Efectul Matasari (sau un text alternativ Duminica, la pranz)

0

Da- pentru oamenii din Sibiu, Brasov, Iasi sau Cluj – o strada din Bucuresti pe nume Matasari nu prea inseamna mare lucru… Pentru un sat din Oltenia, ori vreun cartier din Timisoara, cu atat mai putin…

Atunci care e povestea cu strada Matasari? Si ce cauta “efectul Matasari” in textul nostru de miez de zi?

Era o poveste ca niciodata. O strada, nu tocmai la intamplare – strada cea mai dintre toate fetele din lume. Strada fetelor usoare. Sunt multe referinte in istoria orasului despre Matasari,  motiv pentru care o sa te scutim de o istorie prost documentata a locului. Ce vrem sa-ti scriem este despre altceva.

Acest “altceva” l-am denumit noi “efectul Matasari”.

Este despre cum o strada cu o istorie sumbra, dar colorata – poate sa fie spatiu urban cultural chiar si numai pentru 3 zile. O sa spui ca nu e mare lucru sa vezi un targ de handmade, 3 concerte si 5 poze agatate pe un gard + o parada de moda fantasy in plin trotuar.  Asa e! Nu e mare lucru daca vorbim despre aceste fapte intr-un spatiu de la care te asteptati la asa ceva. Central sau nu.

Dar este mai mult decat cultura – sa ai o strada plina de viata si de Bine intr-un loc in care fetele, manelele si semintele sunt locatarii de zi cu zi. Este efectul alternativ. Este efectul unor simboluri. Este ceea ce poti sa asculti si sa vezi in joaca copiilor (de toate etniile) de pe strada Matasari pe ritm de tobe africane.

Este culoarea unei simbioze (chiar si temporara) intre 2 lumi. Semintarul de la colt de strada si fantezistul urban cool din centrul Capitalei. Dar e o simbioza aproape naturala.

Evident, privirile desuchiate din prima seara a evenimentului tradau “curtarea” reciproca a celor 2 lumi. Replici pe sub mustata sau ghionturi stradale puneau cumva granitele la locul lor.

Totusi, cele 2 lumi se curteaza. Curiozitatea si dansul comun al strazii naste idei bizare, dar interesante. Efectul Matasari este despre cunoastere si despre curtare. Curtarea lumilor. In ambele sensuri. Efectul Matasari este despre speranta unui viitor alternativ. Mai Bun. Poate.

Cam atat – ca sa nu fie prea multa miere in text 🙂

Ne vedem pe Matasari. Sau pe Gabroveni. Sau pe Mantuleasa? Sau pe Buzesti? Sau in Craiova? Sau in Arad? Sau in Oradea?

PS: Bravo “Femei pe Matasari”! Bravo “Street Delivery”!

text si foto Florin Ghinda


Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează