Educație fără bariere, a doua ediție a Galei Persoanelor cu Dizabilități

1

Gala Persoanelor cu Dizabilități organizată de  ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei și Fundația Motivation România a ajuns la a doua ediție. Anul acesta, accentul campaniei publice, defășurate pe o perioadă de aproape două luni, va fi pus pe educația și accesul la școală al persoanelor cu dizabilități, premise pentru integrarea lor socială. Ediția din 2011 a Galei, organizată alături de Fundația Vodafone România, are loc sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene la București, iar coproducătorul evenimentului este TVR1. Evenimentul va fi difuzat de postul public de televiziune în data de 3 decembrie 2011.

Incluziunea persoanelor cu dizabilități începe în școală!

Anul acesta, competiția are cinci categorii de premiere: Oameni cu desăvârșire, dedicată persoanelor cu dizabilități care au avut împliniri remarcabile în context educativ, Angajatorii abilității, pentru angajatorii de pe piața liberă a muncii care au inclus persoanele cu dizabilități în activitatea lor, Promovează abilitatea, dedicată ziariștilor și media care au prezentat corect și au susținut cauza persoanelor cu dizabilități, Porți deschise – pentru instituțiile și companiile care au înțeles că accesibilizarea sediilor pentru persoane cu dizabilități nu trebuie să rămână doar pe hârtie, și Școala tututor abilităților – pentru a premia eforturile unităților de învățământ de integrare a persoanelor cu dizabilități.

Propune un candidat pentru Gala Persoanelor cu Dizabilități

Declarăm deschise înscrierile pentru toate cele cinci categorii, înscrieri ce se vor încheia pe 10 noiembrie. Jurizarea are loc după data de 10 noiembrie. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Persoanelor cu Dizabilități, care va avea loc în seara zilei de 29 noiembrie, și, în aceeași zi, printr-un comunicat de presă difuzat către media centrale și locale.

Publicul poate vota, în perioada 10 noiembrie – 25 noiembrie, numai pentru categoria “Oameni cu desăvârșire”. Candidatul cu cel mai mare număr de voturi va câștiga premiul de popularitate și va fi invitat să participe la Gala, alături de câștigătorii desemnați de juriu.

Fiecare categorie va fi evaluată de un juriu separat, alcătuit din persoane care, prin activitatea și dedicarea lor, au realizări în domeniul respectiv.

Te invităm să-i privești pe cei cu dizabilități altfel decât ai făcut-o. Îndreaptă-ți atenția spre ceea ce pot face, spre ceea ce oferă și spre ceea ce ar putea deveni aceste persoane dacă ar avea sprijinul nostru real. Propune un candidat pentru categoriile de concurs și fii alături de noi în campania de schimbare a statutului persoanelor cu dizabilități.

Urmăriți-ne pe site-ul campaniei și în toate media partenere.

Eveniment organizat de ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei și Fundația Motivation România, alături de Fundația Vodafone România.

Coproducător: TVR1

Partener: Adevărul Holding

Parteneri media: Adevărul, Click! Sănătate, Știrile Europa FM, București FM, Radio România Regional, 24 FUN, Oops Media, România liberă, Elle, Avantaje, Psychologies, Baby.

Parteneri media online: Hotnews.ro, SmartWoman.ro, BestJobs.ro, PromoAfaceri.ro, BusinessCover.ro, RomaniaPozitiva.ro, StartEvo.ro

Eveniment susținut de: Special Olympics România, Step by Step, Media Image, IMPHOTO, Sovis Print.

(cea de-a doua foto: fotocredit:Bogdan Stanisor)

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.