Interviu festivalul PLAI: muzica.arta.multiculturalitate.

2

PLAI e un festival multicultural.
PLAI e un festival de worldmusic, de jazz, de muzici diverse, workshopuri şi bucurie, arte şi exhuberanţă.
PLAI este la Timişoara, Muzeul Satului Bănăţean, în fiecare an pe la mijocul lui septembrie.
PLAI e creat de zeci de voluntari şi de mii de oameni care vin în fiecare an la PLAI, de mine şi de tine.
PLAI e muzică.artă.multiculturalitate.

Te invităm să citeşti un interviu realizat cu organizatorii festivalului PLAI. Festivalul Plai înseamnă cultură fără bariere, sunet fără compromis, mişcare fără constrângeri, exaltare fără zgomot, iar 2010 înseamnă cea de-a cincea rundă a acestei aventuri. Ediţia din acest an va avea loc în perioada 10-12 septembrie, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara.

INTERVIU FESTIVALUL PLAI

plai festival 2010• Care este ideea centrală a festivalului PLAI?
PLAI înseamnă muzică, înseamnă artă şi multiculturalitate. PLAI este pata de verdeaţă care vrea să ne dea o gură de aer proaspăt după săptămâni de betoane, este evadarea în altceva, descoperind activităţi, ONG-uri, culturi, muzică bună, bucurându-ne de lucrurile mici care contează, de cei de langă noi, de diversitatea care ne încarcă. PLAI aduce în ogradă o lume întreagă, lume din toate colţurile globului şi ne ajută să descoperim şi să învăţăm de la cei de lângă noi cum să fim mai buni. Învăţăm împreună să apreciem, să primim cu inima deschisă şi să dăm înapoi.

• Cine sunt oamenii de la PLAI?
Oamenii de la PLAI sunt voluntarii, organizaţiile care se alătură ideii, artiştii care sunt aleşi pe sprânceană, publicul care vine cu sufletul deschis şi primeşte tot ce are PLAI de oferit. Îi enumerăm pe toţi pentru că împreună facem ca PLAI să fie un eveniment unic. Echipa de voluntari PLAI este formată din persoane între 15-65 de ani care au simţit împreună că este nevoie de altceva, că este nevoie de PLAI. Aduşi împreună de această dorinţă, împărtaşind ideea unui eveniment de calitate şi bun-simţ, care deschide sufletul şi mintea, ne-am împrietenit şi am crescut ca şi echipă de la 2 persoane la 5, apoi la 15, acum fiind 27 de voluntari activi full-time şi peste 80 în timpul festivalului. Oamenii de la PLAI sunt oamenii care îşi iau concediu ca să facă voluntariat, care îşi doresc să fie activi, să fie responsabili, să ia atitudine şi să nu se mulţumească cu puţin. Sunt oameni cu background foarte diferit, cu vârste şi pasiuni diferite dar cu o foarte mare determinare.

• Care sunt planurile pentru ediţia 2010? Care sunt proiectele de viitor?
În 2010 am făcut cele mai mari schimbări organizatorice de la începutul PLAI-ului. Împreună cu studenţi de la arhitectură vom lucra la aspectul zonei festivalului, sustenabilă si eco-friendly. Vom construi 3 alei noi prin pădure şi vom muta corturile în spaţiul verde . Construim o zonă de chill-out din lemn, materiale textile şi multe hamace. Ceea ce este mai putin vizibil pentru public este un backstage nou pentru artişti, unul cu mese, scaune şi canapele din carton reciclat.

Pe viitor dorim să realizăm câteva proiecte care să susţină PLAI-ul. Finanţările sunt foarte oscilante şi nu sunt de ajuns. PLAI nu este un eveniment care să încurajeze publicitatea agresivă, fără a-şi neglija însă sponsorii; cu toate acestea, datorită standardelor pe care le avem şi pe care le vom păstra, sumele atrase din sponsorizări nu sunt comparabile cu cele ale evenimentelor orientate numai spre profit. Planurile de viitor implică păstrarea valorilor PLAI, însă dorim lărgirea sferei în care acţionam, dezvoltând mai multe proiecte care să susţină societatea civila şi să promoveze colaborarea între organizaţii, precum şi mai multe evenimente muzicale de calitate. Mereu dorim să mulţumim companiilor care ne susţin an de an, pentru că şi-au pus încrederea in PLAI alaturi de Institutul Cultural Român, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş fără de care festivalul nu ar fi existat.

• Cât de greu este să faceţi astfel de activităţi în România?
Faptul că în fiecare an visăm la PLAI considerăm că este un privilegiu. Ne-am asumat bunele şi relele pe care orice proiect de asemenea amploare le presupune. Nici un proiect de voluntariat nu este uşor şi nimic nu este greu atunci când crezi şi refuzi să te dai bătut. Ca peste tot, este greu să strângi fonduri, este o provocare să schimbi mentalităţi dar după fiecare ediţie îţi dai seama că prima problemă este un detaliu, chiar dacă, din păcate, esenţial pentru existenţa evenimentului, pe langă satisfacţia enormă pe care toate aspectele non-materiale le oferă.

• Cum reacţionează timişorenii la propunerile festivalului PLAI? Cum reacţionează autorităţile?
PLAI se bucură de un public extraordinar dar din păcate prea puţini dintre ei sunt timişoreni. Ne e greu să motivăm acest fapt, având în vedere că PLAI este în primul şi în primul rând un eveniment făcut pentru Timişoara. Alături de alte evenimente, ne-am propus să ne asigurăm că toţi timişorenii îşi cunosc evenimentele, să le oferim abonamente la mai multe evenimente prin 1Ticket – o iniţiativă PLAI, tocmai pentru a stimula apetitul cultural al timişorenilor.

Dacă la început a fost mai greu să convingem autorităţile locale să susţină un eveniment organizat de tineri, 100% voluntariat, după primele ediţii ni s-au alăturat, acum fiindu-ne parteneri importanţi, fără de care PLAI nu ar putea avea loc. La nivel naţional, Institutul Cultural Român ne-a fost alături din prima ediţie, Ministerul Culturii în câteva ediţii, însă, în general, susţinerea de la nivel naţional este foarte diluată. Ne dorim foarte mult ca şi PLAI să constituie un punct important pe cartea culturală de vizită a Timişoarei – Open Art City şi a României ca şi primul eveniment ce promovează world music şi singurul festival de acest gen organizat în totalitate de voluntari.

• Ce credeţi că are nevoie România (sau Timişoara) în această perioadă?
Cu toţii avem nevoie de gândire pozitivă, responsabilitate asumată, orientată spre solutii şi colaborare; Timişoara şi România au nevoie de implicare socială adevărată, de mai multe zâmbete şi respect. Activităţi precum 25 Septembrie – Let’s Do It Romania – sunt un test bun, însă şi începutul pentru o atitudine corectă faţă de noi şi cei din jur.

• Bonus: Un mesaj de final de interviu pentru vizitatorii RomâniaPozitivă.
Mulţumim RomâniaPozitivă pentru fiecare mesaj care ne arată că se poate, ne dă încredere în ziua de mâine, în noi şi în cei de lângă noi; multumim cititorilor RomâniaPozitivă pentru că demonstraţi că ştirile pozitive sunt cele care merită citite şi împărtăşite. România este aşa cum o facem noi, aşa cum o prezentăm noi şi cum ne-o dorim. PLAI crede într-o RomâniePozitivă.

Interviurile RomaniaPozitiva, septembrie 2010

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomaniaPozitiva. Mai multe informatii pe www.lucianilica.net.