Dezvoltarea pe scurtătură sau despre succesul eroului în capitolul 2

3

 autor Diana Catană, invitată la rubrica Dreptul la Cuvânt.

Acest articol a fost scris pentru site-ul *Mondays.ro și preluat aici cu acordul autorului. 

În povești mă fascinează drumul eroului de la provocare până la succes, până la împlinirea misiunii sale. În viața reală mă inspiră oamenii care își asumă un drum personal, trec peste provocările inerente drumului și ajung la succes. Ce mi se pare foarte interesant e că există multe componente comune ale poveștilor de succes, atât în basmele fantastice, cât și în viața reală.

Cea mai importantă componentă mi se pare călătoria. Călătoria creează eroul în povești și omul de succes sau eroul din viața reală. Călătoria are provocări și eșecuri, indiferent că ele sunt sub formă de zmei, gheonoaie, probleme de sănătate sau faliment :.) Și mai ales călătoria are învățare, creștere, progres, conturare a eroului. Aproape toate poveștile de viață implică ani de învățare, de șlefuire, de rafinare a eroului. Dacă e vorba de performanță profesională 10.000 de ore până la măiestrie spune Malcolm Gladwell în Excepționalii. Dacă e vorba de dezvoltare personală atunci toată viața e o călătorie de dezvoltare.

Iubesc învățarea și cred în ea. Mă îngrijorează însă entuziasmul exacerbat de dezvoltare în 4 pași, 2 metode și 7 tehnici prin care să-ți schimbi viața radical în 3 ore sau 200 de pagini. Și mai ales   dezamăgirea celor care aplică pentru câteva zile cei 4 pași, 2 metode sau 7 tehnici, sunt dezamăgiți că nu văd rezultate și caută următorii 4 pași…  

„Scurtăturile sunt ca atunci când crezi că dacă ai 9 femei însărcinate un copil se poate naște într-o lună.”

bulbi TOT

Nu cred în scurtături în dezvoltarea în orice domeniu, cu atât mai mult în dezvoltare personală. Scurtăturile sunt ca atunci când crezi că dacă ai 9 femei însărcinate un copil se poate naște într-o lună. Unele lucruri au nevoie de dezvoltare naturală, de parcurs etapele. Sămânța trebuie să devină mlădiță, arbust, copac și la un moment dat va face fructe absolut natural, pentru că stă în firea sămânței să devină copac care face fructe. Vorba unei prietene bune: nu poți arde etapele.

Poți să înveți mai mult, să practici mai intens și să progresezi mai repede. Poți să înveți de la oameni care au trecut prin ce treci tu și au găsit soluții care pot funcționa și la tine. Poți să ai o atitudine care îți susține și îți catalizează succesul. Poți să practici alături de cei mai buni din domeniul în care vrei să te dezvolți și să crești mai repede.

Pe lângă toate acestea cred că e nevoie să adăugăm o doză de încredere și de răbdare. Dacă ai încredere în ceea ce construiești și ai răbdare să construiești mai mult timp, la un moment dat rezultatele vor apărea în mod firesc.

În poveștile fantastice ni se pare normal că eroul nu găsește comoara sau învinge balaurul în capitolul 2.

În poveștile fantastice ni se pare normal că eroul nu găsește comoara sau învinge balaurul în capitolul 2. La fel în poveștile de succes din viața reală ni se pare normal că oamenii respectivi au învățat, au practicat, au acționat și au eșuat mai mulți ani înainte să aibă succes. În poveștile noastre personale, indiferent la ce capitol suntem, dacă avem încredere și răbdare să ajungem la capitolul cu găsit comoara sau învins balaurul și continuăm să învățăm și să acționăm, vom ajunge la comoară sau vom învinge balaurul.

calatorie frumoasa si succes firescS-ar putea să mai fie câteva capitole până atunci. Și mai ales o călătorie de dezvoltare care creează în fiecare clipă eroul din fiecare din noi. Și în momentul în care dezvoltarea ta va produce firesc fructe, iar oamenii vor spune că “ai avut noroc” sau “succes peste noapte”, poți să zâmbești împăcat în sinea ta și să-ți mulțumești că ai avut încredere și răbdare să parcurgi călătoria până la capitolul la care ai învins balaurul sau ai găsit comoara.

 

Despre Diana Catană

DC PWDiana Catană, 33 de ani, arhitect de învățare, visătoare pragmatică, cititoare de cursă lungă și antreprenor începător. Cred că învățarea ar trebui să fie o călătorie pentru toată viața, că scopul învățării este acțiunea și că devenim ceea ce facem.  

Îmi plac poveștile fantastice și mai ales drumul eroului de la provocare până la sărbătorirea victoriei :.)

mondaysDespre Mondays.ro (acest articol a fost publicat pe Mondays.ro)

Monday’s Business and Life Talks se caracterizează prin energia pozitivă, capacitatea de a găsi soluții, puterea de a atinge obiectivele propuse și descoperirea potențialului pe care toți îl avem.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

3 comentarii

  1. avatar

    Bravo Diana!
    Cunoscandu-te, stiu ca fiecare cuvant scris acolo l-ai trait zile, luni si ani.
    Foarte inspirant si adevarat ceea ce spui!
    Succes in continuare!

  2. avatar

    …..fiecare calatorie neterminandu-se decat fix atunci cand ii era dat sa se termine, adica sa se implineasca.

    multumim !

  3. avatar

    @ Dan Multumesc frumos, Dan, esti unul dintre oamenii de la care am invatat in multe ocazii si sunt recunoscatoare pentru asta. De fiecare data cand pun ceasul sa sune la 5am ma gandesc la tine 🙂 Multe ganduri bune!

    @ Irina Continuarea metafizica la cafea, cu prima ocazie si cu multa bucurie 🙂

Comentează