Festivalul PLAI 2012, peste 200 de activități culturale la Timișoara

0

Timp de 6 ediții PLAI a însemnat sute de ateliere și 2 zile de concerte. Anul acesta aducem ceva nou: pe lângă cele 3 zile de concerte deja anunțate, am extins și aria activităților culturale, astfel primele ateliere încep de vineri 14 Septembrie 2012.


Încă de la prima ediţie, am pus un accent deosebit pe activităţile culturale din timpul zilei, care vin să completeze concertele ce au loc seara. Am avut, de la început, parteneri care au rămas alături de noi şi acum, la a şaptea ediţie, iar în fiecare an ni s‐au alăturat noi parteneri.

Festivalul PLAI 2012 deschide porţile muzeului vineri de la ora 16:00. Vizitatorii sunt așteptați la Scena Mică unde începem seria atelierelor artiştilor cu Atelierul trupei Oquestrada de la ora 18:00 și de asemenea, la Casa Filmelor, găzduită anul acesta de Asociaţia Marele Ecran, unde se vor proiecta pe toată perioada festivalului mai multe documentare şi scurt‐metraje. Bineînţeles, concertele vor începe pe Scena Mare cu Subcarpaţi, Oquestrada şi Patrice and the Supowers de la ora 19:00.

Zilele de sâmbătă şi duminică, așa cum v‐am obișnuit, încep cu activitățile celor peste 45 de parteneri culturali: ONG‐uri, centre culturale, ambasade sau proiecte individuale, de la ora 12:00. Seara de sâmbătă va fi animata începând cu ora 19:00 de Subcarpaţi, Blue Nipple Boy şi Fatoumata Diawara, iar festivalul va fi încheiat de seria concertelor din ziua de duminică, Subcarpaţi, Ganga Jazz Ensemble şi concertul extraordinar al Azizei Mustafa Zadeh si al ei trio.

An de an, încearcăm să diversificăm aria activităţilor la care publicul poate participa sau asista în timpul zilei. Astfel, în acest an va participa o asociaţie care va desfăşura activităţi de dresaj și de cum să te împrietenești cu orice cățel, sau chiar poți adopta unul. Totodată, va fi adus un sistem de escaladare pe structuri artificiale şi slackline, poți încerca tir la punct fix cu puşca de airsoft, să înveți mersul pe bicicletă, să depanezi sau să‐ti înfrumușețezi bicicleta. Vor mai avea loc ateliere dintre cele mai diverse: manufacturare de păpuşi, confecţionare de portofele, ateliere de pictură, de decoupage, de ecologie, jocuri şi activităţi pentru copii, cursuri de limbi străine (franceză, portugheză). De asemenea, propunem şi activităţi mai puţin convenţionale: sesiuni de yoga, plimbări cu poneii, exerciţii preluate din domeniul teatrului şi metoda Alexander de conştientizare a corpului, pictatul unei construcţii labirintice din panouri și ateliere de benzi desenate.

Cei mici se pot bucura de activităţi variate – artistice, de cunoaştere, educative, chiar şi sportive – prin care ne dorim să descopere, alături de părinţi, frumuseţea diversităţii şi importanţa implicării. Având în vedere că agenda activităţilor culturale constituie una dintre priorităţile festivalului, aşteptăm publicul PLAI să descopere, să simtă, să înveţe alături de voluntari şi partenerii culturali.

La Plai veniţi pregătiţi de reciclare, timp de 3 zile vom colecta hârtie şi cartuşe de imprimantă consumate. Acestea sunt, foarte în mare, activităţile care au fost pregătite de partenerii noştrii culturali pe Aleea Culturală. Vă aşteptăm să le vizitaţi standurile şi să vă pierdeţi în activităţile lor până încep concertele, cu siguranţă veţi uita de timp şi griji. Mai mult decât un simplu festival de muzică, PLAI este un garant al calităţii artiştilor invitaţi din toate colţurile lumii şi cel mai mare hub cultural din România, adunând peste 45 de organizaţii (ambasade, centre culturale, ONG‐uri) ce oferă, în total, în jur de 200 de activităţi în cele trei zile de festival.

Ne sunt alături în 2012: Accesorii JUJU, AIESEC, Ambasada Portugaliei, Art ON, Artelier de Idei, Asociația Charta, Asociaţia de Metafizică Geea Life şi Fundaţia Română de Qigong, Asociația Pet Hope în colaborare cu grupul de voluntari ACT, BEST Timișoara, Camarila Culturală, Punct de Vedere by upsidedown.ro, Grupul PINUL NEGRU ‐ Asociaţia CERCETAŞII MUNŢILOR, Ceva de spus, Cloud Factory, Clubul de Go Walter Schmidt, Cup of Comix, Complex Art, Consiliul și Asociația Seniorilor din Timișoara, CS Gratzu, ECO CUB Timişoara, Edukube şi ProActive Communications, Emil Kindlein Museum, English through all Senses, FoodCrew, Fundaţia Rubin, Grupul de Suport „Violeta”, Institutul Cultural Francez, Institutul Intercultural Timișoara, Let’s Do it, Romania!, Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații, Marele Ecran, One Move, OpEN, Penitenciarul Timișoara, Prakriti School of Yoga, Salvați Copiii, Shadows Art, Super Smooth Studio, Teatrul German de Stat Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Verde pentru Biciclete şi WOOD BE NICE.

Detalii privind accesul la festival, pe www.plai.ro

Festivalul PLAI 2012 este organizat de Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Consiliul Judeţean Timiş. Proiect cultural co‐finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional Investesc în dezvoltarea PLAI: Cabinetul Mercescu, Continental, Draexlmaier si Kathrein.

Sponsori: Aquatim, Ciuc Premium, Contitech, Full Print Banat, IHM Total Consult, Rotary Club Cetate, SAR Security și Quark Motors.

Pentru mai multe informații despre eveniment, vă rugăm vizitaţi site‐ul nostru: www.plai.ro.

PLAI, foarte pe scurt:
‐ cel mai mare festival de “world music” din Europa organizat 100% de către voluntari.
‐ câştigător al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect multicultural din România; premiu înmânat de către Hans‐Gert Pottering şi Angela Merkel)

‐ câştigător al premiului 1 al Galei Societăţii Civile 2009 la secţiunea Artă şi Cultură. 

3 zile de festival 9 concerte de world music, jazz şi fusion 45 de parteneri culturali ce oferă peste 200 de activităţi

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează