăr, impresar artistic, sculptor. Am ajuns în cele din urmă să lucrez, timp de 15 ani, în diferite corporații, parcurgând toate nivelele ierarhice de la vânzător la CEO. Am condus firme cu sute de angajați, am dezvoltat proiecte unice pe piața locală, am înființat zeci de firme (multe fiind niște excelente eșecuri) și am avut sute de apariții în mass-media.

Și uite așa, la 40 de ani, am reușit să obțin tot ceea ce lumea spunea că înseamnă succesul profesional. Dar, incredibil, eram în culmea succesului și totuși, eram mai nefericit decât cu 15 ani în urmă, când eram doar un student fără bani. Doar în terapie am reușit să văd că, de fapt, am sacrificat pe drumul spre un succes iluzoriu, o mulțime de nevoi foarte importante pentru mine. Așa că am pornit pe drumul regăsirii de sine, pentru a mă bucura din nou de acele lucruri cu adevărat importante pentru mine. În același timp, am decis să valorific toată această experiență de viață, punând-o la dispoziția tuturor celor care au aceleași căutări în viață ca mine, ca mentor vocațional și consultant startup-uri. Iar, în restul timpului, mă bucur de familie, prieteni și de pasiunile pe care, acum, am timp să le savurez.

Cu ce?

Cu o idee de afacere de care eşti pasionat şi pe care eşti decis să o pui în aplicare. Ca să o începi nu va trebui să îţi dai demisia ci doar să îţi dedici 2 ore pe zi acestui proiect. Doar o vreme vor fi 2 ore, fiindcă în momentul în care o să începi să câştigi bani de pe urma ei nu o să mai vrei să te opreşti.

Când?
Vineri@incubator107 , 13 Noiembrie de la 19:00 la 21:00
Vineri@incubator107 , 20 Noiembrie de la 19:00 la 21:00
Unde?

Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.

Cum?

Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aiciaici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

Nu vă panicați! incubator107 nu vă trădează, ci devine cetățean model.
Donația de 30 lei va fi obligatorie, dar ai 3 excepții de la regulă. Ești rebel, dar rebel legal.

1. COMBINATORUL: n-ai bani. Vino cu 2 prieteni care plătesc și te-ai scos!
2. VIZIONARUL: plătești toate întâlnirile unui atelier, dai cu 15% mai puțin.
3. PRÂSLEA: ești student sau elev, dai 20 lei.
3. OAMENII MEI: vii cu gașcă de minim 5 incubatoriști,dați fiecare 25 lei.

Despre autor

avatar

Incubator107 este locul în care oricine poate învăța pe oricine orice. Vrem să încurajăm în oameni dorința de a învăța de la alții și de a învăța pe alții. Așteptăm propuneri de ateliere inedite, personale și cu suflet din orice domeniu al vieții de-după-birou. Meșterii noștri pot fi pasionați, inițiați sau experți. incubator107 este un proiect al asociației culturale Macaz. Funcționăm din donațiile învățăceilor pe care le împărțim în trei - spre meșteri, facturi & materialele pentru ateliere și echipa incubator107. În același spirit al schimbului și al libertății, am clocit un loc în care poți aduce un obiect și lua altul la schimb. TROC se numește și ne e foarte drag. Fiecare lună începe cu câte o Nocturnă unde experimentăm rând pe rând toate atelierele din luna ce urmează. Invitații noștri vin cu merinde făcute în casă, trec din experiență în experiență și se înscriu la atelierele care i-au convins. La răsărit de soare avem cântare și cafea la oală. incubator107 a pornit în mansarda unei case în aprilie 2011 și pentru că noi credem că e nevoie de un incubator în fiecare oraș, am pornit caravana prin România. Am găsit în Iași (din aprilie 2012), Cluj (din mai 2012), Timișoara (din iulie 2012), Brașov (din octombrie 2012) și Oradea (din mai 2013) echipe descurcărețe care au pornit incubator107 la ei în oraș. Dacă ești din alt oraș și crezi că poți coordona un incubator, cheamă-ne!

Comentează