Despre incubator107, nebunia creativa

0

Fara prea multa introducere. Scurt. La obiect. Predam interesul in eter catre Incubator. 107. Incubator107 sau nebunia creativa intr-un interviu despre viata de dincolo de computer si despre experiențe și experimente.

Despre incubator107, nebunia creativa

Cine esti ? Cine sunteti ? (ca organizatie) Ce va reprezinta pe voi  la incubator?

Stefana Popa – făcătoarea asociatiei Macaz Cultural, care a dat bice la nebunia din incubator107. Pe noi ne reprezintă pasiunea, in general și în detaliu – pentru viață, pentru tot ce e dincolo de computer, pentru experiențe și experimente. Noi suntem și chemăm oameni care vor să dea mai departe ceea ce îi animă.

De ce incubator?

Pentru că  este locul în care ne ajutăm unii pe alții să creștem.

Ce e special la programele voastre? 3 argumente pentru a participa la atelierele voastre

* atelierele noastre sunt practice – experimentezi pe pielea ta

*meșterii noștri sunt pasionați și nebuni – și ei experimentează cu/pe noi

*avem ateliere despre orice – jonglerie, masaj, ateliere culinare, dansuri internaționale, ateliere de handmade, de transformat case, obiecte și grădini, de dat în cărți și de citit în stele…

Care este urmatorul eveniment ? Despre ce e vorba ?

Următorul eveniment este un SFAT cu toți cei care cred în noi și știu că din septembrie experimentul incubator107 se încheie – își numără bobocii și decide dacă și cum va continua. În data de 24 iulie ne strângem și vă chemăm să ne sfătuim încotro, de ce și mai ales cum.

Daca Bucurestiul este un adolescent, cum este el / ea?  Care este cel mai potrivit eveniment de-al vostru pentru adolescentul “Bucuresti”?

Cred că tocmai deschiderea i07 AuGust din 6 august este cel mai potrivit eveniment pentru Bucureștiul-experimentator. Bucureștiul este un adolescent zvăpăiat, curios și nehotărât – vreau să le încerce pe toate dar nu are răbdare, vreau ceva palpitant și alternativ, dar le vrea aici și acum. Noi îl ținem treaz toată noaptea și îl băgăm într-un carusel de ateliere în care învață câte un pic din toate. La răsărit de soare avem concert și îi dăm cafea la oală.Iar mai apoi, dacă adolescentul nostru crește un pic, vine și la ateliere și învață pe bune ceva care contează.

Un vis despre / pentru Bucuresti?

Să fim mai împreună, să găsim și noi sentimentul de acasă și de comunitate. Să nu mai alergăm aiurea, să ne întoarcem unul către celălalt și să ne învățăm să fim mai oameni.

Spatiu liber pentru creativitate.

incubator107 e un spatiu liber pentru creativitatea voastra!

Bonus : Un mesaj pentru vizitatorii RomaniaPozitiva.

Dragilor, alaturați-vă benzii noastre de struțo-cămile – oameni care fac câte un pic din toate, care au curaj să învețe pe alții și de la alții. Niște făcători!

www.incubator107.com

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează