INEDIT: Concert de muzică clasică pe VALEA VASERULUI

0

Unul dintre cele mai apreciate evenimente organizate în ultimii ani pe Valea Vaserului, concertul de muzică clasică, a luat mare amploare în ultimii doi ani, având parte de un real succes. Cu fiecare an interesul publicului creşte substanţial, fenomen remarcat în numărul de participanţi care ne însoţesc la acest eveniment.

Deja aflaţi la a cincia apariţie pe Valea Vaserului, mini-orchestra „Classis” din cadrul Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, condusă de către violonistul Balint Gergely va fi din nou însoţită de către grupul vocal „Anatholis”. Împreună vor oferi sâmbătă, 10 august 2013, la staţia Paltin, un spectacol de neuitat pe o altă scenă decât sunt ei obişnuiţi şi anume, la malul râului Vaser, înconjuraţi de brazi şi lumina caldă a felinarelor.

Bucurându-se de o mare popularitate şi o vastă experienţă în organizarea de spectacole artistice, formaţia domnului Gergely compusă din două viori, o violă, un violoncel şi un pian, va interpreta valsuri şi tangouri, piese celebre de muzică clasică, şlagăre mondiale, muzică de film şi de divertisment. Vivaldi, Tchaikovsky, Strauss, Bach sunt doar câteva exemple din regalul simfonic ce va avea loc pe Valea Vaserului.

În repertoriul grupului vocal „Anatholis” putem regăsi arii celebre din opere şi operete, canzonette, precum şi alte cântece din creaţia clasică românească şi internaţională, cum ar fi: Votre toast – aria Toreadorului – Carmen – G.Bizet, Funiculli-Funiculla – canzoneta napoletana – L.Denza, If I were a rich man – Scripcarul pe acoperis de J.Bock, La donna e mobile – Rigoletto de G.Verdi, O sole mio – canzoneta napoletana – E.di Capua, Libiamo – Brindisi din La Traviata de G.Verdi si altele.

La această ediţie avem şi un partener de nădejde, producătorul de vinuri amb Wine Company. Liliac – the Wine of Transylvania ne va încânta simţurile cu varietăţile lor remarcabile precum Fetească Regală, Nectar de Transilvania sau Crepuscul.

Programul evenimentului:

Data: Sâmbătă, 10 august 2013

Locaţia: staţia Paltin (km 21,6)

Plecarea din gara CFF Vişeu de Sus: ora 17.00

Participanţi: Cvintetul „Classis” şi grupul vocal „Anatholis”

Întoarcere: aprox. ora 01:00 Vişeu de Sus

Sponsor principal: Liliac – The Wine of Transylvania; amb Wine Company

mocanita

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este facilitator & educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training & facilitare și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu peste 30 de autori și aproape 60 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are 20 de ani de experiență ca trainer, facilitator pentru peste 10 000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție, antreprenoriat (inclusiv social), ”train the trainers & facilitators”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, time management, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria FMCG alături de InBev având atribuții de training pentru mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin și-a început cariera profesională alături de echipa AIMS Timișoara - 4 ani de experiență în recrutare și selecție de personal și training. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente, parteneri și conferințe: TEDx București, Impact HUB, Zilele Biz, Frankfurt School of Finance & Management, Future Makers, ASPEN Young Leaders Program, Leaders for Justice Program, Ashoka Romania,Automotive Forum, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, Criminalitate Forestieră WWF, Interpol, Client Earth), TEDx Galați, TEDx Constanța. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training și facilitare pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training și facilitare în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers & Facilitators” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.