Inspirăm prin arte și cultură – Fundaţia Calea Victoriei sărbătorește 10 ani de proiecte culturale independente

0

Fundația Calea Victoriei te invită în 14 noiembrie, la ora 19:00, la Cercul Militar Naţional, în eleganta Sală de Marmură a Palatului, pentru a sărbători 10 ani de proiecte culturale independente și povestea de succes a unei şcoli alternative care a adus un suflu nou în viaţa bucureştenilor de toate vârstele.

Cinci personalităţi culturale, prieteni şi lectori ai Fundaţiei, vor împărtăşi, cu umorul şi căldura care îi caracterizează, felul în care au reuşit să îşi transforme pasiunea într-o carieră împlinită în cadrul evenimentului „INSPIRĂM PRIN ARTE ȘI CULTURĂ”.

Invitaţii serii sunt oameni speciali, care s-au implicat în proiectele fundaţiei, dăruind publicului de toate vârstele din bucuria, inteligenţa, talentul şi entuziasmul lor: istoricul Georgeta Filitti, actrița Dorina Lazăr, filologul Mihaela Anghelescu-Irimia, antropologul Vintilă Mihăilescu și dirijorul Tiberiu Soare.

Poate fi o carieră în domeniul artelor şi al ştiinţelor umaniste o idee bună pentru un tânăr pasionat de frumos? Care sunt cele mai mari provocări pe care un artist, un cercetător, un muzician sau un profesor trebuie să le depăşească în societatea de astăzi? Ce aduc artele şi ştiinţele umaniste în lumea noastră? Cum ar arăta o lume fără pictură, muzică, teatru, istorie, literatură sau antropologie? – iată câteva dintre întrebările pe care gazda serii, Sandra Ecobescu, preşedintele Fundaţiei Calea Victoriei, le va lansa celor cinci invitați.

Fundația Calea Victoriei a apărut în peisajul bucureștean acum 10 ani și a fost prima inițiativă dedicată petrecerii timpului liber prin ateliere și cursuri umaniste. De atunci mai mult de 50 000 de cursanți i-au trecut pragul și s-au bucurat de informațiile oferite de peste 100 de lectori, profesioniști în domenii diverse, de la muzică, film și desen, la branding, dezvoltare personală sau istorie. Peste 2000 de tineri elevi și studenți au beneficiat de burse la cursurile fundației, în funcție de pasiunilor și intereselor lor.

Taxa de participare este de 70 de lei, te poți înscrie la eveniment pe adresa contact@victoriei.ro. Locurile sunt limitate.

Despre autor

avatar

Ne-am propus sa oferim celor din jur "delicatese culturale", impachetate in forma unor evenimente sau ateliere care coloreaza si invioreaza peisajul cotidian. La Fundatia Calea Victoriei, discutam despre antropologie, istorie, muzica, pictura, astronomie, filozofie, teatru, mistica si orice alt subiect ne face placere sa abordam. Lectorii nostri sunt personalitati marcante ale vietii culturale bucurestene: profesori universitari, scriitori, pictori, actori etc. Numele fundatiei doreste sa celebreze o perioada efervescenta din istoria Bucurestilor, perioada in care Romania a fost un stat european in adevaratul sens al cuvantului, prin spirit si mentalitate. Vrem, de asemenea, sa sugeram ca exista o cale a victoriei personale prin vizitarea subiectelor culturale si intalnirea cu oameni care au cu adevarat lucruri de spus.

Comentează